Scriitorul turc Burhan Sönmez este noul Președinte al PEN Internațional
https://www.ziarulmetropolis.ro/scriitorul-turc-burhan-sonmez-este-noul-presedinte-al-pen-international/

La finalul săptămânii trecute, scriitorul Burhan Sönmez a fost ales noul Preşedinte al PEN International, în cadrul congresului aniversar, un eveniment amplu prin care cunoscuta instituţie internaţională a serbat 100 de ani de la înfiinţare.

Un articol de Petre Ivan|27 septembrie 2021

În discursul său de acceptare, cunoscutul autor turc a subliniat viziunea PEN International, spunând că instituția este „un susținător al liberei exprimări și un refugiu pentru scriitorii expuși riscului, un cămin pentru toți scriitorii, inclusiv scriitori tineri sau cei din comunități asuprite”.

În trecut, scriitori precum H. G. Wells, Arthur Miller sau Heinrich Böll s-au aflat la conducerea PEN International, iar în prezent, printre vicepreşedinţi, se află Margaret Atwood, Svetlana Alexievich, Orhan Pamuk sau J. M. Coetzee.

Fondat la 5 octombrie 1921 de către scriitoarea britanică Catherine Amy Dawson Scott și laureatul Premiului Nobel John Galsworthy la Londra, PEN International numără astăzi 144 filiale în 102 ţări. Instituția luptă pentru libertatea de exprimare şi susţine literatura lipsită de frontiere, ca spaţiu comun, care să-i apropie pe oameni, chiar şi în vremuri de frământări politice internaţionale.

Burhan Sönmez, considerat una dintre cele mai importante voci ale literaturii contemporane, un scriitor ale cărui cărți au fost traduse în aproape 42 de limbi, își împarte astăzi viața între Cambridge și Istanbul, după ce, vreme de un deceniu, a fost nevoit să trăiască în exil.

Primăvara aceasta, în cadrul colecției Anansi. World Fiction i-a fost tradus romanul Labirint, o alegorie care explorează natura fracturată a individului într-o societate suspendată între un trecut bogat, complicat și un viitor incert, o carte ce vorbește despre puterea memoriei.

Romanul, apărut în traducerea din limba turcă a lui Adal Hanzade, este un roman despre care autorul a mărturisit într-un interviu recent acordat presei britanice că în scrierea lui a fost influențat de evenimentele politice la care a luat parte: „Cartea poate fi citită atât ca o reflectare a rolului memoriei în identitatea personală, cât și ca o alegorie a ceea ce se întâmplă dacă o societate își pierde legătura cu trecutul său – sau o amintește doar ca istorie”.

„Soluțiile morale sunt valide pentru indivizi, nu pentru mase. Ce vrem să devenim? Un individ sau o piesă într-o mulțime? Soluțiile morale nu sunt menite să rezolve probleme, ele sunt pentru noi, ca indivizi, doar teste care dau măsura calității umane”, a completat Burhan Sönmez într-un alt interviu.

Burhan Sönmez (n. 1965) a studiat Dreptul la Istanbul, unde a și profesat o vreme ca avocat. A colaborat la mai multe reviste și ziare, cu articole pe teme culturale și politice. A fost membru al Societății pentru Drepturile Omului (IHD) și fondator al Fundației pentru Cercetare Socială, Cultură și Artă (TAKSAV). În 1996 a fost grav rănit în timpul unui asalt al poliției turce și s-a refugiat pentru o perioada mai lungă în Marea Britanie.

În 2009 i-a apărut primul roman, Kuzey (Miazănoapte), urmat în 2011 de Masumlar (Păcate și inocenți, recompensat cu premiul Sedat Simavi, una dintre cele mai prețioase distincții literare din Turcia). Cel de-al treilea roman al său, Istanbul Istanbul, publicat în 2015, i-a adus Premiul EBRD pentru Literatură în 2018. Labirint, cel de-al patrulea roman, a fost publicat în același an. Cărțile sale au fost traduse în 42 de limbi. În prezent, Burhan Sönmez își împarte viața între Cambridge și Istanbul.

28
/03
/14

Luni, 31 martie, de ora 19.00, vă aşteptăm în librăria Humanitas de la Cişmigiu la o întâlnire cu Victor Ieronim Stoichiţă, profesor al Universităţii din Fribourg. În dezbatere, "Efectul Sherlock Holmes.Trei intrigi cinematografice", cel mai recent titlu apărut în seria de autor Victor Ieronim Stoichiţă la editura Humanitas.

28
/03
/14

Editura Allfa iniţiază un proiect nou în cadrul colecţiei sale de literatură Strada Ficţiunii: „Lista lui Alex. Ştefănescu“. Proiectul își propune promovarea scriitorilor români contemporani în galeria de onoare a unei colecții cu o vastă panoplie de autori contemporani, proveniți de pe toate continentele lumii.

27
/03
/14

Astăzi, 27 martie, de la ora 17.00, la Librăria Bastilia din Bucureşti, va avea loc lansarea romanului Apa neagră de Nicolae Stan, apărut recent la Editura Cartea Românească, disponibil şi în ediţie digitală. Invitaţi, alături de autor: Dan Silviu Boerescu şi Nicolae Iliescu.

20
/03
/14

În week-end, în cadrul ediției din această primăvară a Kilipirim, cel mai important târg de carte cu discount, organizatorii le propun vizitatorilor o serie de evenimente: de la dezbateri care au ca public-țintă pe iubitorii de literatură, la lansări de carte dedicate celor interesați de cărțile de popularizare.

20
/03
/14

Miercuri, 26 martie, la ora 18.00, la Clubul Ţăranului, va avea loc lansarea volumului Sebastian, ceilalţi şi-un câine, romanul de debut al jurnalistului Mihai Radu - Polirom, „Ego. Proză”. Anul acesta se împlinesc 10 ani de când Editura Polirom a lansat colecţia „Ego. Proză”, coordonată de Lucian Dan Teodorovici.

20
/03
/14

Romancierul japonez Haruki Murakami va publica în luna aprilie un volum de nuvele, prima sa lucrare aparţinând acestui gen literar din ultimii nouă ani. În Japonia şi nu numai, orice carte semnată de Murakami ajunge bestseller.

17
/03
/14

La Godot-Café, pe Blănari, la numărul 14, s-a desfășurat un prânz cu cărți în mijlocul săptămânii. S-au prezentat, în context, colecțiile de primăvară-vară ale editurilor Humanitas și Humanitas Fiction. Printre acestea, Djuvara, Patapievici, Pleșu, Cărtărescu, Kundera, Baricco, Llosa, Sabato, Vonnegut, Anais Nïn sau Ezra Pounde.

06
/03
/14

Considerată drept una dintre cele mai importante lucrări despre istoria gîndirii politice medievale, Cele două corpuri ale regelui de Ernst H. Kantorowicz este cel mai nou titlu apărut în colecţia „Historia” a Editurii Polirom, în traducerea lui Andrei Sălăvăstru, cu o prefaţă semnată de William Chester Jordan şi postfaţă de Alexandru Florin Platon disponibil şi în format electronic.