Scrisoare către domnul Aitmatov
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-domnul-aitmatov/

Cartea „Cântecul stepei, cântecul munţilor”, de Cinghiz Aitmatov, traducere din limba rusă şi note de Nicolae Iliescu, a fost publicată la editura Polirom în anul 2019. Volumul reuneşte mai multe nuvele ale scriitorului kârgâz, printre care şi magnifica lucrare „Vaporul alb”.

Un articol de Andrei Crăciun|29 iulie 2019

Scumpe domnule Cinghiz Aitmatov, în toamna anului trecut, la Astana, în Kazahstan, l-am întâlnit pe fiul dumneavoastră. A ajuns un diplomat iscusit, în fața căruia oamenii își scot pălăriile și își apleacă șalele a respect.

Fiul dumneavoastră ne-a spus de ce nu s-a făcut scriitor: l-ați învățat că ai nevoie de câteva lucruri în viață pentru a ajunge scriitor, printre care și o copilărie grea. Copilăria grea mi-a lipsit, ne-a spus fiul dumneavoastră.

Scumpe domnule Cinghiz Aitmatov, sunt de părere că tocmai copilăria dumneavoastră v-a făcut unul dintre cei mai mari scriitori din secolul XX, dacă nu din toate secolele. Acelora care ar îndrăzni să combată această ipoteză de lucru, le-aș da să citească nuvela Vaporul alb.

Mulți (dacă nu toți) scriitori au încercat să scrie cu ochii și cu inima copiilor care au fost la șapte ani. Dar ca dumneavoastră n-a mai fost niciunul. Vaporul alb, această splendidă poveste din viața unui copil din stepă, din munți, care într-o zi primește de la bunicul său un ghiozdan, această poveste a unui copil care crede în Maica Cerboaica Cornuta, ai cărei fii sunt toți kârgâzii, domnule Aitmatov, așa ceva n-a mai existat! Ați atins sufletul tuturor lucrurilor și ați lăsat să se vadă lumina și întunericul.

Cine n-a cunoscut un bunic asemenea lui Momun, care s-a născut anume pentru a-i spune nepotului său abandonat în casa bătrânească povești, sărmanul Momun, un om bun, de care toți ceilalți își bat joc, fiindcă așa este lumea, de când lumea și pământul, oamenii buni sunt călcați în picioare și pretutindeni prosperă lichelele ca Orozkul, ticăloșii de care nicăieri nu te poți ascunde.

Scumpe domnule Aitmatov, în țara noastră a trăit cândva o poetă care era de părere că societatea ideală pentru oameni este basmul, în care binele și răul se înfruntă și până la urmă binele… Mă bucur că ne-ați lăsat scris că nu este până la sfârșit așa, și că din calea răului nu se poate fugi decât în ficțiune și, uneori, în moarte.

Ei, și ce dacă mizerabilii conduc și vor conduce mereu lumea, ceva și mai înalt, și mai frumos le rămâne celorlalți: cei cu sufletele nepătate de lăcomie, care nu acceptă târgurile murdare ale lumii, doar pentru o supraviețuire. Ei vor avea întotdeauna poveștile, ei vor avea întotdeauna Vaporul alb.

Nuvela dumneavoastră, domnule Aitmatov, are puterea să îi mângâie și să îi vindece pe cei uitați, pe cei excluși, pe cei singuri, pe cei fragili, cei curați cu inima.

Toată istoria noastră e o rană mereu deschisă și, din vreme în vreme, numai povești ca aceasta au puterea să ne îmblânzească durerile și să ne facă existența orbitoare și îndurabilă.

Nuvela dumneavoastră, domnule Aitmatov, este ca o fântână – îți cobori în adâncul ei sufletul gol și îl iei înapoi plin și îmbătat de nădejde, ca după o magie.

Domnule Aitmatov, ați fost un vrăjitor care a cunoscut sufletul oamenilor, râurilor, cerbilor, munților și al vântului, și nici nu știu cum aș putea să vă mulțumesc pentru ce ne-ați lăsat: pentru reîntâlnirea cu copilul care am fost înainte să ne pierdem toți inocența, deci paradisul.

Vaporul alb, această splendidă poveste din viața unui copil din stepă, din munți, care într-o zi primește de la bunicul său un ghiozdan, această poveste a unui copil care crede în Maica Cerboaica Cornuta, ai cărei fii sunt toți kârgâzii, domnule Aitmatov, așa ceva n-a mai existat! Ați atins sufletul tuturor lucrurilor și ați lăsat să se vadă lumina și întunericul.

12
/07
/21

Ziarul Metropolis vă invită să citiți un fragment din volumul „Malvinița. Așa se scrie dragostea. Epistolar erotic. parCurs de comunicare creativă” de Eugen Istodor, recent publicat la Editura Polirom.

08
/07
/21

Un portret al excepționalei gânditoare de secol XX, Hannah Arendt, schițat de autoarea americană Hannah Jewell în volumul „100 de femei afurisite. O istorie” (Editura Nemira, 2021, colecția „Orion”).

07
/07
/21

Cum evităm problemele financiare în cuplu? Cum ar trebui economisiți și investiți banii familiei pentru a ajunge la echilibru și prosperitate? Curtea Veche Publishing lansează ghidul de bază pentru orice cuplu aflat la început de drum.

07
/07
/21

Joi, 8 iulie, la ora 18.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), va avea loc o discuție pornind de la „Eu, Tituba, vrăjitoarea neagră din Salem” de Maryse Condé, romanul laureat al Premiului Noii Academii Suedeze pentru Literatură 2018 & Grand Prix Littéraire de la Femme 1986.

06
/07
/21

Miercuri, 7 iulie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești (facebook.com/Carturesti) și Polirom (facebook.com/polirom.editura), scriitoarea Simona Antonescu va intra în dialog cu criticul Bogdan Crețu pornind de la romanul „În umbra ei”, apărut recent în colecția „Fiction Ltd.” a Editurii Polirom.

04
/07
/21

Pentru a marca 200 de ani de la nașterea lui Vasile Alecsandri (1821-1890), deținătorul primului premiu internațional pentru literatura română, Muzeul Național al Literaturii Române Iași organizează în 2021 o serie de expoziții, concursuri, ateliere, întâlniri și apariții editoriale speciale.

01
/07
/21

Zilele acestea, a plecat către librăriile din întreaga țară o nouă ediție, revăzută, a Jurnalului lui Franz Kafka, editată în colecția ANANSI World Fiction într-un format grafic deosebit.

28
/06
/21

„Forma lucrurilor. Alfabetul geometriei”, cartea lui Marco Andreatta publicată recent în colecția Știință, spune povestea geometriei, pe care autorul o descrie drept unul dintre cele mai studiate şi sofisticate sisteme ale gândirii filozofice, capabil să furnizeze interpretări ale lumii în care trăim şi tehnicile de care avem nevoie ca să ne putem împlini aşteptările şi dorinţele. Orientarea în spațiu, perceperea unui obiect prin forma sa, minimizarea distanțelor de deplasare – toate acestea sunt înzestrări geometrice de care ne folosim în viața de zi cu zi.

17
/06
/21

Ziarul Metropolis vă prezintă un fragment din romanul „un nor în formă de cămilă” de Alina Nelega, recent apărut la Editura Polirom, în colecția „Fiction Ltd.” (disponibil și în ediție digitală).

14
/06
/21

Storis este prima aplicație de audiobookuri, ebookuri și podcasturi în limba română, un produs original și unic pe piața de carte din România, care își propune să ofere cititorilor o experiență nouă a lecturii și să așeze țara noastră pe harta revoluției digitale care se manifestă astăzi în toată lumea.

13
/06
/21

Unele cărți te pot însoți oriunde și oricând. Ele conturează un orizont mai generos. Ziarul Metropolis vă invită să descoperiți trei romane noi, recent apărute în România, care vă pot bucura oriunde și oricând.