Scala din Milano deschide noua stagiune cu „Attila”, de Giuseppe Verdi. Woody Allen, printre invitați
https://www.ziarulmetropolis.ro/scala-din-milano-deschide-noua-stagiune-cu-attila-de-giuseppe-verdi-woody-allen-printre-invitati/

Regizorul Woody Allen şi cântăreaţa Cecilia Bartoli figurează printre invitaţii noii stagiuni 2018-2019 de la Scala din Milano, care se va deschide cu opera „Attila”, de Verdi. „Attila”, de Giuseppe Verdi, a fost aleasă pentru seara de deschidere.

Un articol de Petre Ivan|31 mai 2018

Ca şi în stagiunile precedente, celebrul teatru va aduce un omagiu tradiţiei italiene, un „stâlp” pentru Scala, potrivit directorului său artistic şi administrator, Alexander Pereira.

„Jumătate dintre titluri trebuie să fie dedicate repertoriului italian, pentru că opera s-a născut aici”, a explicat el miercuri în timpul unei conferinţe de presă.

„Attila”, de Giuseppe Verdi, a fost aleasă pentru seara de deschidere, unul dintre momentele-cheie ale vieţii culturale italiene, care are loc în fiecare an pe 7 decembrie, ziua Sfântului Ambrozie, patronul oraşului.

Lucrarea, creată în 1846, va fi prezentată sub bagheta lui Riccardo Chailly, directorul muzical de la Scala, într-o punere în scenă de Davide Livermore.

Rusul Ildar Abdrazakov îl va interpreta pe Attila, în timp ce Odabella – un rol „dificil” după cum spune Pereira – va fi interpretat de soprana de origine spaniolă Saioa Hernandez.

De Verdi, Scala va mai prezenta şi „I Masnadieri” şi „Rigoletto”, în două noi producţii, şi „La Traviata”, în regia lui Myung-Whun Chung, care îl va avea în anumite seri pe Placido Domingo în rolul lui Giorgio Germont.

În plus faţă de repertoriul italian, pe afiş vor fi şi „Cenuşăreasa”, de Rossini, „Elixirul dragostei, de Donizetti, „Manon Lescaut”, de Puccini, în prima sa versiune prezentată în 1893 la Torino, şi „Gianni Schicci” de acelaşi compozitor.

Această operă va fi interpretată de elevi ai Academiei de Teatru de la Scala, în versiunea pusă în scenă în 2015 la Los Angeles de Woody Allen.

Anul 2019 va marca de asemenea pentru Scala şi debutul unei colaborări cu starul Cecilia Bartoli, care a „suscitat o mare atenţie vizavi de muzica barocă în Italia”. Cecilia Bartoli o va interpreta pe Cleopatra în „Julius Caesar”, de Handel, în octombrie şi noiembrie 2019.

Printre alte mari opere aşteptate în stagiunea următoare se numără: „Idomeneo”, de Mozart sau „Ariadne auf Naxos”, de Strauss, în care Pereira va juca rolul majordomului. Fanii baletului vor putea să vadă „Giselle”, „Petite mort” sau Boléro”.

Foto: Scala – facebook

13
/09
/23

Ediția cu numărul 11 a Jazz in the Park 2023 a adus pe cele cinci scene, amplasate în ,,Muzeul Satului” din Cluj-Napoca, 50 de nume ale muzicii internaționale și românești, majoritatea reprezentanți ai jazzului contemporan, dar și câteva legende ale industriei.

12
/09
/23

Unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați dirijori ai lumii, Vladimir Jurowski revine la București alături de Orchestra Operei de Stat Bavareze pentru a susține două concerte în cadrul Festivalului Internațional George Enescu, eveniment desfășurat sub Înaltul Patronaj al Președintelui României și finanțat de Guvernul României prin Ministerul Culturii.

08
/09
/23

Seria Concertelor de la Ateneu continuă azi cu concertul Orchestrei de cameră Franz Liszt, de la ora 16:30, alături de dirijorul István Várdai și pianistul Pierre-Laurent Aimard. Lucrările incluse în programul concertului sunt compuse de György Ligeti, Béla Bartók și George Enescu.