Schumann, Strauss şi muzica Franţei
https://www.ziarulmetropolis.ro/schumann-strauss-si-muzica-frantei/

La prima vedere, am putea gândi că este o nepotrivire: cum ar putea să sune arii franceze cu un peruan, Simfonia Alpilor cu o orchestră japoneză şi simfoniile lui Robert Schumann cu dirijorul Yannick Nezet Seguin decât, să spunem, nepotrivit? În 3 martie se lansează la nivel internaţional aceste albume semnate de extra-europeni care oferă însă versiuni de referinţă pentru repertoriul european.

Un articol de Cristina Comandaşu|28 februarie 2014

La prima vedere, am putea gândi că este o nepotrivire: cum ar putea să sune arii franceze cu un peruan, Simfonia Alpilor cu o orchestră japoneză şi simfoniile lui Robert Schumann cu  dirijorul Yannick Nezet Seguin decât, să spunem, nepotrivit? În 3 martie se lansează la nivel internaţional aceste albume semnate de extra-europeni care oferă însă versiuni de referinţă pentru repertoriul european.

Albumele enumerate oferă o calitate interpretativă greu de egalat, semn că timpurile noastre se schimbă şi ar trebui să ne adaptăm şi noi cât mai repede. Aceasta este o polemică mai veche – că extra-europenii nu ar putea înţelege cu adevărat muzica clasică europeană, şi deci, nu ne putem aştepta la „fineţuri”.

Realitatea a devenit însă cu totul alta: în timp ce scriu acest articol, de exemplu, ascult cu uimire şi emoţie Concertul nr.5 de Beethoven cu pianistul chinez Yundi (despre care voi scrie peste o săptămână) şi remarc că tot ce ne-am imaginat noi despre extra-europeni este pur şi simplu răsturnat – lucru care ar trebui să ne pună serios pe gânduri.

În 3 martie se lansează la nivel internaţional aceste albume semnate de extra-europeni care oferă însă versiuni de referinţă pentru repertoriul european.

Richard Strauss

Juan Diego Florez – peruanul cu o voce invincibilă

Românii nu au avut şansa până acum să audă ceva despre unul dintre marii tenori ai prezentului decât de la Radio România Muzical sau de pe discurile sale – cel mai recent, „L’amour” va fi disponibil şi în magazinele din România.

Însă despre Juan Diego Florez merită să ştie şi în România cât mai multe, măcar pentru faptul că tenorul a primit „Crystal Award” în ianuarie 2014 la Forumul mondial economic de la Davos (cred că ştiţi importanţa acestei reuniuni).

La 41 de ani, Juan Diego Florez este preferatul marilor teatre de operă din întreaga lume pentru rolurile bel-canto, adică acelea din atât de dificilele opere semnate de Rossini, Donizetti şi Bellini. Şi nu numai că are o voce cu care reuşeşte să facă adevărate minuni de virtuozitate, dar cu alura sa de adolescent, Florez este şi un actor foarte credibil şi atrăgător – ceea ce nu este deloc de neglijat.

Noul album al lui Juan Diego Florez este unul curajos, pentru că alături de arii consacrate din repertoriul francez, cântăreţul inserează pe acest disc şi arii necunoscute şi practic necântate pe scenele contemporane. Este al 16-lea disc al tenorului născut la Lima şi, acum, din postura sa de super-vedetă a teatrului liric, Juan Diego Florez îşi permite să propună şi un repertoriu mai puţin cunoscut, deşi foarte valoros.

Puteţi asculta selecţiuni de pe „L’amour” la Radio România Muzical în 3 martie, ora 11 sau oricând pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014” (www.romania-muzical.ro/voteazadisculanului2014).

O Simfonie a Alpilor japoneză…

…totuşi, nu 100%, pentru că dirijorul acestei producţii este britanicul Daniel Harding, care la 38 ani are renumele unui adevărat maestru. Iar cei care compun Orchestra Saito Kinen (Saito Kinen este un festival la Matsumoto, în inima munţilor Japoniei) sunt japonezi, însă cântă în marile orchestre europene şi americane, iar partida de suflători este alcătuită din invitaţi, instrumentişti la Berlin, Viena, Boston şi Philadelphia.

Nu întâmplător, deci, revista britanică Gramophone include această orchestră printre cele mai bune ale lumii.

Ceea ce este însă 100% japoneză este tehnologia cu care s-a înregistrat acest disc. Mie nu mi-a spus prea mult „24 bit 96khz”, însă am sesizat sentimentul pe care-l creează aceste înregistrări, că orchestra cântă chiar în spaţiul în care se realizează audiţia.

Iniţial, dirijor pe acest disc trebuia să fie Seiji Ozawa, care însă, sub tratament pentru cancer, nu a mai putut să onoreze invitaţia – aşa s-a ajuns la britanicul Daniel Harding.

Este o producţie somptuoasă, cu 125 de instrumentişti care interpretează magistral Simfonia Alpilor de Richard Strauss – probabil cea mai cunoscută lucrare a acestui compozitor german de la naşterea căruia se vor împlini în iunie 2014 150 de ani.

Radio România Muzical difuzează acest disc chiar în ziua lansării lui internaţionale, în 3 martie, de la ora 19 şi poate fi reascultat oricând pe site-ul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”.

Richard Strauss

Un dirijor canadian pentru simfoniile lui Schumann

Mai întâi au fost o serie de concerte live cu Orchestra de Cameră a Europei la Paris – apoi s-a născut acest dublu CD care include toate cele 4 simfonii pe care le-a lăsat marele romantic german Robert Schumann.

Şi iată un nou prilej să se vorbească de canadianul de 38 ani Yannick Nezet Seguin care uimeşte la fiecare concert al său. El este în prezent dirijor principal la Orchestra Simfonică din Philadelphia şi la Orchestra Filarmonicii din Rotterdam.

L-am întrebat pe Cristian Măcelaru, românul care este dirijor asistent la Orchestra Simfonică din Philadelphia, cum este Yannick Nezet Seguin, iar Cristian mi-a răspuns: „un talent cu totul ieşit din comun, un muzician carismatic şi în acelaşi timp foarte deschis, foarte prietenos”. Da, cam aşa l-aş descrie şi eu, după cum sună înregistrările lui.

Aşa că a asculta ultimul lui album nu poate fi decât o poartă deschisă către o lume mai caldă şi mai frumoasă, o poartă pe care o puteţi deschide şi la Radio România Muzical începând din 5 martie, când pe parcursul a 4 episoade, de la ora 11.30, pot fi ascultate cele 4 simfonii schumanniene.

Albumul este inclus şi în cadrul campaniei „Votează discul de muzică clasică al anului 2014”.

Toate albumele vor fi disponibile şi în magazinele din România, dar şi pe site-ul www.getmusic.ro.

Foto cu Schumann , Juan Diego Florez şi Yannick Nezet Seguin – wikipedia

23
/05
/14

Marţi, 27 mai, ora 14.00 va avea loc lansarea CD-ului de autor „Actorii cântă” la Magazinul Muzica din Calea Victoriei nr. 41. Un dar al doamnei Margareta Pâslaru şi al unor actori sufletişti pentru Campania Naţională „Artiştii pentru Artişti” şi UNITER.

20
/05
/14

Ovidiu Chihaia compune muzică de la vârsta de 16 ani, de când s-a apucat să studieze chitara, instrumentul preferat al liceenilor din toate timpurile. A cântat în multe trupe de punk, iar din 2008 a început să compună muzică pentru spectacole de teatru multimedia: „C'est pas une chanson d'amour“, „Pescarul și sufletul său“ și „Pescărușul. Ultimul Act“.

19
/05
/14

Angela Gheorghiu va apărea pe coperta numărului din iunie al prestigioasei reviste britanice Gramophone, fiind inclusă în rândul celor 25 de personalităţi mondiale care au avut un rol decisiv în promovarea şi dezvoltarea muzicii clasice pe plan internaţional, relatează biroul de presă al sopranei.

19
/05
/14

În prag de vacanţă, ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la o incursiune în atmosfera plină de farmec a Italiei, graţie Simfoniei nr. 4 - „Italiana”, lucrare semnată de Felix Mendelssohn / vineri, 23 mai (19.00), la Sala Radio

15
/05
/14

Miercuri, 21 mai (19.00), la Sala Radio vă veţi întâlni cu Big Band-ul Radio, ansamblul creat în 1949, dirijat de-a lungul timpului de mari artişti ca Sile Dinicu, Cornel Popescu, Ion Cristinoiu şi Ionel Tudor. Amfitrionul serii va fi Florian Lungu.

14
/05
/14

În Univers, orice organism crește necontenit pînă apare anticorpul său. Totul apare dintr-o nevoie și cu un rost, nimic nu este întâmplător. E frumos să te poți considera muzician, artist, mai ales de jazz, de blues, de rock sau de world music… Da, prin așa ceva devii interesant pentru toți ceilalți. Ești diferit și te simți mai special. Așa și este, suntem diferiți, prin frazare, prin aspirații, talent, disponibilitate și asumarea pumnului primit tocmai de la cei pentru care ne dăruim și jucăm acest rol.

14
/05
/14

În ultima zi a acestei luni, sâmbătă 31 mai, pe scena Ateneului Român, maestrul Gheorghe Zamfir va fi sărbătorit în cadrul galei aniversare Zamfir – 50 de ani pe scenă. Spectacolul aniversar va aduce la Ateneul Român 150 de artişti, printre aceştia numărându-se actorul Dan Puric, violonistul Eugen Sârbu, interpretul Grigore Leşe, taragonsitul Dumitru Fărcaş, […]

13
/05
/14

A.G.Weinberger, cea mai puternică şi mai complexă personalitate a bluesului din România, propus pentru nominalizare la şapte categorii la premiile Grammy în 2006, fiind supranumit şi Mr. Blues al României, vă aşteaptă sâmbătă, 17 mai, de la ora 20.00, la „Teatrelli, theatre, jazz and more“ (P-ţa A. LahovarI nr 7), la un recital extraordinar, o nouă selecţie de piese în care compoziţiile originale îşi fac loc printre temele muzicale ce aparţin anilor ’20 – ‘60 şi până astăzi...