Școala Altfel cu CinEd România: proiecții speciale pentru elevi, în 8 localități
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-altfel-cu-cined-romania-proiectii-speciale-pentru-elevi-in-8-localitati/

După ce a organizat mai multe sesiuni de formare pentru facilitatorii educaţionali din 4 judeţe, programul de educaţie cinematografică CinEd România intră în următoarea etapă. În luna martie vor avea loc 20 de proiecţii dedicate elevilor din toate ciclurile şcolare. 

Un articol de Petre Ivan|8 Martie 2018

În cadrul formărilor organizate în primele luni ale anului de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar), au participat 131 de cadre didactice şi bibliotecari publici. O parte dintre aceştia se va implica acum activ în organizarea proiecțiilor din luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel.

Astfel, în 8 localități din țară (București, Ploiești, Sinaia, Râșnov, Brașov, Codlea, Valea Doftanei și Albești Paleologu), elevii vor participa în mod activ la vizionările filmelor din catalogul CinEd și dezbaterile interactive de la finalul acestora. Participarea la proiecții este gratuită.

Catalogul CinEd reunește filme de artă provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Finlanda şi România), iar varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene de patrimoniu sau multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

Petite lumière (Franța-Senegal, 2003)

Proiecțiile destinate elevilor din ciclul primar, organizate de Asociaţia Culturală Macondo, vor avea loc în București, în perioada 26 – 30 martie, în 7 Școli Generale. Filmele proiectate sunt Rentrée des classes / Prima zi de școală (1956, Franța, r. Jacques Rozier)  și Petite lumière / Luminiţa (2003, Franța-Senegal, r. Alain Gomis). Activitatea va fi asistată la clasă de specialiștii CinEd – învățătorii vor prezenta filmele și vor utiliza materialele pedagogice de pe platformă, la final primind feedback. Dezbaterile pe baza filmelor vor fi moderate de criticul de film Andreea Mihalcea.

Pentru elevii de gimnaziu din București vor fi organizate de către Societatea Culturală NexT 3 proiecții speciale ale filmului El espiritu de la colmena /Spiritul stupului (1973, Spania, r. Víctor Erice) pe 27 și 28 martie la Cinema Elvira Popesco din cadrul Institutului Francez și pe 30 martie la Institutul Cervantes, parteneri ai programului.

Tot elevilor de gimnaziu le sunt dedicate proiecțiile planificate în Râșnov (9 martie), Codlea (26 și 28 martie),  Albești Paleologu (26 martie), Brașov (28 martie) și Valea Doftanei (29 martie). Dezbaterile cu elevii despre filmele vizionate vor fi moderate de către criticii de film Oana Ghera, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș şi Raluca Ungureanu.

Elevilor de liceu li s-au pregătit proiecții ale filmului Cea mai fericită fată din lume (2009, România, r. Radu Jude) în Ploiești (14 martie),

El espíritu de la colmena (Spania, 1973)

Sinaia (27 martie) și Valea Doftanei (28 martie).

Datorită interesului mare manifestat de facilitatorii educaționali, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, o nouă formare intensivă CinEd va fi organizată pe 24 martie în Suceava, urmată de o formare suplimentară în București în luna aprilie. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Foto: CinEd România – facebook

05
/10
/18

Anul acesta, Les Films de Cannes à Bucarest organizează ediții în șapte orașe. O selecție din filmele premiate la festivalul de la Cannes și o parte din invitații lor vor călători în Timișoara, Arad, Cluj, Iași, Brașov, Oradea și Suceava. Edițiile din țară vor începe odată cu ediția bucureșteană a festivalului. Astfel, în primul weekend, 19-21 octombrie, Les Films de Cannes se va petrece concomitent în București, Timișoara și Arad.

04
/10
/18

Filminute, festivalul international de filme de un minut, a început luna aceasta cu filme din 19 țări în competiție pentru titlul Best Filminute. În fiecare an, FILMINUTE prezintă o colecție a celor mai bune filme ultrascurte din lume în nici mai mult nici mai puțin de un minut (www.filminute.com).

04
/10
/18

Lungmetrajul de animație realizat în rotoscopie „Teheran Taboo”, o explorare tandră și amuzantă a ipocriziei și contradicțiilor societății islamice va fi proiectat sâmbătă, 6 octombrie, de la 21.00, la Cinema Elvire Popesco, după Ceremonia de Premiere a celei de-a treisprezecea ediții ale Festivalului Internațional de Film de Animație Anim’est. Creepy Animation Night va avea loc vineri,  5 octombrie, de la 23.59

02
/10
/18

Weekend plin de reușite pentru „Lemonade“, cel mai recent film al regizoarei Ioana Uricaru. După ce în august a fost distins cu premiul pentru cel mai bun regizor la Festivalul de Film de la Sarajevo, Lemonade a luat sâmbătă marele premiu la International Women’s Film Festival of Salé, Maroc, unde a fost prezentat în secțiunea competiției oficiale, alături de alte 11 filme.

02
/10
/18

Inclus anul acesta în selecția Semaine de la Critique la Festivalul de Film de la Cannes, filmul “Femeie în război” / “Woman at war”, cea mai nouă producție a regizorului Benedikt Erlingsson, va rula în cinematografele din țară de vineri, 12 octombrie, distribuit de Transilvania Film.

02
/10
/18

Agenţia de publicitate Papaya Advertising a lansat, ieri, un clip numit “Copiii referendumului”, prin care îndeamnă la boicotarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie. Spotul, inspirat din serialul “The Handmaid’s Tale” (“Povestea slujitoarei”), în care este descrisă viaţa din Gilead, un stat condus de un regim totalitar ultra-religios, unde femeile sunt folosite pentru a procrea, s-a viralizat în scurt timp pe rețelele de socializare.

01
/10
/18

A apărut o necesară carte-album, „CineBucurești. 100 de ani de modernitate - Sala de cinema”, coordonată de arhitectul Mihaela Pelteacu și cineastul Laurențiu Damian. Un volum despre istoria glorioasă a sălilor de cinema din București, care trezește nostalgii dar induce și tristețe din cauza stării actuale de degradare a cinematografelor.

01
/10
/18

Cea de-a 9-a ediție a Les Films de Cannes à Bucarest va începe cu filmul care a deschis și festivalul de la Cannes anul acesta: Everybody Knows, cel mai recent film semnat Asghar Farhadi, marea vedetă a cinematografiei iraniene contemporane, singurul regizor cu două Oscaruri pentru film străin la activ (A Separation - 2012 și The Salesman - 2016).

29
/09
/18

„Să nu ucizi”, filmul de debut al regizorilor Gabi Virginia Şarga şi Cătălin Rotaru,a fost selectat în competiția oficială a Festivalului de Film de la Varșovia. Aflat la cea de-a 34-a ediție, festivalul se desfăsoară în perioada 12-21 octombrie 2018 în capitala Poloniei, premiera mondială a filmului având loc pe 15 octombrie. 

28
/09
/18

CRONICĂ DE FILM Prezentat în premieră mondială la San Sebastian, „Un om la locul lui”, debutul în lungmetraj al regizorului Hadrian Marcu, inspirat din romanul „Firesc” al lui Petru Cimpoeşu, urmăreşte dilemele unui bărbat (Bogdan Dumitrache) prins între relaţia cu o viitoare soţie şi grija pentru o amantă suferindă.

28
/09
/18

Cea de-a 25-a ediție a Festivalului Internațional Astra Film Sibiu, care va avea loc între 15 și 21 octombrie, a dezvăluit numele personalităților din lumea filmului care vor alcătui juriile celor 5 secțiuni competiționale: Internațional, Europa Centrală și de Est, România, Scurtmetraj și Student.

28
/09
/18

Brigitte Bardot și Alain Delon, doi actori legendari ai cinematografiei franceze și mondiale, fotografiați de Sam Levin, în anul 1957. Delon și Bardot au jucat împreună în două filme: "Les Amours Célèbres" (1961) și "Histoires Extraordinaires" (1968).

28
/09
/18

Another Day Of Life, o producție a multipremiatului studio polonez Platige Image, unul dintre cele mai spectaculoase lungmetraje de animație ale anului, deschide astăzi, de la 18.30, la Cinemateca Eforie, ediția cu numărul 13 a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est.

Page 40 of 256« First...102030...3839404142...506070...Last »