Scrisoare către Jonathan Safran Foer
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-jonathan-safran-foer/

Romanul „Iată-mă” (traducere şi note de Andra Matzal şi Cosmin Postolache) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction, în 2017.

Un articol de Andrei Crăciun|1 septembrie 2017

Scumpe domnule Foer, mă aflu în ingrata situație de a vă mărturisi că v-am ocolit în mod deliberat ani de zile. Am o prejudecată cu privire la instituția bestsellerului (și mai am o prejudecată și cu privire la romanele ecranizate la Hollywood). Am fost, carevasăzică, un dobitoc.

Domnule Foer, a ajuns și la noi, în Europa de Est, cartea „Iată-mă”. Am ocolit-o și pe ea. Nu cred în dramoletele de familie nici măcar atunci când sunt scrise de Cehov sau Tolstoi (deși nu sunt mulți pe care să îi iubesc așa cum îi iubesc pe Cehov și Tolstoi), nici măcar când sunt scrise de Arthur Miller sau când le văd pe scenă, în „Băiatul din Brooklyn”.

Mai departe, aflați domnule Foer că mă consider un filosemit și că îmi e tot mai greu să îmi păstrez intactă iubirea pentru Israel în condițiile politicii actuale a statului Israel. Ca să îmi păstrez intactă această iubire am tot recurs și la acest gest stupid: am ocolit și autorii de literatură cu teme evreiești din ultimele decenii.

Acestea sunt datele de la care am plecat în lectura dumneavoastră. Cred, totuși, chiar și în acest condiții, că am reușit să înțeleg: și de ce scrieți cărți care sunt citite de milioane de oameni și se traduc în zeci de limbi (scrieți simplu, și nimic nu e mai greu decât să scrii simplu, scrieți despre întâmplări din mileniul curent, și cine nu se regăsește în întâmplări de la el din mileniu?).

Domnule Foer, înțeleg că „Iată-mă” are și o bogată latură autobiografică și că ați traversat recent un divorț (n.r. – de o importantă scriitoare, Nicole Krauss). Îmi pare rău. De fapt, nu, nu îmi pare rău. Sunt ipocrit. Îmi pare bine. Căci, dacă acesta era prețul care trebuia plătit ca să vă dați capodopera, atunci salut divorțul dumneavoastră.

Domnule Foer, până la urmă am intrat între granițele familiei Bloch (aflată în plină destrămare). M-am simțit solidar cu Isaac, l-am detestat pe Irv, nu m-am omorât după Deborah, Tamir Julia, Jacob (firește că nu le-am putut fi în contra lui Max sau Benjy) și cel mai mult m-a înduioșat – dați-vă seama – sfârșitul câinelui Argus.

Nicole Krauss și Jonathan Safran Foer

Cred că finalul cărții dumneavoastră este unul dintre cele mai duioase (și acesta e un cuvânt pe cale de dispariție din vocabularul nostru, prea modern) din câte am citit.

Domnule Foer, cel mai mult m-a încântat titlul cărții dumneavoastră. Bineînțeles că nu l-am înțeles de la primele pagini (nu am atâta cultură veterotestamentară).

Îl credeam o dovadă de exhibiționism (altă prejudecată, iată!). Când ni l-ați explicat, l-am găsit, însă, profund. E biblic, dar mai ales e uman (aici e un paradox pe care nu vreau să îl adâncesc).

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă! El se încredințează, deci, cu totul voii Domnului. Și ce altceva este credința? (simt că trebuie să vă spun și asta: foarte bun și discursul pregătit de Sam pentru Bar Mitzvah, foarte bun și discursul rabinului, la moartea străbunicului lui Sam – mai ales accentul pe pioșenie).

Domnule Foer, eu nu găsesc în cartea dumneavoastră înțelepciune fast-food, de almanah, eu nu găsesc o exploatare comercială a evreității, nu (sunteți, cred, la curent cu aceste acuzații de superficialitate care vi se aduc).

Nu, eu găsesc în „Iată-mă” o căutare profundă a rostului omului pe lume – la tot acest preludiu de care e nevoie înainte de a spune cuvintele: „Sunt pregătit”.

Când Dumnezeu îi cere lui Avraam să-și ucidă fiul, Avraam nu îl ia de guler pe Dumnezeu, nu se revoltă, dar nici nu se plânge. El spune: Iată-mă!

Foto: The Talks, Paul Bruinooge/PatrickMcMullan.com, Humanitas Fiction



18
/11
/20

Miercuri, 18 noiembrie, ora 19.30 vă invităm să vizionați lansarea romanului Trenul de Erlingen sau Metamorfoza lui Dumnezeu de Boualem Sansal, recent apărut în colecția „Raftul Denisei“, traducere din franceză semnată de Mădălina Ghiu. O distopie virulentă, luxuriantă, lumea ei semănând din ce în ce mai mult cu a noastră, noul roman al lui Boualem Sansal avertizează asupra proliferării extremismului religios în zonele fragile ale societății actuale.

13
/11
/20

Nadia Terranova este un nume nou din librăriile din România. Publicată pentru prima dată în limba română, scriitoarea se alătură autoarelor din Italia publicate la noi, dintre care cea mai citită rămâne Elena Ferrante, fenomenul ultimilor ani.

13
/11
/20

Luni, 16 noiembrie, începând cu ora 18.00, va avea loc live, pe pagina de Facebook a Institutului Francez, o masă rotundă, cu ocazia lansării celor două numere ale revistei Secolul 21, consacrate lui George Banu.

11
/11
/20

Autobiografia actriței Maia Morgenstern, „Nu sunt eu”, a apărut la Editura Litera și le oferă cititorilor o incursiune fascinantă în viața uneia dintre cele mai iubite artiste din România.

10
/11
/20

„O scurtă eternitate”, cel mai recent volum semnat de Pascal Bruckner, este o filosofie a longevității bazată nu pe resemnare, ci pe curaj. O reinventare spectaculoasă a modului nostru de viață.

06
/11
/20

„Bine ai venit în America!” de Linda Boström Knausgård, „Wuhan. Jurnal dintr-un oraș în carantină” de Fang Fang și „Zâmbește” de Roddy Doyle sunt trei dintre cărțile pe care vi le recomandăm în această lună. Două romane a căror acțiune are pe fundal orașul Napoli completează lista.