Scriitori interzişi în China şi în Rusia, pe lista nominalizaţilor la Man Booker International Prize
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitori-interzisi-in-china-si-in-rusia-pe-lista-nominalizatilor-la-man-booker-international-prize/

Doi scriitori ale căror romane au fost interzise în Rusia şi în China se află pe lista celor 10 romancieri nominalizaţi la premiul Man Booker International pe anul 2013, a anunţat preşedintele juriului care acordă această distincţie literară prestigioasă. Scriitorul chinez Yan Lianke şi scriitorul rus Vladimir Sorokin figurează astfel pe lista celor 10 romancieri […]

Un articol de Andrada Văsii|28 ianuarie 2013

Doi scriitori ale căror romane au fost interzise în Rusia şi în China se află pe lista celor 10 romancieri nominalizaţi la premiul Man Booker International pe anul 2013, a anunţat preşedintele juriului care acordă această distincţie literară prestigioasă.

Scriitorul chinez Yan Lianke şi scriitorul rus Vladimir Sorokin figurează astfel pe lista celor 10 romancieri din nouă ţări diferite, care au fost nominalizaţi la acest premiu literar în valoare de 60.000 de lire sterline (95.000 de dolari). Man Booker International Prize, care se acordă o dată la doi ani, este considerat versiunea internaţională a celui mai prestigios premiu literar britanic – Man Booker Prize.

Lista celor 10 romancieri selecţionaţi pe lista scurtă pentru Man Booker International Prize a fost comunicată de Christopher Ricks, preşedintele unui juriu compus din cinci personalităţi literare, în timpul Festivalului de Literatură din oraşul indian Jaipur.

Aproximativ 150 de scriitori au fost avuţi în vedere pentru acest trofeu prestigios, ce va fi decernat pe 22 mai, la Londra.

Marie NDiaye, din Franţa, în vârstă de 45 de ani, este cea mai tânără dintre scriitorii nominalizaţi pe această listă, alături de Peter Stamm, primul scriitor din Elveţia care a fost nominalizat la Man Booker International Prize.

Statele Unite are două nominalizări, scriitoarele Lydia Davis şi Marilynne Robinson, cea din urmă fiind singurul autor de pe lista scurtă din acest an care a mai fost nominalizată şi la ediţiile precedente.

Canadianul Josip Novakovich, israelianul Aharon Appelfeld, indianul U.R. Ananthamurthy şi pakistanezul Intizar Husain completează lista celor 10 nominalizaţi la Man Booker Internaţional Prize.

Man Booker International Prize se acordă unui autor în viaţă, care a publicat lucrări de ficţiune în limba engleză sau ale cărui opere au fost traduse deja în limba engleză. Spre deosebire de Man Booker Prize, care se acordă unei singure opere literare, versiunea internaţională a acestui premiu onorează întreaga creaţie a unui autor.

Laureaţii din anii precedenţi au fost Philip Roth (Statele Uite, 2011), Alice Munro (Canada, 2009), Chinua Achebe (Nigeria, 2007) şi Ismail Kadare, scriitorul albanez care a câştigat acest premiu în 2005, la ediţia inaugurală.

În 2012, premiul Man Booker a revenit scriitoarei britanice Hilary Mantel pentru „Bring Up the Bodies”, cel de-al doilea roman dintr-o trilogie a cărei acţiune se desfăşoară la curtea regelui Henry al VIII-lea. Hilary Mantel a câştigat acest premiu şi în anul 2009, cu primul volum din această trilogie, intitulat „Wolf Hall”.

 

 

Sursa: mediafax

17
/06
/22

VIAȚA SECRETĂ A TABLOURILOR Ziarul Metropolis vă invită la mici incursiuni în existenţa nevăzută, uitată sau ignorată a imaginilor care ne fascinează. Unele au schimbat istoria artei, altele au rămas ascunse printre poveşti.

17
/06
/22

Vineri, 17 iunie, la ora 21:30, are loc în cadrul Festivalului de Teatru Independent UNDERCLOUD concertul Alifantis & Zan, cu muzica din spectacolele de teatru. Concertul se desfășoară în curtea interioară de la UNArte.

17
/06
/22

Săptămâna Comediei, unul dintre cele mai îndrăgite și așteptate evenimente culturale ale Brașovului, revine cu cea de-a IX-a ediție anul acesta, în perioada 18–24 iulie, la Teatrul Sică Alexandrescu și la Cinema Astra.

16
/06
/22

Unicul și cel mai așteptat festival de muzică clasică în aer liber din Republica Moldova, ‘’DescOperă’’, revine în perioada 17-19 iunie, în Rezervația Cultural-Naturală ”Orheiului Vechi”, unde iubitorii de muzică de calitate se vor putea bucura de o atmosferă de nedescris și spectacole de zile mari cu participarea mai multor artiști de operă faimoși atât din țară, cât și de peste hotare, la cea de-a a V-a ediție a festivalului.

16
/06
/22

În anul 2022, întreaga lume muzicală a suferit o mare pierdere prin dispariția pianistului Radu Lupu, unul dintre cei mai mari muzicieni ai secolului al XX-lea. Marți, 21 iunie 2022, la ora 19.00, în sala Ateneului Român, Filarmonica „George Enescu” aduce un omagiu genialului artist printr-un concert care îi va avea ca protagoniști pe Dan Grigore, Cristian Mandeal, Marin Cazacu, Daniel Ciobanu și Robert Creimerman

15
/06
/22

Doi oameni: un bărbat și o femeie. Un butoi, niște soldați cărora li se dau onorul pentru că pleacă la război și o mică poveste umană tumultoasă. Este vorba despre spectacolul „Doi într-un butoi” după o idee de Françoise Thomas, regizat de unul dintre dintre cei mai talentați regizori ai generației tinere, Florin Liță.