„Scrisoare către copilul meu” – o campanie unică desfășurată în premieră de Opera Comică pentru Copii
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-copilul-meu-o-campanie-unica-desfasurata-in-premiera-de-opera-comica-pentru-copii/

Din 18 mai, Opera Comică pentru Copii desfăşoară, în premieră pentru o instituţie culturală din România, o campanie unică: ,,Scrisoare pentru copilul meu”. Părinţii care doresc să-şi aştearnă gândurile de azi pentru tinerii în care se vor transforma copiii lor peste ani, o pot face într-o scrisoare pe care Opera Comică pentru Copii o va păstra, sigilată, până în momentul în care copiii vor împlini vârsta de 14 ani.

Un articol de Petre Ivan|1 aprilie 2019

Această scrisoare, un fel de ,,capsulă a timpului”, le va fi returnată părinților pentru a retrăi cu emoție clipele trecute sau le va fi înmânată copiilor pentru a afla despre sentimentele și gândurile părinților. Cei care depun scrisorile până la începutul lunii iunie vor primi tichete gratuite la atracțiile din Festivalul Opera Copiilor, care va avea loc la sediul instituției din Calea Giulești, nr. 16.

,,Pinocchio” după Ziua Păcălelilor
Și pentru că este luna păcălelilor, pe 5, 6 și 7 aprilie Opera Comică pentru Copii îi așteaptă pe cei mici la spectacolul de balet ,,Pinnochio”, în regia și coregrafia maestrului Mihai Babușka. Povestea băiețelului căruia i se lungea nasul la fiecare minciună este povestită, de data aceasta, în pași de dans pe scena Sălii Mari a instituției, într-un spectacol de balet fermecător și plin de aventuri poznașe. Biletele pentru ultimele 4 reprezentații ale spectacolului din această stagiune pot fi achiziționate de pe bilete.ro.

Opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, o nouă premieră la OCC
Din 12 aprilie, la Sala Mare, copiii, alături de familiile lor, sunt așteptați la un nou spectacol în premieră: opera ,,Figaro, Figaro, Figaro”, o adaptare după ,,Bărbierul din Sevilla” de Gioachino Rossini, una dintre capodoperele muzicii universale. Regizorul Cristian Mihăilescu a pregătit pentru iubitorii Operei Comice pentru Copii un spectacol care promite să îi surprindă pe cei mici și să le arate cât de fascinantă este lumea muzicii clasice.

Maestrul Cristian Mihăilescu a declarat pentru această premieră viitoare: ,,Am la acest proiect o echipă de creatori minunată. Este vorba de dirijori (Gheorghe Iliuță și Alexandru Ilie), de scenografa Bogdana Pascal, de coregraful Ionuț Picincu, dar și de soliști extraordinari. Avem o echipă de soliști extrem de echilibrată: pe de-o parte artiști de mare experiență, cum e cazul lui Vicențiu Țăranu sau Iordache Basalic, soliști ai Operei Naționale București, dar pe de altă parte și tineri de o excepțională valoare, mulți dintre ei, în ciuda tinereții devenind vedete preferate ale publicului nostru. Doresc să transformăm – și aici este poate miza regizorului – spectacolul de belcanto italian într-un musical actual. În acest sens ne ajută textul vorbit, dar și coregrafia. Personajele practic în permanență cântă și dansează; scenografia cred eu că este îndrăzneață și în același timp ofertantă; nu în ultimul rând detaliile de recuzită, de scenografie… Aici aș vrea însă să păstrez surpriza pentru fiecare amănunt.”

Nu ratați ultimele reprezentații al spectacolului de teatru ,,Harap Alb”
Pe 6 și 7 aprilie, povestea lui ,,Harap Alb”, spectacolul de teatru inspirat din povestea lui Ion Creangă, va avea ultimele reprezentații la Opera Comică pentru Copii. În Sala UnderGrant, sâmbătă și duminică, de la orele 10:00 și 12:00, cei mici sunt invitați să urmărească un spectacol care rescrie semnificația sintagmei ,,până la adânci bătrâneți”. După spectacol, cei mici sunt așteptați la Escape Room să își testeze cunoștințele despre ,,Harap Alb”. Camera aranjată ca în povestea feciorului de împărat ascunde o mulțime de indicii pe care copiii, alături de echipa lor, vor trebui să le deslușească pentru a ieși din cameră în cel mai scurt timp.

Nino își ia ,,La revedere!”

Pinocchio

Pe 6 și 7 aprilie, cei mici sunt așteptați la Salonul Mozart, unde Nino, personajul lor preferat, îi va conduce, pentru ultima dată în această stagiune, într-o aventură prin istoria muzicii engleze în spectacolul ,,Cu Nino la Londra”. Micii călători vor avea ocazia să asculte arii din opera ,,The Telephone” de Gian Carlo Menotti, din musicalul ,,My Fair Lady” de Frederick Loewe, musicalul ,,West Side Story” și opereta ,,Candide” ale compozitorului Leonard Bernstein, dar și o arie din celebrul musical ,,The Phantom of the Opera” de Andrew Lloyd Webber. Concertul-lecție ,,Cu Nino la Londra”, care se va desfășura la Salonul Mozart, este primul spectacol prezentat în limba engleză la Opera Comică pentru Copii.

Primăvara jocurilor și Aventura Parc continuă la OCC
Cele mai frumoase jocuri și activități în aer liber pentru copii se găsesc la Opera Comică pentru Copii. Echipa OCC a pregătit pentru cei mici o mulțime de surprize și o gamă variată de activități: jocuri, Ateliere de creație (bijuterii, hârtie creativă și păpuși), Ateliere de pictură pe figurine, zona de „Porți deschise la Atelierele Micul Artist”, Aventura Parc, Food Court și Zonă de relaxare. Intrarea este liberă pentru bucureșteni.

Foto: Scrisoare către copilul meu – Ppera comica pentru copii

11
/08
/20

Daniel Dorobanțu pregătește un concert cinematic ce prezintă în avanpremieră următorul album. Artistul va cânta în Munții Parâng, iar concertul va fi transmis LIVE, duminică, 16 august, de la ora 21:00.

11
/08
/20

Duminică, 16 august 2020, de la ora 21:00, Corul Național de Cameră „Madrigal – Marin Constantin” invită publicul la al cincilea concert al Stagiunii Estivale, eveniment care îi are ca invitați pe actorul Marius Manole și ansamblul Young Beats, coordonat de Zoli Toth. Concertul este intitulat „Ave Maria” și va fi dirijat de Anna Ungureanu – dirijor principal al renumitului ansamblu coral.

06
/08
/20

Festivalul SoNoRo Musikland continua în Brașov până pe 9 august. Mari nume ale scenei internaționale concertează la Bastionul Țesătorilor și la Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, la Măgura și la Râșnov.

29
/07
/20

Filarmonica „George Enescu“ îi dedică memoriei lui Camil Marinescu (1964-2020) înregistrarea concertului de joi, 30 iulie, de la ora 19.00, care va avea în program Simfonia nr. 7 în mi major de Anton Bruckner. Lucrarea este interpretată de Orchestra Filarmonicii „George Enescu“, condusă de Camil Marinescu, dirijor permanent al instituției în perioada 2012-2019.

21
/07
/20

Seara de deschidere cu Violoncellissimo a inaugurat cu succes pe 15 iulie Festivalul Internațional "Vara Magică", care a pus deja în vânzare biletele pentru toate concertele ce se vor desfăşura în fiecare miercuri şi joi, în Curtea Ateneului Român, până pe 27 august. În caz de condiţii meteo nefavorabile, concertele de miercuri şi joi vor fi reprogramate în cursul serii de vineri.