Școala Altfel cu CinEd România: proiecții speciale pentru elevi, în 8 localități
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-altfel-cu-cined-romania-proiectii-speciale-pentru-elevi-in-8-localitati/

După ce a organizat mai multe sesiuni de formare pentru facilitatorii educaţionali din 4 judeţe, programul de educaţie cinematografică CinEd România intră în următoarea etapă. În luna martie vor avea loc 20 de proiecţii dedicate elevilor din toate ciclurile şcolare. 

Un articol de Petre Ivan|8 Martie 2018

În cadrul formărilor organizate în primele luni ale anului de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar), au participat 131 de cadre didactice şi bibliotecari publici. O parte dintre aceştia se va implica acum activ în organizarea proiecțiilor din luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel.

Astfel, în 8 localități din țară (București, Ploiești, Sinaia, Râșnov, Brașov, Codlea, Valea Doftanei și Albești Paleologu), elevii vor participa în mod activ la vizionările filmelor din catalogul CinEd și dezbaterile interactive de la finalul acestora. Participarea la proiecții este gratuită.

Catalogul CinEd reunește filme de artă provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Finlanda şi România), iar varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene de patrimoniu sau multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

Petite lumière (Franța-Senegal, 2003)

Proiecțiile destinate elevilor din ciclul primar, organizate de Asociaţia Culturală Macondo, vor avea loc în București, în perioada 26 – 30 martie, în 7 Școli Generale. Filmele proiectate sunt Rentrée des classes / Prima zi de școală (1956, Franța, r. Jacques Rozier)  și Petite lumière / Luminiţa (2003, Franța-Senegal, r. Alain Gomis). Activitatea va fi asistată la clasă de specialiștii CinEd – învățătorii vor prezenta filmele și vor utiliza materialele pedagogice de pe platformă, la final primind feedback. Dezbaterile pe baza filmelor vor fi moderate de criticul de film Andreea Mihalcea.

Pentru elevii de gimnaziu din București vor fi organizate de către Societatea Culturală NexT 3 proiecții speciale ale filmului El espiritu de la colmena /Spiritul stupului (1973, Spania, r. Víctor Erice) pe 27 și 28 martie la Cinema Elvira Popesco din cadrul Institutului Francez și pe 30 martie la Institutul Cervantes, parteneri ai programului.

Tot elevilor de gimnaziu le sunt dedicate proiecțiile planificate în Râșnov (9 martie), Codlea (26 și 28 martie),  Albești Paleologu (26 martie), Brașov (28 martie) și Valea Doftanei (29 martie). Dezbaterile cu elevii despre filmele vizionate vor fi moderate de către criticii de film Oana Ghera, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș şi Raluca Ungureanu.

Elevilor de liceu li s-au pregătit proiecții ale filmului Cea mai fericită fată din lume (2009, România, r. Radu Jude) în Ploiești (14 martie),

El espíritu de la colmena (Spania, 1973)

Sinaia (27 martie) și Valea Doftanei (28 martie).

Datorită interesului mare manifestat de facilitatorii educaționali, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, o nouă formare intensivă CinEd va fi organizată pe 24 martie în Suceava, urmată de o formare suplimentară în București în luna aprilie. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Foto: CinEd România – facebook

03
/09
/19

PREVIEW. Au mai rămas doar câteva zile până la începerea unei noi ediții a singurului festival de film și cultură ibero-americană din București. Ce surprize ne rezervă Pelicula 2019?

03
/09
/19

Născut într-o zi de 2 septembrie (1964) la Beirut, în Liban, actorul din Matrix, Point Break, Speed sau The Devil's Advocate a împlinit, ieri, 55 de ani. Zilele trecute a fost confirmată oficial informația conform căreia Trilogia Matrix va avea o continuare. Filmul îi va avea în distribuție și de această dată pe Keanu Reeves și Carrie-Anne Moss.

01
/09
/19

PREVIEW A venit oficial toamna şi odată cu ea se reiau şi premierele de filme româneşti în cinematografe. Numai luna septembrie aduce "La Gomera" şi "Monştri.", titlurile care au circulat cel mai mult în festivaluri, dar şi "Arest", probabil cel mai greu film românesc din 2019. Vor urma şi câteva surprize.

30
/08
/19

"A început Venezia 76, e absolut normal, dară, să fie lansate trailere pentru unele din filmele care vor face valuri în lagună (sau nu). THE LAUNDROMAT (Soderbergh latest) e unul dintre ele. Discutăm despre un lungmetraj ce are în centru scandalul Panama Papers, doar că e narat/văzut din perspectiva unei văduve (Meryl Streep) al cărei concediu o ia nițel razna.

29
/08
/19

Catherine Deneve, Juliette Binoche, Laura Dern, Lily-Rose Depp, Liv Tyler, Penelope Cruz, Brad Pitt, Antonio Banderas, Robert Pattinson, Jude Law, Robert De Niro, Gary Oldman, Mark Rylance şi Roger Waters se numără printre vedetele prezente în aceste zile la cea de-a 76-a ediție a Festivalului de Film de la Veneția. 

28
/08
/19

Bucharest International Dance Film Festival, unica manifestare cinematografică din România dedicată filmelor de dans, care va avea loc între 4 - 8 septembrie, își propune anul acesta să susțină noua generație de creatori și colaborarea dintre tinerii regizori și coregrafi prin proiectul E X P A N D - laboratorul de dezvoltare de proiecte cinematografice.

27
/08
/19

Ca în fiecare an, Película dorește să celebreze cinematografia și cultura Ibero-Americană și își îndreaptă reflectoarele spre una dintre țări în mod deosebit. Anul acesta țara în focus este Brazilia.

27
/08
/19

CRONICĂ DE CARTE Mircea Săucan a fost unul dintre cei mai originali cineaşti români. De câţiva ani, filmografia sa restrânsă a început să fie redescoperită. Eseistul timişorean Marian Sorin Rădulescu este cel mai fervent susţinător al regizorului. Dovadă stă volumul „Mircea Săucan. Geometrii poetice”, publicat recent de editura Noi Media Print.

26
/08
/19

Anna Szeles, una dintre cele mai fermecătoare actrițe din cinematografia românească, a împlinit 77 de ani. Actriţa de origine maghiară a fost omagiată la Festivalului Internațional de Film Transilvania 2018, unde a primit Premiul pentru întreaga carieră.

Page 10 of 254« First...89101112...203040...Last »