Scriitoarea Scholastique Mukasonga a câştigat premiul Renaudot pe 2012
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitoarea-scholastique-mukasonga-a-castigat-premiul-renaudot-pe-2012/

Scriitoarea Scholastique Mukasonga, originară din Rwanda, a câştigat, miercuri, premiul Renaudot pe 2012, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franţa. Scriitoarea Scholastique Mukasonga, care nu figura în selecţia finală, a fost recompensată cu premiul Renaudot pe 2012 pentru volumul „Notre-Dame du Nil”, publicat la editura Gallimard. Ea a obţinut şase voturi, […]

Un articol de Andrada Văsii|7 noiembrie 2012

Scriitoarea Scholastique Mukasonga, originară din Rwanda, a câştigat, miercuri, premiul Renaudot pe 2012, acesta fiind unul dintre cele mai prestigioase trofee literare acordate în Franţa.

Scriitoarea Scholastique Mukasonga, care nu figura în selecţia finală, a fost recompensată cu premiul Renaudot pe 2012 pentru volumul „Notre-Dame du Nil”, publicat la editura Gallimard.

Ea a obţinut şase voturi, în cel de-al doilea tur de scrutin. Valessis Alexakis şi Philippe Djian (care nu figura nici el în selecţia finală) au obţinut şi ei voturi, a precizat preşedintele juriului Renaudot, Georges-Olivier Chateaureynaud.

Scholastique Mukasonga vorbeşte în acest roman de debut al ei despre destinul câtorva fete care încearcă să scape din calea Istoriei teribile, aceeaşi care a decimat familia scriitoarei. Ea este cel de-al patrulea autor african recompensat cu premiul Renaudot în ultimii ani.Ea a primit pentru acest roman şi premiul Ahmadou Kourouma, denumit astfel după marele romancier ivorian, care recompensează o operă – un eseu sau un volum de ficţiune – consacrată Africii.

Premiul Renaudot pe 2012 pentru eseu a fost atribuit scriitorului Franck Maubert, pentru „Le dernier modèle” (editura Mille et une nuits).

Premiul Renaudot pe 2011 a revenit scriitorului Emmanuel Carrère, pentru romanul „Limonov”.

 

Sursa: Mediafax

07
/12
/23

Legendarul cineast maghiar Béla Tarr va primi sâmbătă seară, la Berlin, un premiu onorific din partea Academiei Europene de Film. Cu această ocazie, publicăm un eseu despre cinemaul său foarte special.

07
/12
/23

Electric Castle 2024 sună epic! Cu Massive Attack, Bring Me The Horizon și Queens of The Stone Age ca headliners confirmați, a 10-a ediție a festivalului se anunță cu foarte mult rock și trip hop.

07
/12
/23

TEATRUL SE (ŞI) CITEŞTE, primul sezon al podcastului realizat de Fundaţia Culturală „Camil Petrescu” continuă cu un nou invitat. De această dată, Zomir Dimovici se întoarce în lumea cuvintelor trădate şi îl are ca partener de conversaţie pe Sorin Gherguţ, traducător, poet şi redactor de carte.