Școala online altfel: scriitori și jurnaliști vor fi profesori pentru copiii dintr-un centru social din Iași
https://www.ziarulmetropolis.ro/scoala-online-altfel-scriitori-si-jurnalisti-vor-fi-profesori-pentru-copiii-dintr-un-centru-social-din-iasi/

Asociaţia Industrii Creative din Iaşi lansează proiectul educaţional PRESENT, implementat în parteneriat cu DGASPC Iaşi şi Muzeul Naţional al Literaturii Române Iaşi.

Un articol de Liliana Matei|15 ianuarie 2021

Modulul pilot are în centru tema comunicării și va fi compus din 12 sesiuni de învățare alternativă. Timp de trei luni, 64 de copii de la Centrul de Servicii Sociale „Bucium” se vor conecta cu jurnaliști, traducători și scriitori cunoscuți din România și vor participa la ateliere online de informare responsabilă, scriere creativă, literatură contemporană, comunicare online, public speaking, comunicare interculturală.

Sâmbătă, 16 ianuarie 2020, va avea loc prima sesiune, invitații fiind Viorel Ilișoi și Andrei Crăciun.

În completarea întâlnirilor online, biblioteca centrului va fi dotată cu 150 de cărți de literatură română contemporană. Mai mult de atât, copiii vor primi și 35 de tablete pentru a putea participa la sesiunile online și la orele școlare obligatorii.

Scopul proiectului este de a facilita accesul la activități educative diferite, nonformale, cu specialiști din domenii diverse. Primul modul oferă o perspectivă alternativă asupra formelor pe care comunicarea le poate lua, atât la nivel personal, cât și la nivel profesional, prin instrumente precum literatura contemporană sau mijloacele de comunicare în masă. Parteneriatul între DGASPC Iași și Asociația Industrii Creative a debutat în luna decembrie cu o inițiativă care a adus micuților cadouri de Sărbători.

Proiectul PRESENT își dorește să crească nivelul de conștientizare a educaţiei alternative și nonformale pentru copiii care provin din medii defavorizate, în vederea egalităţii de şanse privind integrarea în societate. Acesta vine în completarea misiunii Asociației Industrii Creative de a dezvolta proiecte culturale, educative și sociale având ca miză principală dezvoltarea comunității. În portofoliul asociației se numără festivalurile Rocanotherworld, Classix și campanii sociale ample de ajutorare a comunităților nevoiașe din județul Iași.

Mai multe detalii despre proiect, desfășurarea acestuia și invitații ce vor susține sesiunile următoare se află pe pagina de Facebook și contul de Instagram Asociația Industrii Creative.

Proiect finanțat de Kaufland România.

14
/12
/22

O carte fundamentală de teorie a filmului, "Ce este cinematograful?", de André Bazin, a apărut în sfârşit integral în limba română, într-un parteneriat între editurile Polirom şi UNATC Press şi sub coordonarea criticului şi profesorului Andrei Gorzo. O lectură obligatorie.

12
/12
/22

Viața Prințului Harry ni se dezvăluie nu numai în seria documentară „Harry & Meghan”, recent intrată pe Netflix, ci și prin intermediul autobiografiei sale, „Rezervă”, care va fi disponibilă și în limba română, la Editura Nemira, din 10 ianuarie 2023.

07
/12
/22

Institutul Cultural Român va fi prezent la ediția din acest an a Târgului de Carte Gaudeamus Radio România, desfășurată în perioada 7-11 decembrie, cu o ofertă de peste 50 de titluri: volume din sfera memorialistică, albume de artă sau literatură, pe care cititorii prezenți la Romexpo le vor putea cumpăra cu o reducere de 30 %.

24
/11
/22

Miercuri, 23 noiembrie, s-a lansat în România cartea „Cu 1% mai bun: Cum mi-am atins potențialul maxim și cum o poți face și tu”, de Chris Nikic & Nik Nikic, la Editura ap! (ACT și Politon). Lansarea a avut loc în prezența artistei Cristina Bălan, câștigătoare a concursului „Vocea României”, care a scris cuvântul-înainte pentru ediția în limba română a cărții.

23
/11
/22

20 de însemnări din jurnalele ținute de Charles Bukowski în ultimii ani de viață, pe când era deja septuagenar și o legendă a undergroundului literar american, așa cum apar în volumul „Căpitanul e dus cu pluta și marinarii au fugit cu vasul” (Editura Polirom, 2022, traducere de Cristian Neagoe).

22
/11
/22

La finalul acestei săptămâni, vineri, 25 noiembrie 2022, de la ora 18.00, Muzeul Național al Literaturii Române (MNLR) organizează la sediul său din strada Nicolae Crețulescu nr. 8 dezbaterea cu tema „Celălalt | trasee ale cunoașterii” care încheie seria evenimentelor lansate sub umbrela proiectului „Casa cu literaturi literaturi – interculturalitate și multiculturalitate”.