Școala Altfel cu CinEd România: proiecții speciale pentru elevi, în 8 localități
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-altfel-cu-cined-romania-proiectii-speciale-pentru-elevi-in-8-localitati/

După ce a organizat mai multe sesiuni de formare pentru facilitatorii educaţionali din 4 judeţe, programul de educaţie cinematografică CinEd România intră în următoarea etapă. În luna martie vor avea loc 20 de proiecţii dedicate elevilor din toate ciclurile şcolare. 

Un articol de Petre Ivan|8 martie 2018

În cadrul formărilor organizate în primele luni ale anului de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar), au participat 131 de cadre didactice şi bibliotecari publici. O parte dintre aceştia se va implica acum activ în organizarea proiecțiilor din luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel.

Astfel, în 8 localități din țară (București, Ploiești, Sinaia, Râșnov, Brașov, Codlea, Valea Doftanei și Albești Paleologu), elevii vor participa în mod activ la vizionările filmelor din catalogul CinEd și dezbaterile interactive de la finalul acestora. Participarea la proiecții este gratuită.

Catalogul CinEd reunește filme de artă provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Finlanda şi România), iar varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene de patrimoniu sau multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

Petite lumière (Franța-Senegal, 2003)

Proiecțiile destinate elevilor din ciclul primar, organizate de Asociaţia Culturală Macondo, vor avea loc în București, în perioada 26 – 30 martie, în 7 Școli Generale. Filmele proiectate sunt Rentrée des classes / Prima zi de școală (1956, Franța, r. Jacques Rozier)  și Petite lumière / Luminiţa (2003, Franța-Senegal, r. Alain Gomis). Activitatea va fi asistată la clasă de specialiștii CinEd – învățătorii vor prezenta filmele și vor utiliza materialele pedagogice de pe platformă, la final primind feedback. Dezbaterile pe baza filmelor vor fi moderate de criticul de film Andreea Mihalcea.

Pentru elevii de gimnaziu din București vor fi organizate de către Societatea Culturală NexT 3 proiecții speciale ale filmului El espiritu de la colmena /Spiritul stupului (1973, Spania, r. Víctor Erice) pe 27 și 28 martie la Cinema Elvira Popesco din cadrul Institutului Francez și pe 30 martie la Institutul Cervantes, parteneri ai programului.

Tot elevilor de gimnaziu le sunt dedicate proiecțiile planificate în Râșnov (9 martie), Codlea (26 și 28 martie),  Albești Paleologu (26 martie), Brașov (28 martie) și Valea Doftanei (29 martie). Dezbaterile cu elevii despre filmele vizionate vor fi moderate de către criticii de film Oana Ghera, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș şi Raluca Ungureanu.

Elevilor de liceu li s-au pregătit proiecții ale filmului Cea mai fericită fată din lume (2009, România, r. Radu Jude) în Ploiești (14 martie),

El espíritu de la colmena (Spania, 1973)

Sinaia (27 martie) și Valea Doftanei (28 martie).

Datorită interesului mare manifestat de facilitatorii educaționali, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, o nouă formare intensivă CinEd va fi organizată pe 24 martie în Suceava, urmată de o formare suplimentară în București în luna aprilie. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Foto: CinEd România – facebook

17
/04
/15

Autorităţile spaniole intenţionează să construiască un muzeu permanent dedicat cineastului american Woody Allen în Barcelona, oraşul în care acesta a turnat pelicula "Vicky Cristina Barcelona"

16
/04
/15

Cel mai mare festival de scurtmetraje din România s-a deschis oficial la Cinema Studio, în prezența a sute de invitați și spectatori. Printre invitați s-au numărat Ministrul Culturii, Ionuț Vulpescu, actorii Ana Ularu, Maria Obretin, Rodica Lazăr, Radu Iacoban, Tudor Chirilă, regizorii Lucian Georgescu, Alexandru Maftei şi scenarista Lia Bugnar.

16
/04
/15

Lungmetrajul "Aferim" al lui Radu Jude, premiat cu Ursul de Argint pentru regie la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2015, a fost promovat la Bruxelles, miercuri seara, la sediul Parlamentului European, în prezența unui numeros public și a mai multor oficialități.

15
/04
/15

Warner Bros. şi MGM au lansat online prima fotografie oficială a filmului Creed, în care pot fi văzuţi la antrenament Sylvester Stallone - Rocky Balboa şi Michael B. Jordan – Adonis Johnson, fiul fostului său adversar, Apollo Creed.

10
/04
/15

O duminica frumoasa / Un beau dimanche, în regia lui Nicole Garcia reprezintă primul rol important al actorului Pierre Rochefort - fiul regizoarei şi al actorului Jean Rochefort - într-un lungmetraj. Filmul intră în cinematografe vinerea aceasta.

09
/04
/15

Se spune că femeia a fost slăbiciunea lui Chaplin. Fals. Femeia l-a inspirat; în filmele lui, personajele feminine sunt chiar în centrul intrigii. Dar viața bate filmul...

08
/04
/15

Au început înscrierile la București Docuart Fest ediția a IV-a, ultima zi fiind 10 iunie. Festivalul de film documentar exclusiv românesc așteaptă să-și cunoască participanții celei de-a IV-a ediții programată în perioada 30 septembrie - 4 octombrie 2015.

08
/04
/15

Actorul american Tom Cruise, care a fost căsătorit de trei ori, a decis să apeleze la ajutorul angajaţilor şi colaboratorilor săi apropiaţi pentru a-şi găsi o nouă iubită. "Tom era stresat din cauza întâlnirilor romantice, după controversele generate de precedenta «căutare» a unei soţii, însă acum a obosit să fie singur", informează contactmusic.com.