Scrie pentru patru pereți – concurs de dramaturgie
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrie-pentru-patru-pereti-concurs-de-dramaturgie/

Lorgean theatre organizează un concurs de dramaturgie a cărui temă este corespondenţa dintre piesă şi spaţiul unde va fi montată, respectiv într-un teatru de apartament, un concept inedit pe piaţa teatrală bucureşteană. 

Un articol de Judy Florescu|21 iulie 2014

„Textul tău poate prilejui o intâlnire aparte între spațiul familiar (ceea ce am numit noi domestic box) și actul artistic, în care toți participanții, gazdele, actorii, oaspeţii-spectatori își oferă unii altora o experiență memorabilă. Contribuie astfel cu creația ta la conturarea conceptului de “homemade culture”* propus de lorgean theatre„, precizează organizatorii, într-un comunicat de presă.

Piesele se pot trimite pe adresa de email [email protected] până la data de 1 octombrie 2014.

„Arată-ne că te simți ca acasă pe scenă și ca pe o scenă acasă! Oferim premii în valoare de 2500 de lei și ceva aplauze în stagiunea viitoare”, mai adaugă organizatorii. 

Din anul 2008, lorgean theatre face parte din peisajul cultural românesc, iar în cei peste cinci ani de existență a găzduit mai bine de 30 piese de teatru și performance-uri, cu peste 75 reprezentații. Peste 1000 de spectatori au trecut pragul garsonierei care găzduiește lorgean theatre, iar din 2012, teatrul domestic s-a extins în alte 40 de apartamente.

Particularitatea pe care o regăsim la lorgean theatre  este faptul că în locul unui bilet plătit spectatorii au adus, dintotdeauna, un obiect legat de tema piesei. Acest obiect a fost folosit adesea în reprezentație, iar de cele mai multe ori spectatorii au fost invitați să discute despre motivaţia alegerii lui la finalul spectacolelor. Acest amănunt de integrare a spectatorilor în piesă este unul important, dar nu o condiție de participare a textului.

Concursul de dramaturgie „Scrie pentru patru pereţi” face parte din Campania „Se joacă cu casa deschisă”, proiect finațat de Administratia Fondului Național Cultural. 

foto credit: lorgean theatre

10
/04
/24

Massive Attack, Bring Me The Horizon, Queens of The Stone Age, Chase and Status, Sean Paul și Paolo Nutini – așa arată capul de afiș al celei de-a 10-a ediții a festivalului Electric Castle. Alți 300 de artiști din toate genurile muzicale vor fi prezenți la castelul Banffy, din Bonțida, între 17 și 21 iulie, pentru a crea o nouă ediție epică, eclectică, exotică, explozivă.

10
/04
/24

Asociația Entuziart, promotor activ al integrării sociale și culturale a persoanelor cu nevoi speciale, este mândră să anunțe lansarea proiectului "CU OCHII MINȚII". Această inițiativă de pionierat, ce se desfășoară în perioada martie - noiembrie 2024, urmărește să îmbogățească viețile persoanelor cu deficiențe de vedere prin art terapie, dans terapie, psihoterapie și activități expresiv-creative.

10
/04
/24

În perioada 12-14 aprilie 2024, România va participa la Festival du Livre de Paris, prestigios eveniment internațional dedicat cărții și literaturii, organizat la Grand Palais Éphémère și în alte câteva spaţii emblematice din Paris şi în librării partenere.

10
/04
/24

The Rembrandt Art Experience în parteneriat cu Primăria Capitalei, prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București, anunță lansarea seriilor de ateliere de artă, dedicate familiei, inspirate de geniul suprarealist Salvador Dalí.

09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.