Cartea „Călătoria diletanţilor (Din amintirile locotenentului în rezervă Amiran Amilahvari)” (în ireproşabila traducere a lui Nicolae Iliescu) a fost publicată la Editura Polirom, în anul 2017.
Un articol de Andrei Crăciun|24 iulie 2017
Scumpe domnule Okudjava, vă scriu într-o stare de exaltare aproape rusească. Am terminat de citit Călătoria diletanților și sunt foarte fericit!
Nu e puțin lucru ca un roman să te facă atât de fericit. Vă cunoșteam – ca toată lumea, aici, la noi, în Est – mai ales muzica. Un poet care-și cântă versurile – mai văzusem, totuși, așa ceva. Puteam să vă cuprind cu inima, chiar dacă nu cunosc – din păcate – limba rusă, cât să ajung la marea ei frumusețe.
Dar literatura dumneavoastră îmi era străină, deși îmi fusese recomandată de cel mai bun prieten și de mult așteptam să o întâlnesc.
Mă bucur că mi s-a întâmplat chiar acum, când sunt mai aproape ca oricând de Prințul Miatlev, care nu mai e tânăr la cei treizeci și cinci de ani, dar încă mai poate să iubească.
Există un timp potrivit pentru toate, cum știm încă din Ecleziastul. Ce bucurie să citesc acum, când plec spre treizeci și cinci de ani, cartea aceasta! M-a înnebunit Prințul dumneavoastră, cu melancolia lui, încercând, desigur zadarnic, să mai întârzie tinerețea. Și iată cum stau la răscruce și nici nu știu ce să aleg între nădejdea și deznădejdea între care valsează, în fiecare frază, cuvintele domniei voastre.
Domnule Okudjava, am citit atâtea cărți de dragoste, și m-am îndrăgostit de atâtea femei din cuvinte încât nu credeam că mi se mai poate întâmpla să întâlnesc pe cineva ca Lavinia Ladimirovskaia (Uneori îți vine să urli, dar buna creștere nu-ți îngăduie)!
Există o adâncime în sufletul omului la care numai și numai literatura slavă poate ajunge. Nu sunteți primul, au mai coborât în acele subterane și Pușkin, și Lermontov, și Esenin, și Gogol, și Dostoievski, și Tolstoi, și Cehov, și Gorki, și Babel, și Platonov, și – mult mai recent – Makine.
Domnule Okudjava, știu să citesc politic rândurile dumneavoastră în contra acelui țar autoritar, știu că v-ați pierdut tatăl în stalinism și că mama dumneavoastră a fost aproape două decenii în Gulag. Știu că scriați pentru contemporanii dumneavoastră din Uniunea Sovietică (Călătoria diletanților a fost publicată în 1978). O știu prea bine, dar nu pentru forța dumneavoastră în parabolă vă scriu eu acum.
Dacă, totuși, vreți vești, aflați că Rusia nu s-a vindecat și nici nu se poate vindeca. E prea adâncă boala de care suferă, și prea puternică e intensitatea sentimentelor în sufletul rus. De la Moscova vine în continuare arta cea mai profundă, și marile căderi politice tot de acolo vin. Totul s-a schimbat, și totul e la fel, domnule Okudjava.
Iar literatura dumneavoastră, Prințul dumneavoastră, cu nimic mai prejos decât Mîșkin însuși!, e la fel de mare, deși oamenii au început să devină tot mai mici în noul mileniu.
Scumpe domnule Okudjava, dați-mi voie să vă îmbrățișez și să fiu patetic, patetic întocmai ca o mamă, și să plâng, și să vă blestem pentru adevărurile pe care mi le-ați aruncat în față, în acest ultim Interbelic al vieții.
S-a spus despre cartea dumneavoastră că este ultima mare operă a epocii de aur a literaturii ruse. Nu e adevărat. Epoca aceasta e încă în vigoare. Combat ipoteza cu numele Marinei Stepnova.
Scumpe domnule Okudjava, primiți în loc de încheiere, plecăciunea mea până în pământ pentru cum ați făcut să năvălească în sufletul meu amintirile. Cât pe pământ vor mai exista oameni, și cât oamenii vor mai avea amintiri, și poate chiar memorie, cât pe pământ va mai exista suferință și va mai exista iubire, Călătoria diletanților nu se va încheia.
Nu știu dacă vă consolează această întâmplare, dar știu că vă sunt dator – pentru Prințul Miatlev – cu o relatare onestă.
Iat-o: Călătoria continuă.
Domnule Okudjava, știu să citesc politic rândurile dumneavoastră în contra acelui țar autoritar, știu că v-ați pierdut tatăl în stalinism și că mama dumneavoastră a fost aproape două decenii în Gulag.
Foto: GitHub
