„Scrisoare către copilul meu” – o campanie unică desfășurată în premieră de Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-copilul-meu-o-campanie-unica-desfasurata-in-premiera-de-opera-comica-pentru-copii/

Din 18 mai, Opera Comică pentru Copii desfăşoară, în premieră pentru o instituţie culturală din România, o campanie unică: ,,Scrisoare pentru copilul meu”. Părinţii care doresc să-şi aştearnă gândurile de azi pentru tinerii în care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face într-o scrisoare pe care Opera Comică pentru Copii o va păstra, sigilată, până în momentul în care copiii vor împlini vârsta de 14 ani.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2019

Această scrisoare, un fel de ,,capsulă a timpului”, le va fi returnată părinților pentru a retrăi cu emoție clipele trecute sau le va fi înmânată copiilor pentru a afla despre sentimentele și gândurile părinților. Cei care depun scrisorile până la începutul lunii iunie vor primi tichete gratuite la atracțiile din Festivalul Opera Copiilor, care va avea loc la sediul instituției din Calea Giulești, nr. 16.

,,Pinocchio” după Ziua Păcălelilor
Și pentru că este luna păcălelilor, pe 5, 6 și 7 aprilie Opera Comică pentru Copii îi așteaptă pe cei mici la spectacolul de balet ,,Pinnochio”, în regia și coregrafia maestrului Mihai Babușka. Povestea băiețelului căruia i se lungea nasul la fiecare minciună este povestită, de data aceasta, în pași de dans pe scena Sălii Mari a instituției, într-un spectacol de balet fermecător și plin de aventuri poznașe. Biletele pentru ultimele 4 reprezentații ale spectacolului din această stagiune pot fi achiziționate de pe bilete.ro.

Opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, o nouă premieră la OCC
Din 12 aprilie, la Sala Mare, copiii, alături de familiile lor, sunt așteptați la un nou spectacol în premieră: opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, o adaptare după ,,Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, una dintre capodoperele muzicii universale. Regizorul Cristian Mihăilescu a pregătit pentru iubitorii Operei Comice pentru Copii un spectacol care promite să îi surprindă pe cei mici și să le arate cât de fascinantă este lumea muzicii clasice.

Maestrul Cristian Mihăilescu a declarat pentru această premieră viitoare: ,,Am la acest proiect o echipă de creatori minunată. Este vorba de dirijori (Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie), de scenografa Bogdana Pascal, de coregraful Ionuț Picincu, dar și de soliști extraordinari. Avem o echipă de soliști extrem de echilibrată: pe de-o parte artiști de mare experiență, cum e cazul lui Vicențiu Țăranu sau Iordache Basalic, soliști ai Operei Naționale București, dar pe de altă parte și tineri de o excepțională valoare, mulți dintre ei, în ciuda tinereții devenind vedete preferate ale publicului nostru. Doresc să transformăm – și aici este poate miza regizorului – spectacolul de belcanto italian într-un musical actual. În acest sens ne ajută textul vorbit, dar și coregrafia. Personajele practic în permanență cântă și dansează; scenografia cred eu că este îndrăzneață și în același timp ofertantă; nu în ultimul rând detaliile de recuzită, de scenografie… Aici aș vrea însă să păstrez surpriza pentru fiecare amănunt.”

Nu ratați ultimele reprezentații al spectacolului de teatru ,,Harap Alb”
Pe 6 și 7 aprilie, povestea lui ,,Harap Alb”, spectacolul de teatru inspirat din povestea lui Ion Creangă, va avea ultimele reprezentații la Opera Comică pentru Copii. În Sala UnderGrant, sâmbătă și duminică, de la orele 10:00 și 12:00, cei mici sunt invitați să urmărească un spectacol care rescrie semnificația sintagmei ,,până la adânci bătrâneți”. După spectacol, cei mici sunt așteptați la Escape Room să își testeze cunoștințele despre ,,Harap Alb”. Camera aranjată ca în povestea feciorului de împărat ascunde o mulțime de indicii pe care copiii, alături de echipa lor, vor trebui să le deslușească pentru a ieși din cameră în cel mai scurt timp.

Nino își ia ,,La revedere!”

Pinocchio

Pe 6 și 7 aprilie, cei mici sunt așteptați la Salonul Mozart, unde Nino, personajul lor preferat, îi va conduce, pentru ultima dată în această stagiune, într-o aventură prin istoria muzicii engleze în spectacolul ,,Cu Nino la Londra”. Micii călători vor avea ocazia să asculte arii din opera ,,The Telephone” de Gian Carlo Menotti, din musicalul ,,My Fair Lady” de Frederick Loewe, musicalul ,,West Side Story” și opereta ,,Candide” ale compozitorului Leonard Bernstein, dar și o arie din celebrul musical ,,The Phantom of the Opera” de Andrew Lloyd Webber. Concertul-lecție ,,Cu Nino la Londra”, care se va desfășura la Salonul Mozart, este primul spectacol prezentat în limba engleză la Opera Comică pentru Copii.

Primăvara jocurilor și Aventura Parc continuă la OCC
Cele mai frumoase jocuri și activități în aer liber pentru copii se găsesc la Opera Comică pentru Copii. Echipa OCC a pregătit pentru cei mici o mulțime de surprize și o gamă variată de activități: jocuri, Ateliere de creație (bijuterii, hârtie creativă și păpuși), Ateliere de pictură pe figurine, zona de „Porți deschise la Atelierele Micul Artist”, Aventura Parc, Food Court și Zonă de relaxare. Intrarea este liberă pentru bucureșteni.

Foto: Scrisoare către copilul meu – Ppera comica pentru copii

20
/02
/24

După cum ne-am obișnuit în ultimii 3 ani, luna februarie marchează primul anunț de artiști al Jazz in the Park! Primele nume confirmate la ediția a XII-a sunt: Cymande (UK), Avishai Cohen Trio (IL), Manu Katche (FR), Tigran Hamasyan Trio (AM), Jazzanova Live (DE), Kinga Glyk (POL), KRiSPER (RO), Amphitrio (RO), Oreglo (UK) și Wasted Generation (IT)!

19
/02
/24

„Dumnezeu m-a atins cu degetul său mic și a spus: compune pentru teatru, doar pentru teatru.” – mărturisea Puccini într-o scrisoare adresată unui prieten. Și, într-adevăr, Puccini a îndeplinit porunca divină pe care simțea că a primit-o la nașterea sa, dedicându-și întreaga sa viață de creație operei, fără a se „irosi” prea mult spre alte genuri muzicale.

15
/02
/24

Joi, 22 februarie 2024 (19.00), BIG BAND-UL RADIO ROMÂNIA ne invită la o nouă seară extraordinară de jazz pe scena Sălii Radio! De această dată, invitatul special al evenimentului este renumitul saxofonist TONY LAKATOS, născut într-o familie de muzicieni din Budapesta.

15
/02
/24

După o retragere temporară din sfera publică, DELIA PANN revine în industria muzicală cu single-ul: The WOOP SONG, care asigură ascultătorilor o călătorie auditivă cu totul specială, un drum către SINE, în timp ce se dansează….electro și progresiv.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

12
/02
/24

Școala Academică de balet La Sylphide, alături de Opera Națională București, vă invită, luni, 19 februarie, de la ora 18:30, să sărbătorim împreună un moment special în lumea baletului: Gala de Balet dedicată aniversării a 25 de ani de la înființarea Școlii Academice La Sylphide.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.

07
/02
/24

Band-ul internațional TIME IN OUR HANDS TRIO va prezenta sâmbătă, în premieră în România, noul său program cu compozițiile celor trei membri, într-un concert marcat de improvizație conceptuală, de la jazz la baroc european și, interesant, muzică tradițională românească.