Schimbari propuse de Institutul Cultural Roman la Roma, Chisinau şi Venetia
https://www.ziarulmetropolis.ro/schimbari-propuse-de-institutul-cultural-roman-la-roma-chisinau-si-venetia/

Institutul Cultural Român (ICR) a decis, în şedinţa Comitetul Director de luni, desemnarea în funcţia de director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău a lui Valeriu Matei, informează, Serviciul Presă al ICR. Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acesta îl înlocuieşte pe Petre Guran, rechemat în centrala ICR. În funcţia de director adjunct […]

Un articol de Andrada Văsii|13 noiembrie 2012

Institutul Cultural Român (ICR) a decis, în şedinţa Comitetul Director de luni, desemnarea în funcţia de director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău a lui Valeriu Matei, informează, Serviciul Presă al ICR.

Potrivit unui comunicat transmis AGERPRES, acesta îl înlocuieşte pe Petre Guran, rechemat în centrala ICR.
În funcţia de director adjunct al ICR „Mihai Eminescu” de la Chişinău a fost desemnat Nichita Danilov. De asemenea, Daniela Crăsnaru a fost desemnată director adjunct al Accademia di Romania din Roma, unde îl înlocuieşte pe Cornel Baicu, numit în funcţia de director adjunct al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistă de la Veneţia. În contextul acţiunilor de sprijinire a diasporei româneşti, conform misiunii Institutului, ICR a decis să exploreze deschiderea unor Institute Culturale la Belgrad, în conformitate cu acordul dintre România şi Serbia, şi la Montreal, în conformitate cu acordul dintre România şi Canada.

ICR va organiza, de asemenea, un Consiliu al Diasporei, care să formuleze trimestrial propuneri de acţiuni pe care Direcţia Generală a Românilor de Pretutindeni şi alte direcţii generale din centrala instituţiei să le analizeze şi să le pună în aplicare.

În vederea asigurării cât mai multor candidaţi la funcţiile vacante de director şi director adjunct ai institutelor culturale române din străinătate, ICR va organiza un concurs anunţat public. Candidaţii vor fi selectaţi pe baza unui CV detaliat şi a unui proiect managerial. Se preconizează selectarea, pentru ocuparea acestor funcţii, a unor personalităţi culturale profilate care să aibă totodată calităţi manageriale.

În conformitate cu practicile internaţionale şi cu reglementările activităţii diplomatice, se recomandă un mandat de până la patru ani, astfel încât un efectiv cât mai mare dintre personalităţile profilate în cultura actuală a ţării noastre să aibă şansa de a ocupa astfel de funcţii.

Sursa: Agerpres

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.

29
/03
/24

Romanian Design Week, un festival multidisciplinar dedicat industriilor creative ce promovează designul, arhitectura, creativitatea și inovația, lansează în colaborare cu UniCredit Bank un concurs destinat tinerilor ilustratori și designeri grafici din România, cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani. Scopul competiției este crearea colecției oficiale de obiecte de merchandising pentru festival, având ca temă "Unlock the City".

29
/03
/24

Una din trei femei se confruntă cu pierderea sarcinii de-a lungul vieții. Una din șase femei se confruntă cu infertilitatea. Una din două femei trece prin depresie și/sau anxietate, în urma pierderii unei sarcini, sau în contextul problemelor de infertilitate. În pofida frecvenței lor, aceste experiențe sunt totuși unele dintre cele mai stigmatizante și izolante din societate.

28
/03
/24

O nouă lună într-un șir aparent nesfârșit plasat sub semnul „vremurilor interesante” este o nouă invitație la oglindire prin artă. De la criza de mediu la traume transmise de-a lungul generațiilor, de la apăsarea cu care ne zdrobesc rolurile de gen în societate, la dificultățile în comunicare, spectacolele Vanner Collective vorbesc despre probleme cu care ne confruntăm zi de zi, conștienți sau nu, abordate cu empatie și cu inteligență, cu un amestec dezarmant de onestitate și teatralitate.