Scrisoare către Gao Xingjian
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-gao-xingjian/

Cartea „O undiţă pentru bunicul meu” (traducere din limba chineză de Irina Ivaşcu) de Gao Xingjian (Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2000) a fost publicată la Editura Polirom, în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|20 octombrie 2017

Scumpe domnule Gao, vă scriu din România. Ne-am întâlnit, nu demult, la Festivalul de Literatură și Traduceri de la Iași. De fapt, e mult spus că ne-am întâlnit, mai degrabă eu v-am întâlnit, căci am nimerit într-o seară la cină lângă dumneavoastră, dar n-am îndrăznit să vă adresez cuvânt.

V-am urmărit, în schimb, într-o deplină tăcere extrem orientală, cum cinați, v-am ascultat cuvintele rostite celor de lângă dumneavoastră, într-o franceză splendidă, rostită cu atâta blândețe, și am tras concluzia că trebuie să fiți un om bun.

Pe parcursul zilelor care au urmat, acea convingere a crescut în mine – poate că nu erați cel mai bun (ce înseamnă, până la urmă, asta?) dintre scriitorii din orașul Iași, dar sigur erați un om bun, și asta e, în ceea ce mă privește, mai presus de orice Nobel.

FILIT 2017

V-am văzut apoi și pe scena Naționalului din Iași, v-am ascultat vorbind despre Renaștere, acum în mileniul al III-lea, despre mama dumneavoastră, actriță amatoare, despre cele trei vieți ale dumneavoastră, despre cea din China, cea din Franța, țara care v-a adoptat, și cea de cetățean al lumii, despre romanele și cinepoemele dumneavoastră, despre Infernul lui Dante și teatrul absurd al lui Ionesco. Și nu vasta dumneavoastră cultură m-a impresionat.

Scumpe domnule Gao, am mai ascultat nobelizați luând cuvântul, dar n-am mai ascultat nobelizați atât de firești. Bineînțeles că am început să vă citesc.

Am ajuns la o colecție de nuvele de acum câteva decenii, de când încă trăiați la Beijing – reunite în România sub titlul O undiță pentru bunicul meu – și m-am tulburat.

Îmbătrânesc și eu. Și nu mai știu ce să mai cred despre melancolie, despre nostalgie, despre amintire la om.

Sunt mai aproape de dumneavoastră, când scrieți despre lumea care a fost cu atâtea ancore în lumea care e acum și chiar în cea care va fi. Amintirile ordonate sunt, desigur, doar un vis, aveți dreptate.

De aceea, dintre toate nuvelele dumneavoastră, O undiță pentru bunicul meu mi-a încălzit inima, m-a înduioșat cu adevărat și mi-a amintit, din nou, că lumea niciunuia dintre copiii care am fost nu mai există. Aceasta este o lege universală de care, înnebuniți de viață cum ajungem, nu mai ținem seama. Este o crimă pe care o repetăm, generație după generație. Progresăm.

Scumpe domnule Gao, în limba română există un basm care se numește Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte.

Îndrăznesc să vă fac această recomandare de lectură, chiar dacă e un Nobel între noi, și chiar dacă aveți cu patru decenii în plus.

O fac numai și numai pentru că știu că v-ar încălzi inima, și astfel m-aș simți împăcat.

Scumpe domnule Gao, O undiță pentru bunicul meu e una dintre cele mai frumoase nuvele care s-au scris vreodată. Nu mai puțin e basmul acesta. Vă rog, vă rog, citiți-l.

O să vă îndrăgostiți ca de Ionesco.

Dintre toate nuvelele dumneavoastră, O undiță pentru bunicul meu mi-a încălzit inima, m-a înduioșat cu adevărat și mi-a amintit, din nou, că lumea niciunuia dintre copiii care am fost nu mai există.

29
/11
/16

Sâmbătă, 3 decembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu, regizorul Radu Jude și criticul de film Andrei Gorzo vor intra în culisele filmului "Inimi cicatrizate". Pelicula lui Jude a câştigat Premiul Special al Juriului şi trofeul "Don Quijote" la Festivalul Internațional de Film de la Locarno.

27
/11
/16

Ziarul Metropolis continuă rubrica „În biblioteca mea”, care vă invită acasă la cei mai importanţi oameni de cultură ai momentului. În intimitatea bibliotecii personale din strada Rivoli 18, de la Paris, aflaţi care e locul preferat de citit al unuia dintre cei mai cunoscuți eseiști și critici de teatru ai lumii, scriitorul George Banu.

25
/11
/16

Lolita, Un veac de singurătate și În căutarea timpului pierdut se regăsesc pe lista celor mai bune cărți ale secolului XX, în timp ce dintre operele secolului XIX au fost alese, printre altele: Război şi pace, Madame Bovary sau Marile Speranţe. Cei care au votat acest inedit top sunt 125 de autori celebri ai zilelor noastre, iar preferințele lor figurează în cartea "The Top Ten: Writers Pick Their Favorite Books", scrisă pentru uzul cititorilor.

23
/11
/16

Editura Humanitas Fiction vă invită sâmbătă, 26 noiembrie, la ora 17.00, în librăria Humanitas de la Cișmigiu la o întâlnire dedicată lui Bob Dylan, după ce Academia Suedeză i-a acordat premiul Nobel pentru literatură „pentru crearea unei noi expresii poetice în marea tradiție a muzicii americane”.

22
/11
/16

Fanii din România ai scriitorului Gabriel García Márquez vor putea vedea în curând (cu siguranţă nu pe marile ecrane autohtone), documentarul despre autorul “veacului de singurătate”, lansat în cinematografele din cele două Americi şi în Spania în primăvara acestui an.

22
/11
/16

Zilele trecute, în cadrul Târgului de carte Gaudeamu, a fost acordat Premiul PEN România 2016, ex aequo, scriitorilor Cristian Teodorescu, pentru romanul Șoseaua virtuții. Cartea cîinelui (Editura Cartea Românească, 2015) și Bogdan Ghiu, pentru Totul trebuie tradus. Noua paradigmă (un manifest) (Editura Cartea Românească, 2015).

21
/11
/16

"Un joc fără reguli. Despre imprevizibilitatea istoriei" de Lucian Boia, "Inocenții" a Ioanei Pârvulescu, sau "Jamila Cuisine" de Geanina Staicu-Avram, au fost câteva dintre cele mai vândute titluri ale ediției din acest an ale Târgului Internațional Gaudeamus, desfășurat în perioada 16 — 20 noiembrie

21
/11
/16

Petre Ispirescu, cunoscutul povestitor și folclorist român, nu a frecventat școala, a fost încarcerat şi, până la vârsta de 50 de ani (s-a stins din viață la 57), nu a părăsit niciodată localitatea natală.

18
/11
/16

Cartea „Cronica vieții mele: volumul întâi” (traducere din limba engleză de Dan-Silviu Boerescu) a fost publicată la Editura Humanitas în anul 2015.

15
/11
/16

În cadrul Târgului de Carte Gaudeamus, la editura Curtea Veche Publishing va avea loc o triplă lansare de carte dedicată Casei Regale a României, în prezența Alteței Sale Regale Principele Radu al României.

09
/11
/16

Decupaje dintr-o carte de acum, în care scriitori din generații diferite își descriu, cu precizie și umor, întâlnirile cu poliția sau miliția de altădată. „Scriitori la poliție”, volum coordonat de Robert Șerban și apărut de curând la editura Polirom, este o colecție de amintiri ușor de citit și greu de uitat.

08
/11
/16

În cadrul Conferințelor Teatrului Național, în mod excepțional, va avea loc duminică, 20 noiembrie, ora 11.00, la Sala Pictură, o întâlnire cu scriitoarea Ana Blandiana.