Scrisoare către Enrique Vila-Matas
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-enrique-vila-matas/

Cartea „Sub semnul lui Dylan” (traducere din limba spaniolă şi note de Adina-Ioana T. Vladu) a fost publicată la Editura Allfa, în colecţia „Pe Strada Ficţiunii”, în anul 2015.

Un articol de Andrei Crăciun|22 noiembrie 2017

Domnule, am citit Sub semnul lui Dylan mult mai târziu decât s-ar fi cuvenit. Am avut cartea aceasta pe noptieră mai bine de un an. Am tot amânat să o deschid din mai multe motive. Principalul era acesta: bănuiam că sunteți încă unul dintre acești scriitori care se agață de un munte ca Bob Dylan ca să facă puțină literatură. Am greșit, și am puterea să scriu că am greșit.

Căci Vilnius Lancastre, fiul scriitorului Juan Lancastre, este unul dintre marile personaje ale literaturii cu care suntem contemporani. Domnule, scrisul dumneavoastră este atât de original încât, chiar și așezându-l în avangardă, comiți față de el o nedreptate.

Vilnius Lancastre este formidabil: un tânăr regizor care are ambiția unui film-arhivă despre ratare, fiul unui tată mort, pe care l-a detestat, și care îi vorbește acum ca unui Hamlet, un fiu care moștenește memoria părintelui…

Vilnius Lancastre, un tânăr de treizeci de ani care, pe deasupra, mai seamănă și cu Bob Dylan tânăr, acel Mesia electrificat, cum îi spuneți dumneavoastră, și aveți dreptate.

Vilnius Lancastre aflat în căutarea unui citat din Fitzgerald și a unui criminal… Nu am cunoștință să mai existe așa un om în istoria la zi a poveștilor de pe pământ.

Domnule, m-a fascinat erudiția dumneavoastră, felul în care vă folosiți de personaje pentru a spune ceva mai mult. Nu mă înțelegeți greșit: nu cred că sunteți doar un alt eseist care se joacă de-a marea literatură.

Cred altceva: că Sub semnul lui Dylan are o frumusețe poetică, mai mult, că are frumusețea poetică a Ecleziastului, și a vânatului de vânt, vântul ușor al vieții și al morții, aerul tuturor măștilor, aerul à la Dylan

Domnule, scrisul dumneavoastră este atât de original încât, chiar și așezându-l în avangardă, comiți față de el o nedreptate.

 



09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

22
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață sau, mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit. Cum le alegem pe cele mai bune dintre nenumăratele sfaturi?

21
/12
/23

Un nou volum de excepție a apărut recent în seria Anansi. Mentor a Editurii Pandora M: „Puterea artei” de Simon Schama, profesor de istorie și istoria artei la Columbia University și autorul a numeroase cărți de succes, autor de eseuri pentru The New Yorker și realizatorul și prezentatorul a zeci de documentare pentru BBC, PBS […]

20
/12
/23

„Fii util. 7 reguli de viață”, cel mai recent volum semnat de Arnold Schwarzenegger și publicat de Lifestyle Publishing, parte a Grupului Editorial Trei, este un dialog intim între celebrul actor și fiecare dintre cititorii săi despre un subiect care interesează pe toată lumea, indiferent în colț al planetei ar trăi: cum să construim viața pe care ne-o dorim.

06
/12
/23

Longevitatea este una dintre temele cele mai abordate în lumea de azi. Tipuri variate de diete, suplimente alimentare, ingrediente străvechi redescoperite acum și tehnici de meditație promit creșterea duratei de viață, sau mai mult, recuperarea sănătății și un organism întinerit.