Scriere creativă la Vama Veche, cu T. O. Bobe
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriere-creativa-la-vama-veche-cu-t-o-bobe/

În săptămâna 5 – 12 iunie 2016, Club Revdepov organizează la Vama Veche un atelier de scriere creativă sub îndrumarea scriitorului T. O. Bobe.

Un articol de Liliana Matei|4 mai 2016

Aflat la a 5-a ediție, atelierul de proză de la Vama Veche îi așteaptă pe cei pasionați de scris și de mare într-o vacanță în care să se bucure de amândouă, alături de colegi cu aceleași interese. Programul cuprinde exerciții literare ad-hoc sau cu deadline până seara. În fiecare dimineață, cursanții vor afla de la T. O. Bobe câteva repere legate de alegerea subiectului, fișa de personaj, structură, suspans, stil, începuturi și finaluri. Serile vor fi dedicate lecturilor și discuțiilor pe texte. Între cele două momente ale zilei e timpul liber, de inspirație și hoinăreală.

„Sînt perfect conștient că într-o săptămînă de cursuri nu se pot realiza prea multe lucruri. Dacă, însă, definim creativitatea în termenii psihoterapeutului Mugur Ciumăgeanu, drept „schizofrenie bine temperată”, m-aș bucura să pot canaliza, într-o oarecare măsură, dacă e cazul, acea „schizofrenie” creativă, astfel încît ea să devină sau să se apropie cît mai mult de ceea ce numim îndeobște „literatură”. Și, mai ales, mi-aș dori să pot deschide cîteva noi unghiuri de a privi lumea și literatura, astfel încît criteriul creativității să nu rămînă doar un deziderat închistat în norme și reguli prea fixe. Desigur, nu poți învăța pe cineva cum să fie creativ, dar sper să pot facilita apariția unor condiții de manifestare a creativității, într-un spirit de prietenie și, deopotrivă, de competiție bună, lipsită de ranchiună și invidie, un spirit cît mai apropiat de acela al cenaclurilor în care am crescut. Mi-aș dori să învățăm fiecare de la fiecare, inclusiv eu, atît cît e posibil în doar o săptămînă petrecută împreună.” (T. O. Bobe)

T.O.BobeÎnscrierile la atelier sunt deschise până pe 15 mai. Cei care vor să participe sunt invitați să trimită un mail la simina arond revdepov punct ro, la care să atașeze o povestire. Costul atelierului este de 300 lei, la care se adaugă cazarea (200 lei). Mai multe detalii pe pagina atelierului.

INFO

Atelierul de scriere creativă de la Vama Veche are loc de două ori pe an, în iunie și în septembrie.

T. O. Bobe – Volume individuale: „Bucla” (Univers, 1999, Humanitas, 2015), „Darul lui Moş Crăciun” (Humanitas, 2003), „Cum mi-am petrecut vacanţa de vară” (Polirom, 2004, 2007; Humanitas, 2011), „Centrifuga” (Polirom, 2005), „Contorsionista” (Humanitas, 2011). Volume colective: „Tablou de familie” (Leka-Brâncuş, 1995), „Cartea cu bunici” (Humanitas, 2007), „Bookătăria de texte şi imagini” (Clubul Ilustratorilor, 2009), „Lexikon der sperrigen Wörter” (Merz & Solitude, 2010), „Primul meu job” (Art, 2011). Volume traduse: „Zentrifuge” (Merz & Solitude, 2004).

Club Revdepov organizează ateliere în care creatorii primesc feedback de la antrenori implicați. Domeniile sunt scriere (proză scurtă, poezie, scriere creativă în engleză, SF&F, scenaristică), artă (caligrafie, animație stop-motion), vorbire (comunicare, argumentare).

 

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.