”Sclavi pe plantatie”. Actorii Teatrului Național ”Vasile Alecsandri“ din Iași acuză
https://www.ziarulmetropolis.ro/sclavi-pe-plantatie-actorii-teatrului-national-vasile-alecsandri-din-iasi-acuza/

Nouă actori de la Teatrul Naţional ”Vasile Alecsandri“ din Iaşi acuză conducerea instituţiei că artiştii nu sunt promovaţi, că nu sunt accesate fonduri europene pentru programe cu specific cultural şi că se simt ”sclavi pe plantaţie”, ei trimiţând un memoriu Ministerului Culturii în acest sens.

Un articol de Petre Ivan|12 martie 2015

Cei nouă actori au declarat, miercuri, într-o conferință de presă susținută la Teatrul Național ”Vasile Alecsandri“ din Iași, că au trimis un memoriu Ministerului Culturii, în care arată că instituția culturală nu își promovează artiștii, că nu sunt accesate fonduri europene pentru programe cu specific cultural sau că nu există o strategie a repertoriului teatrului, notează Mediafax.

Printre cei nouă actori se numără și Teodor Corban, care joacă în producția ”Aferim”, care a câștigat recent Ursul de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin.

Nu ne mai simțim artiști, ne simțim sclavi pe plantația lor, se fac abuzuri, suportăm de foarte mulți ani. Noi, artiștii, nu suntem promovați de teatru, nu există vizibilitate, oamenii nici nu ne cunosc –  Teodor Corban.

Memoriul a fost semnat inițial de 24 actori, însă unii dintre aceștia și-au retras susținerea când au aflat că sesizarea nu urma să fie înaintată doar conducerii teatrului, ci și Ministerului Culturii.

În memoriul respectiv se precizează că participarea teatrului ieșean la festivaluri internaționale este deficitară, iar acest lucru face ca actorii să fie cunoscuți doar la nivel local.

Aceştia susținut că ”actorii mai mult repetă decât joacă în spectacole”. În plus, actorii au menţionat și că Luminița Condurache, contabila șefă a teatrului, a apărut de mai multe ori la repetiții și la spcetacole băută, uneori dându-le actorilor instrucțiuni

Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Național

Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Național

scenice.

La rândul său, Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Național ”Vasile Alecsandri“ din Iași, a declarat că problemele semnalate în memoriu nu au fost ridicate de actori până în prezent.

Nu știu ce scrie în acel memoriu. În măsura în care în el sunt lucruri născute din interesul pentru buna activitate a teatrului, nu am probleme. (…) În primul rând, actorii au participat la Festivalul național, care e un premiu pe care și l-au dorit ani de zile și de câțiva ani participămereu, suntem selecționați. În străinătate nu am fost anul trecut, pentru că nu am fost invitați la niciun festival – Cristian Hadji-Culea, managerul Teatrului Național ”Vasile Alecsandri“ din Iași

La teatrul ieșean sunt 34 de posturi de actori, dintre care sunt ocupate 33, iar 12 actori sunt angajați pe perioadă determinată.

Foto: Sclavi pe plantatie, Teodor Corban, Cristian Hadji-Culea – wikipedia

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.

02
/04
/24

Mobius & The Institute transformă centrul Bucureștiului într-un hotspot al culturii Hip-hop. Cea mai mare expoziție a artistului Saddo ocupă Piața Amzei.