Scriitorul Dan Lungu lansează Asociația pentru Ospitalitate Culturală
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-dan-lungu-lanseaza-asociatia-pentru-ospitalitate-culturala/

Scriitorul Dan Lungu anunţă lansarea Asociaţiei pentru Ospitalitate Culturală (AOC).

Un articol de Liliana Matei|12 mai 2020

AOC este o asociație neguvernamentală înființată din dorința de a cultiva „Ospitalitatea culturală” într-un sens larg, aceasta va propune tuturor actorilor din domeniul culturii o serie de programe și proiecte de profil. Prin intermediul lor, echipa asociației dorește să susțină creația, să stimuleze performanța, să încurajeze antreprenoriatul în domeniul culturii, să sprijine tinerii talentați și să acorde asistență seniorilor culturii aflați în dificultate, atât la nivel local și regional, cât și național.

„Ospitalitatea culturală”, conceptul AOC

Conceptul ales de membrii fondatori este cel de „Ospitalitate culturală” întrucât acesta reprezintă mecanismul secret de dezvoltare a orașelor culturale, de cultivare a performanței și sporire a creativității, de revitalizare a zonelor inerte și de articulare a tradiției cu experimentul. Totodată, ospitalitatea se declină în valori pe care asociația le promovează și susține, precum toleranță, solidaritate, pluralism, libertate de expresie și de creație, egalitate de șanse, transparență și demnitate.

„Moldovenii sunt faimoși pentru ospitalitate, iar Iașul este capitala Moldovei și capitala culturală a țării. Este un pas firesc să legăm lucrurile între ele și să ne propunem ca proiect Ospitalitatea culturală, într-un sens larg. Iașul, în viziunea mea, este: un oraș primitor, un oraș deschis deopotrivă către creație, industrii creative și consum cultural. Un oraș ospitalier, în care artiștii, aflați la început de carieră sau consacrați, de aici sau de aiurea, stabiliți pe termen lung sau aflați doar în trecere, amatori sau profesioniști, se simt bine. La fel și antreprenorii culturali, creativii din toate ariile, profesorii din zona vocațională, consumatorii de literatură și artă, iubitorii de frumos. Ne dorim ca prin proiectele noastre să reușim să construim un mediul cultural confortabil pentru toată lumea”, a menționat scriitorul Dan Lungu, co-fondator AOC.

Prăvălia colecționarului, sursă de autofinanțare

Printre programele și proiectele propuse de echipa asociației, care urmează să fie lansate în perioada următoare, se numără un program de rezidențe pentru scriitori, traducători și artiști, un altul pentru acordarea burselor de creație literară și artistică și un program dedicat sprijinului financiar pentru debut editorial. Întrucât membrii asociației își propun ca aceasta să se autofinanțeze, odată cu lansarea site-ului www.apoc.ro, în cursul lunii iunie, urmează să fie lansat și un magazin online destinat colecționarilor de pretutindeni, numit Prăvălia colecționarului.

„Sunt vremuri de criză, iar pentru cultură se anunță timpuri sumbre pe termen lung. Am încercat să gândesc un mecanism de reinventare a solidarității de breaslă și de autofinanțare a proiectelor de creație și de asistență socială a creatorilor. Așa am ajuns la ideea acestei prăvălii care va funcționa ca un magazin online în toată regula. Strângem obiecte cu valoare de colecție, în primul rând de la scriitori și artiști, dar nu numai, ci de la oricine vrea să contribuie, pe care le punem la vânzare pe site, pentru colecționari și pentru iubitorii de cultură. Fondurile obținute intră în finanțarea proiectelor culturale și în programe de asistență pentru seniorii din zona culturii care se află în dificultate. Am trimis deja, în cursul ultimelor zile, o scrisoare deschisă prietenilor mei din domeniul cultural. Ecoul a fost senzațional, ceea ce înseamnă că atinge o zonă sensibilă. Le mulțumesc tuturor celor care au donat deja pentru implicare! Sunt sigur că se vor alătura mulți alții”, a precizat Dan Lungu.

Până la momentul actual, au contribuit la dezvoltarea acestui proiect scriitorii: Gabriela Adameșteanu, Ștefan Agopian, Radu Andriescu, Liviu Antonesei, Vasile Baghiu, Ana Blandiana, Magda Cârneci, Ruxandra Cesereanu, Mariana Codruț, Nicoleta Dabija, Carmen Firan, Șerban Foarță, Filip Florian, Matei Florian, Radu Pavel Gheo, Viorel Ilișoi, Monica Joița, Claudiu Komartin, Florin Lăzărescu, Cosmin Perța, Cezar Paul-Bădescu, Ana Maria Sandu, Robert Șerban, Lucian Dan Teodorovici, Radu Vancu, Matei Vișniec, Elena Vlădăreanu; artiștii vizuali Felix Aftene, Matei Bejenaru, IRLO, Dan Perjovschi și Cristian Sida, caricaturistul Costel Pătrășcan și nu în ultimul rând colecționarii de artă Veronica Kirchner și George Lecca.

Pe lista obiectelor cu valoare de colecție care intră pe rafturile virtuale ale Prăvăliei colecționarului se înscriu obiecte ca: afișe, cărți cu valoare bibliofilă (ediții princeps sau volume cu dedicație), cărți poștale, cărți de vizită, desene, diplome, documente, ex-librisuri, fotografii artistice sau documentare, insigne și medalii, invitații, scrisori, pagini de manuscris, schițe, tablouri și obiecte de artă sau obiecte personale legate de activitatea de creație.

Pe Facebook, activitatea asociației poate fi urmărită aici. Aflați cum puteți contribui din „Scrisoarea pentru prieteni”, adresată de scriitorul Dan Lungu tuturor celor care doresc să sprijine inițiativa și să devină parte din proiect. Scrisoare pentru prieteni – Dan Lungu

Mai multe detalii, în curând, pe site-ul www.apoc.ro.

23
/10
/15

Săptămâna viitoare, în capitală debutează o nouă ediţie a celui mai important târg de carte cu discount din România: KILIPIRIM. Evenimentul va avea loc din nou la Unirea Shopping Center, etajul 2, Aripa Călăraşi, în perioada 28 octombrie – 1 noiembrie, zilnic între 10.00 şi 21.30, intrarea fiind liberă.

22
/10
/15

Şi în această a 25-a ediţie FNT, un accent deosebit va fi îndreptat spre cartea tipărită, cartea – văzută ca valoare, fie că e vorba de literatură sau carte de teatru ori studiu ştiinţific. Astfel, Festivalul Naţional de Teatru continuă, pe parcursul celor zece zile de desfăşurare, să transforme semnalul editorial în eveniment public, propunând un număr de 16 lansări de carte.

20
/10
/15

Săptămâna acesta debutează cea de a IV-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu focus pe zona Europei Centrale și de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 20 de evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 21-23 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

18
/10
/15

Luni, 19 octombrie, de la ora 18.00, la Cinema Studio (Bd. Magheru 29) din Bucureşti, în cadrul celei de-a X-a ediţii a Zilelor Filmului German, va avea loc premiera filmului documentar Le beau danger, regizat de René Frölke, şi dedicat prozatorului şi eseistului român Norman Manea cu ocazia împlinirii vîrstei de 75 de ani.

14
/10
/15

„4 A.M. Cantosuri domestice” este o plachetă de versuri de Radu Vancu. 4 A.M. este cea mai grea oră dintr-o noapte. Puțini reușesc să o depășească. Încă și mai puțini dintre supraviețuitori sunt poeți.

14
/10
/15

Lucian Dan Teodorovici a obţinut Premiul special al cititorilor „Natalia Gorbaniewska”, în cadrul prestigiosului Premiul Literar al Europei Centrale ANGELUS, Polonia, ediţia 2015, pentru romanul Matei Brunul (Polirom, 2011, 2014, disponibil şi în ediţie digitală).

13
/10
/15

În luna noiembrie a acestui an, la București va avea loc o manifestare de amploare, respectiv ”Zilele Culturii Ruse”, aflată deja la a V-a ediție. Sub moto-ul ”Haideți să (re)descoperim Rusia împreună”, Centrul Rus, care, totodată, îşi serbează 90 de ani de existenţă, îi invită pe bucureşteni la o călătorie-circuit prin cultura Rusiei.

09
/10
/15

Volumul "Timp second hand. Sfârşitul omului roşu", scris de Svetlana Aleksievici, laureată a premiului Nobel pentru literatură pe 2015, este în curs de publicare la editura Humanitas, în traducerea din limba rusă a Luanei Schidu.

08
/10
/15

Scriitoarea şi jurnalista belarusă Svetlana Alexievich a primit premiul Nobel pentru literatură pe 2015, "pentru scrierile sale polifonice, un monument dedicat suferinţei şi curajului în zilele noastre", potrivit motivaţiei Comitetului Nobel.

04
/10
/15

Vă era dor de glumele lui Jerry Seinfeld? Acum le puteți găsi și în varianta scrisă, în volumul „Seinfeld. Pe limba mea”, apărut la Editura Allfa.

02
/10
/15

Marți, 6 octombrie, de la 19:00, Revista de Povestiri organizează la Cărturești Verona a patra întâlnire a clubului de lectură Pop-up Stories, care are în centru romanul „Deadline”, de Adina Rosetti. Invitații care vor discuta despre experiențele lor legate de temele cărții sunt Cristina Ion și Bülent Duagi.