Scriitorul Juan Pablo Villalobos va lansa volumul ,,Fiesta în bârlog” la Institutul Cervantes
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-juan-pablo-villalobos-va-lansa-volumul-fiesta-in-barlog-la-institutul-cervantes/

Scriitorul nominalizat la First Book Award, Juan Pablo Villalobos, îşi va lansa volumul ,,Fiesta în bârlog” joi, 14 martie, la Institutul Cervantes, începând cu ora 18:30.

Un articol de Andrada Văsii|11 martie 2013

Joi, 14 martie, scriitorul Juan Pablo Villalobos, își va lansa volumul ,, Fiesta în bârlog” la Institutul Cervantes din București. Incepând cu ora 18:30, toți cei prezenți vor avea ocazia să îl cunoască pe scriitorul mexican care a realizat un roman întreg din perspectiva unui copil.

Cartea ,, Fiesta în bârlog” este volumul de debut al lui Juan Pablo Villalobos și a fost tradus în mai mult de 10 limbi. Ajuns în librăriile din 15 țări, romanul a fost inclus, prin intermediul voturilor din partea cititorilor, pe lista scurtă pentru First Book Award. Acest premiu este oferit de către publicația The Guardian.

Eroul romanului ,, Fiesta în bârlog” este un copil pe nume Tochtli, care își dorește la începutul cărții un hipopotam pitic din Liberia. Profesorul băiatului este un om cu o viziune complexă despre lume, care crede că peste tot sunt nedreptăți, iar cei cu funcții înalte poartă vina pentru toate lucrurile rele.

,, Fiesta în bârlog” este povestea unui voiaj; o călătorie plină de peripeții, făcută dintr-un capriciu. Umor și ironie, toate într-un volum de debut care promite multe pentru cariera lui Juan Pablo Villalobos.

01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

Pagina 109 din 110« Prima...102030...106107108109110