Scrisoare către John Steinbeck
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-john-steinbeck/

Cartea „Către un zeu necunoscut” (traducere din limba engleză şi note de Ioana Oprica) a fost publicată la editura Polirom, în anul 2018.

Un articol de Andrei Crăciun|2 octombrie 2018

Scumpe domnule John Steinbeck, vă scriu din nou, de data aceasta dintr-un oraș de la malul Mării Mediterane, nu departe de Valencia (care e un oraș coborât din viitor): Alicante.

Aici, în Alicante, oamenii poartă cu sine o boală a oaselor, foarte ciudată, care îi face să semene unor picturi sau sculpturi de Alberto Giacometti. De la genunchi în jos, picioarele li se subțiază fantastic și așa călătoresc ei pe vechile drumuri ce duc la castelul Santa Barbara, de unde se vede totul și ești foarte aproape de cer, mai aproape, poate, ca niciodată.

Mă simt și eu mai aproape, poate, de cer ca niciodată, citind Către un zeu necunoscut și privind apoi acești oameni care străbat pământul cu picioarele lor fantastice.

Scumpe domnule John Steinbeck, de fiecare dată când deschid una dintre cărțile dumneavoastră mă încearcă sentimentul că m-am întors la Biblie, la marile narațiuni ale oamenilor, la ceea ce contează. Greutatea lor mă apasă, mă eliberează și îmi inundă sufletul ca apele care se revarsă după o secetă prea îndelungată.

Cu anii, cu noul mileniu, totul este mult mai superficial, mai dureros de superficial, chiar și literatura. Și cărțile dumneavoastră sunt încă acolo, solide, cât să sprijini de ele o bibliotecă întreagă, dacă nu chiar o umanitate.

Scumpe domnule John Steinbeck, m-a făcut foarte fericit lectura cărții Către un zeu necunoscut, fiindcă sunt aici marile întrebări uitate ale oamenilor de altădată: despre oamenii înșiși, despre destin și mai ales despre Dumnezeu.

John Wayne e un nume care, precum ați aflat, înseamnă, de-acum, altceva decât fermierul dumneavoastră care devine (sau nu devine) după moarte un copac în curtea fiului său, Joseph. Mi-am propus să nu-l uit niciodată pe John Wayne al dumneavoastră. Voi reuși.

Și îmi este foarte greu să vă spun care dintre personajele dumneavoastră mi-a umplut sufletul cu mai multă bucurie, fiindcă toate sunt coborâte dintr-un timp înalt, astăzi cu desăvârșire pierdut. Probabil, totuși, pușlamaua, Benjy, cel care umbla beat și se împreuna cu femeile tuturor, fără pic de rușine, și toți îl iubeau și îi purtau de grijă, ca unui mezin.

Scumpe domnule John Steinbeck, mă urmărește puterea acestei imagini: Joseph privind un taur care refuză monta, disperat de consecințele acestui fapt, Joseph, gata să încălăreze el însuși vacile, ca să le lase grele, din disperarea de a umple pământul de vieți și de viață! Acum, abia acum, cred că știu cum de-au supraviețuit oamenii în trecerea timpului. Acum, abia acum, cred că am înțeles patima aceasta, pofta aceasta de a duce lumea mai departe, cu orice preț.

Iar aceasta – supraviețuirea – este, de altfel, lecția cea mai importantă pe care am găsit-o în cartea dumneavoastră, dincolo de marile întrebări din ficțiunile oamenilor.

Și mai e ceva: anii ’80 și ‘90 , când a fost secetă în California. Oamenii uită cu fiecare secol că au trăit pe pământ oameni pentru care anii ’80 și ’90 au existat cu adevărat, de asemenea, și cu totul altceva însemnau anii aceia.

Mi-am propus să nu îi uit niciodată nici pe ei.

Voi reuși.

Scumpe domnule John Steinbeck, de fiecare dată când deschid una dintre cărțile dumneavoastră mă încearcă sentimentul că m-am întors la Biblie, la marile narațiuni ale oamenilor, la ceea ce contează.

05
/04
/23

Scriitorul turc Orhan Pamuk, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, a fost invitat la Timișoara, în cadrul seriei „La UVT, Cultura este Capitală!”. Scriitorul căruia îi puteți găsi cărțile la editura Polirom a participat la două evenimente organizate de Universitatea de Vest din Timișoara, în cadrul programului cultural „Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii”.

24
/03
/23

Editura Nemira a lansat recent volumul biografic „The Beatles: O istorie”, semnat de Craig Brown, pe care vă invităm să îl descoperiți în aceste zile. Vă propunem, așadar, o fermecătoare incursiune în atmosfera anilor ‘60, dominată de muzica și imaginea unei trupe iconice.

23
/03
/23

Duminică, 26 martie 2023, de la ora 17.00, la Sala Studio va avea loc evenimentul Scenografi români contemporani @ ODEON, care marchează lansarea volumului Scenografi români contemporani de Horațiu Mihaiu, titlu editat de către Fundația Culturală „Camil Petrescu" ca supliment al revistei Teatrul Azi (2022), cu sprijinul AFCN.

22
/03
/23

Tim Ferriss, antreprenor de succes, angel investor și autor de bestsellere New York Times, vine în România la BRAND MINDS (2-3 iunie 2023). Volumele sale au fost traduse în peste 30 de limbi, iar podcastul său intitulat „The Tim Ferriss Show” a depășit 100.000.000 de descărcări.