Scrisoare către Cinghiz Aitmatov
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-cinghiz-aitmatov/

Cartea „Djamilia” (traducere din limba rusă şi note de Antoaneta Olteanu) a fost publicată în anul 2017 la Editura Allfa, parte a grupului editorial All, în colecţia Strada Ficţiunii.

Un articol de Andrei Crăciun|24 septembrie 2018

Scumpe domnule Aitmatov, m-am întors recent de la Astana, știți orașul acela pe care kazahii au început să îl ridice, cu adevărat, la 1998, cu zece ani înainte să vă săvârșiți. Aflați că aici la Astana sunteți prețuit, sunteți respectat, sunteți cinstit ca un scriitor național, fiindcă kazahii privesc cu dragoste frățească spre Kârgâstanul dumneavoastră.

Apoi, Daniar, copil de pripas ajuns bărbat în, poate, cea mai frumoasă poveste de dragoste câte s-au scris vreodată, Daniar, cel cu care fuge în lume Djamilia dumneavoastră, tot în stepele Kazahstanului și-a făcut veacul. Cum să uiți biografia imaginară a lui Daniar? Kazahii nu uită nimic.

Sunt într-o sală impunătoare din biblioteca națională de la Astana și ia cuvântul fiul dumneavoastră, Askar. Este rugat să vorbească despre copilăria lui, ca fiu al unui mare scriitor, iar el spune multe cuvinte frumoase despre poveștile cu care l-ați ocrotit. Și mai spune ceva: ca să devii scriitor ai nevoie de cunoaștere a vieții, talent și o copilărie grea. El, fiul dumneavoastră, n-a avut o copilărie grea, el a ajuns diplomat, ba chiar și ministru.

Ăsta e om deștept, seamănă cu tătână-său!, aud din dreapta mea și nu pot să nu îi dau dreptate celei care a spus aceste cuvinte. Fiul dumneavoastră este un om deștept.

Scumpe domnule Aitmatov, întors acasă am recitit Djamilia cu alți ochi și cu altă inimă, fiindcă acum știam cum arată oamenii din țara dumneavoastră și ce inimă poartă cu ei.

Djamilia rămâne, poate, cea mai frumoasă poveste de dragoste din lume, dar eu cred că e chiar mai mult decât atât.

Daniar și Djamilia fugind de tradiții, de obtuzitate, de război, de familiile care închid ca într-un lagăr, Djamilia și Daniar fugind de trecut sunt o dovadă mereu vie că îndrăgostiții, doar ei, au știut dintotdeauna și pretutindeni calea.

Iar într-o zi voi merge la Șeker, în nordul Kârgâstanului, acolo unde ați văzut lumina soarelui și voi asculta vântul și o să vă scriu iar.

Sunt într-o sală impunătoare din biblioteca națională de la Astana și ia cuvântul fiul dumneavoastră, Askar. Este rugat să vorbească despre copilăria lui, ca fiu al unui mare scriitor, iar el spune multe cuvinte frumoase despre poveștile cu care l-ați ocrotit.

09
/03
/23

Mai mult de un deceniu, scriitorul american David Fideler, originar din Michigan și stabilit la Sarajevo, și-a însoțit cafeaua de dimineață cu lectura câte unei epistole de-a lui Seneca (cca. 4 î.Hr. - 65 d.Hr.), „cel mai convingător și mai elegant dintre scriitorii stoici”, „conștiința Imperiului Roman”. Astfel a apărut volumul „Mic dejun cu Seneca” (Editura Trei).

01
/03
/23

Compania de Librării București (CLB), cel mai longeviv lanț de librării din România, și Headsome Communication lansează astăzi, 1 martie 2023, cea de-a treia ediție a SuperPovești din București, un proiect îndrăgit care își propune să readucă în actualitate legendele și poveștile despre oraș cu ajutorul noii generații de cititori.

23
/02
/23

Sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 12.00, Institutul Cultural Român organizează, prin Centrul Național al Cărții, un eveniment online dedicat traducătorilor de limba română din întreaga lume.

20
/02
/23

Amantele regilor au fost, uneori, respinse sau denigrate de societate, alteori tolerate sau chiar admirate pentru frumusețea lor sau pentru influența pe care o exercitau asupra suveranilor. Mai aproape de zilele noastre, amantele președinților erau ținute în secret sau negociate cu presa, în încercarea de a proteja imaginea șefilor de stat, văzuți ca lideri morali și exemplari pentru societate.

14
/02
/23

Scriitorul Dinu Flămând va participa la o serie de evenimente organizate în Mexic, în perioada 16-28 februarie 2023, cu sprijinul Institutului Cultural Român. Turneul va începe la Festivalul Internațional de Poezie „Jornadas Pellicerianas” și se va încheia cu participarea la evenimentul „Fandango de la lectura”, prezidat de Prima Doamnă a Mexicului, Beatriz Gutiérrez Müeller, în Veracruz.