Școala Altfel cu CinEd România: proiecții speciale pentru elevi, în 8 localități
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-altfel-cu-cined-romania-proiectii-speciale-pentru-elevi-in-8-localitati/

După ce a organizat mai multe sesiuni de formare pentru facilitatorii educaţionali din 4 judeţe, programul de educaţie cinematografică CinEd România intră în următoarea etapă. În luna martie vor avea loc 20 de proiecţii dedicate elevilor din toate ciclurile şcolare. 

Un articol de Petre Ivan|8 Martie 2018

În cadrul formărilor organizate în primele luni ale anului de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar), au participat 131 de cadre didactice şi bibliotecari publici. O parte dintre aceştia se va implica acum activ în organizarea proiecțiilor din luna martie, perioadă preferată de multe școli pentru Săptămâna Altfel.

Astfel, în 8 localități din țară (București, Ploiești, Sinaia, Râșnov, Brașov, Codlea, Valea Doftanei și Albești Paleologu), elevii vor participa în mod activ la vizionările filmelor din catalogul CinEd și dezbaterile interactive de la finalul acestora. Participarea la proiecții este gratuită.

Catalogul CinEd reunește filme de artă provenind din 7 țări europene (Franța, Portugalia, Spania, Italia, Bulgaria, Finlanda şi România), iar varietatea de formate în care filmele sunt disponibile permite proiectarea acestora în spații diverse – de la cinematografe cu standarde profesioniste la spații cu echipament minimal, precum sala de clasă sau de bibliotecă. Astfel, programul facilitează accesul elevilor la o serie de producții europene de patrimoniu sau multi-premiate în festivaluri internaționale, cu o valoare cinematografică autentică.

Petite lumière (Franța-Senegal, 2003)

Proiecțiile destinate elevilor din ciclul primar, organizate de Asociaţia Culturală Macondo, vor avea loc în București, în perioada 26 – 30 martie, în 7 Școli Generale. Filmele proiectate sunt Rentrée des classes / Prima zi de școală (1956, Franța, r. Jacques Rozier)  și Petite lumière / Luminiţa (2003, Franța-Senegal, r. Alain Gomis). Activitatea va fi asistată la clasă de specialiștii CinEd – învățătorii vor prezenta filmele și vor utiliza materialele pedagogice de pe platformă, la final primind feedback. Dezbaterile pe baza filmelor vor fi moderate de criticul de film Andreea Mihalcea.

Pentru elevii de gimnaziu din București vor fi organizate de către Societatea Culturală NexT 3 proiecții speciale ale filmului El espiritu de la colmena /Spiritul stupului (1973, Spania, r. Víctor Erice) pe 27 și 28 martie la Cinema Elvira Popesco din cadrul Institutului Francez și pe 30 martie la Institutul Cervantes, parteneri ai programului.

Tot elevilor de gimnaziu le sunt dedicate proiecțiile planificate în Râșnov (9 martie), Codlea (26 și 28 martie),  Albești Paleologu (26 martie), Brașov (28 martie) și Valea Doftanei (29 martie). Dezbaterile cu elevii despre filmele vizionate vor fi moderate de către criticii de film Oana Ghera, Gabriela Fillipi, Ionuț Mareș şi Raluca Ungureanu.

Elevilor de liceu li s-au pregătit proiecții ale filmului Cea mai fericită fată din lume (2009, România, r. Radu Jude) în Ploiești (14 martie),

El espíritu de la colmena (Spania, 1973)

Sinaia (27 martie) și Valea Doftanei (28 martie).

Datorită interesului mare manifestat de facilitatorii educaționali, dar și pentru o aprofundare a elementelor de educație cinematografică, o nouă formare intensivă CinEd va fi organizată pe 24 martie în Suceava, urmată de o formare suplimentară în București în luna aprilie. Mai multe detalii vor fi anunțate în curând.

***

CinEd este un proiect inițiat de Institutul Francez din Paris, în parteneriat cu Cinemateca Franceză şi implementat în România de Societatea Culturală NexT (pentru nivelul gimnazial și liceal) și de Asociaţia Culturală Macondo (pentru nivelul primar).

CinEd este un program co-finanţat de programul Europa Creativă/MEDIA al Uniunii Europene.

Cu sprijinul Centrului Naţional al Cinematografiei din România.

Foto: CinEd România – facebook

28
/03
/18

OPINIE Dominată de filmul „Un pas în urma serafimilor” și afectată în desfășurarea sa de rigorile transmisiei în direct la televiziune, cea de-a 12-a ediție a Galei Premiilor Gopo a reflectat ceva din situația de moment a cinematografiei române.

28
/03
/18

"Un pas în urma serafimilor", debutul în lungmetraj al regizorului Daniel Sandu, a fost marele câştigător al galei premiilor Gopo, producţia adjudecându-şi, printre altele, distincţiile pentru cel mai bun film, cel mai bun regizor, cel mai bun scenariu şi cel mai bun actor în rol principal. Filmul lui Daniel Sandu a primit , in total, nouă trofee Gopo.

27
/03
/18

Astăzi este Ziua Mondială a Teatrului, dar și ziua în care sărbătorim un secol de la Unirea Basarabiei cu România, prilej de a readuce în prim plan, pentru o clipă, câțiva dintre artiștii născuți pe teritoriul actual al Basarabiei și deveniți parte integrantă a memoriei, identității și culturii naționale.

26
/03
/18

CRONICĂ DE FILM Premiat anul trecut la DOK Leipzig și prezentat recent în premieră în România la Festivalul One World, „Licu, o poveste românească”, de Ana Dumitrescu, abordează indirect istoria țării din ultimul secol prin portretul unui bătrân carismatic din Sibiu, care îşi povesteşte viaţa cu dezinvoltură.

26
/03
/18

Quentin Tarantino împlinește (marţi) 55 de ani, prilej pentru televiziunea Paramount Channel de a le oferi cinefililor un maraton de şase filme (din totalul de opt) ale cineastului american. Seria începe în această seară (!), de la ora 22.30, cu „Reservoir Dogs” şi se va încheia vineri, cu „Sin City”, un film de Robert Rodriguez, cu Tarantino în postura de regizor invitat.

22
/03
/18

Se împlinesc, astăzi, 75 de ani de la premiera filmului „O noapte furtunoasă”, prima transpunere cinematografică a unei opere comice caragieliene. Regizat de Jean Georgescu și produs de Ion C. Cantacuzino, filmul îl avea în distribuție, în rolul lui Rică Venturiano, pe Radu Beligan, pe atunci în vârstă de 24 de ani.

22
/03
/18

Cinemateca Română din București (Str. Ion Câmpineanu nr. 21) găzduiește joi, 29 martie 2018, de la ora 19:00, la Sala Union (Paul Călinescu) un Omagiu lui Liviu Ciulei.

20
/03
/18

Documentarul „Licu, o poveste românească”, regizat de Ana Dumitrescu, câştigătorul marelui premiu la Festivalul Dok Leipzig 2017, va avea premiera naţională la finalul acestei săptămâni, la Festivalul Internaţional de Documentar şi Drepturile Omului One World România. Inclus în secţiunea „Trecutul prezent”, filmul va fi prezentat în cadrul festivalului pe 23 și 25 martie.

Page 60 of 256« First...102030...5859606162...708090...Last »