Romanul „Mary” (traducere din limba suedeză de Elena-Maria Morogan) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în anul 2017.
Un articol de Andrei Crăciun|12 septembrie 2017
Scumpe domnule Fioretos, a ajuns și în România bestsellerul dumneavoastră cel mai recent. Mary a stârnit ceva pasiuni la București, librăriile l-au așezat la loc de cinste, în ferestre, și nu vă ascund că m-am întrebat de ce.
Nu suntem noi, oamenii cei noi, buni cunoscători ai istoriei Greciei, câți își mai amintesc astăzi de Dictatura coloneilor (1967-1974)? Sau de Studenții Liberi? Dați-mi voie să pariez, fără nicio ezitare, pe uitarea și ignoranța noastră.
Apoi, nici măcar un destin ca al dumneavoastră (fiu al unui grec aflat în Exil la Stockholm) nu mai stârnește înduioșare. Ei, și ce dacă? E plină lumea de oameni care emigrează: nu mai e o poveste nouă.
Mai departe, ce se întâmplă în corpul romanului dumneavoastră: o poveste de iubire care se sfârșește neîmplinită, din pricina decorului dat de istoria mare (mereu absurdă, mereu violentă, mereu nedreaptă). S-au scris milioane de cărți cu acest subiect. Și atunci, din nou: de ce?
De ce anume Mary a devenit o poveste care se citește și se spune mai departe. Ce face din dumneavoastră un autor citit?
Domnule Fioretos, v-am citit și eu cu aceeași uimire care a străbătut toate meridianele: cum să fie această carte scrisă de un bărbat? – e peste poate!
Dumneavoastră sunteți, desigur, poet, am mai citit poeți, le cunosc puterea sintezelor, forța esențializării.
Dar dumneavoastră scrieți aici întocmai ca o poetă, descrieți iubirea ca o poetă, trăiți maternitatea ca o poetă, înțelegeți istoria însăși ca o poetă.
Faptul că Mary se citește chiar acum în toată lumea este, cred, mai ales o dovadă în plus că majoritatea absolută a cititorilor din lume sunt femei, ba mai mult femei care se simt mângâiate pe inimă când un bărbat poate să simtă atât de departe.
Mary este o carte foarte frumoasă prin puterea celor care se simt în paginile ei. Felul în care se simte dragostea, precum și absența, precum și marea pierdere.
Mary e o carte minunată, în descrierile ei care aduc la un loc pistruii și bătăile aripilor de pasăre și mirosurile mării.
Cea mai frumoasă idee din această carte este, consider, aceasta: Un om are dreptul să fie anonim.
Și nici nu mai contează că o spune un student de la Politehnică, care are curajul să lupte în felul lui pe baricade într-o revoluție, nici nu mai are importanță că o știa de la Gramsci, nici nu mai are importanță că tot mai puțini știm cine a fost Gramsci.
Domnule Fioretos, cartea dumneavoastră, cu subtext biblic desigur, căci până la urmă ce este și Fecioara Maria, dacă nu o mamă care își pierde fiul?, va rezista cred prin poezia sa extrem de feminină, dar mai ales prin acest adevăr universal: fericirea se încheie acolo unde începe zdrobirea libertății.
E o lecție veche, dar nu mai puțin importantă în timpul nostru.
Se simte pretutindeni.
Faptul că Mary se citește chiar acum în toată lumea este, cred, mai ales o dovadă în plus că majoritatea absolută a cititorilor din lume sunt femei, ba mai mult femei care se simt mângâiate pe inimă când un bărbat poate să simtă atât de departe.
