Scrisoare către Jonathan Safran Foer
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-jonathan-safran-foer/

Romanul „Iată-mă” (traducere şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|1 Septembrie 2017

Scumpe domnule Foer, mă aflu în ingrata situație de a vă mărturisi că v-am ocolit în mod deliberat ani de zile. Am o prejudecată cu privire la instituția bestsellerului (și mai am o prejudecată și cu privire la romanele ecranizate la Hollywood). Am fost, carevasăzică, un dobitoc.

Domnule Foer, a ajuns și la noi, în Europa de Est, cartea „Iată-mă”. Am ocolit-o și pe ea. Nu cred în dramoletele de familie nici măcar atunci când sunt scrise de Cehov sau Tolstoi (deși nu sunt mulți pe care să îi iubesc așa cum îi iubesc pe Cehov și Tolstoi), nici măcar când sunt scrise de Arthur Miller sau când le văd pe scenă, în „Băiatul din Brooklyn”.

Mai departe, aflați domnule Foer că mă consider un filosemit și că îmi e tot mai greu să îmi păstrez intactă iubirea pentru Israel în condițiile politicii actuale a statului Israel. Ca să îmi păstrez intactă această iubire am tot recurs și la acest gest stupid: am ocolit și autorii de literatură cu teme evreiești din ultimele decenii.

Acestea sunt datele de la care am plecat în lectura dumneavoastră. Cred, totuși, chiar și în acest condiții, că am reușit să înțeleg: și de ce scrieți cărți care sunt citite de milioane de oameni și se traduc în zeci de limbi (scrieți simplu, și nimic nu e mai greu decât să scrii simplu, scrieți despre întâmplări din mileniul curent, și cine nu se regăsește în întâmplări de la el din mileniu?).

Domnule Foer, înțeleg că „Iată-mă” are și o bogată latură autobiografică și că ați traversat recent un divorț (n.r. – de o importantă scriitoare, Nicole Krauss). Îmi pare rău. De fapt, nu, nu îmi pare rău. Sunt ipocrit. Îmi pare bine. Căci, dacă acesta era prețul care trebuia plătit ca să vă dați capodopera, atunci salut divorțul dumneavoastră.

Domnule Foer, până la urmă am intrat între granițele familiei Bloch (aflată în plină destrămare). M-am simțit solidar cu Isaac, l-am detestat pe Irv, nu m-am omorât după Deborah, Tamir Julia, Jacob (firește că nu le-am putut fi în contra lui Max sau Benjy) și cel mai mult m-a înduioșat – dați-vă seama – sfârșitul câinelui Argus.

Nicole Krauss și Jonathan Safran Foer

Cred că finalul cărții dumneavoastră este unul dintre cele mai duioase (și acesta e un cuvânt pe cale de dispariție din vocabularul nostru, prea modern) din câte am citit.

Domnule Foer, cel mai mult m-a încântat titlul cărții dumneavoastră. Bineînțeles că nu l-am înțeles de la primele pagini (nu am atâta cultură veterotestamentară).

Îl credeam o dovadă de exhibiționism (altă prejudecată, iată!). Când ni l-ați explicat, l-am găsit, însă, profund. E biblic, dar mai ales e uman (aici e un paradox pe care nu vreau să îl adâncesc).

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă! El se încredințează, deci, cu totul voii Domnului. Și ce altceva este credința? (simt că trebuie să vă spun și asta: foarte bun și discursul pregătit de Sam pentru Bar Mitzvah, foarte bun și discursul rabinului, la moartea străbunicului lui Sam – mai ales accentul pe pioșenie).

Domnule Foer, eu nu găsesc în cartea dumneavoastră înțelepciune fast-food, de almanah, eu nu găsesc o exploatare comercială a evreității, nu (sunteți, cred, la curent cu aceste acuzații de superficialitate care vi se aduc).

Nu, eu găsesc în „Iată-mă” o căutare profundă a rostului omului pe lume – la tot acest preludiu de care e nevoie înainte de a spune cuvintele: „Sunt pregătit”.

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă!

Foto: The Talks, Paul Bruinooge/PatrickMcMullan.com, Humanitas Fiction



09
/07
/18

Cartea de eseuri „China în zece cuvinte”, de Yu Hua (traducere din chineză și note de Mugur Zlotea), a fost publicată de Editura Humanitas în anul 2018. Este una dintre cele mai puternice și mai interesante cărți care se află acum pe piață.

03
/07
/18

Se împlinesc, astăzi, 135 de ani de la naşterea scriitorului Franz Kafka, unul dintre cei mai importanţi scriitori ai secolului XX, prilej pentru un scurt popas (vizual) la Praga, unde turiștii pasionați de cultură pot admira o uriașă sculptură mișcătoare dedicată autorului nuvelei "Metamorfoza", realizată de celebrul artist David Černý.

29
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Renașterea italiană rămâne una din epocile minunate din istoria Europei. Efervescență culturală, viață tumultuoasă, primejdii la tot pasul, creații unice realizate în liniștea atelierelor, alternând cu asasinate, recluziuni, trădări – totul se desfășoară într-un ritm trepidant, halucinant.

26
/06
/18

Editura Humanitas Fiction și Institutul Francez din București vă așteaptă marți, 26 iunie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Bld. Regina Elisabeta nr.38), la o întâlnire cu scriitorul francez Antoine Laurain, prilejuită de lansarea romanului „Pălăria Președintelui”, câștigător al Premiilor Landerneau Découvertes și Relay des Voyageurs, recent apărut în limba română în traducerea lui Doru Mareș.

24
/06
/18

Teatrul Evreiesc de Stat  prezintă miercuri, 27 iunie, de la ora 19.00, spectacolul de lieduri și poezie „Glasuri evreiești în poezia lumii“, pe versuri de Benjamin Fondane, Nina Cassian, Magda Isanos, Charles-Pierre Baudelaire și Paul Celan, în lectura actorilor TES -  Maia Morgenstern, Darius Daradici, Viorica Bantaș și Mircea Dragoman.

15
/06
/18

"Fotbalul este popular deoarece prostia este populară" - Jorge Luis Borges (24 august 1899 - 14 iunie 1986). O falsă legendă spune că Borges, unul dintre cei mai importanti scriitori ai secolului al XX-lea, era fan al lui echipei Newell. Desigur, împreună cu bunul său prieten Adolfo Bioy Casares, a format un redutabil cuplu literar care a scris despre sportul rege...

12
/06
/18

Cartea „Pădurea întunecată”, scrisă de Nicole Krauss, a fost publicată la Editura Humanitas Fiction în anul 2018 (traducere din limba engleză și note de Luana Schidu).

08
/06
/18

CĂRȚI DE NEOCOLIT Roma antică a rămas mereu tributară culturii grecești. Opera lui Seneca, născut cu cinci ani înainte de era noastră, o dovedește din plin. Născut la Cordoba (Spania) într-o familie din nobilimea provincială (tatăl său scrisese un prețios tratat de oratorie) și educat la Roma, el s-a dedicat în primul rând filosofiei, adoptând stilul de viață excesiv de sobru al stoicilor.

07
/06
/18

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România şi le punem la luptă faţă în faţă. Cel care va câştiga confruntarea va fi declarat cartea lunii...

Page 10 of 89« First...89101112...203040...Last »