Scrisoare către Julian Barnes
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-julian-barnes/

Cartea „Zgomotul timpului” a fost publicată anul trecut în colecţia Babel de la Editura Nemira (ediţia a II-a, traducere de Virgil Stanciu).

Un articol de Andrei Crăciun|16 ianuarie 2017

Domnule Barnes, v-am citit Zgomotul timpului în chiar ultimele zile ale anului 2016. Nu trecusem de jumătate când știam deznodământul acestui volum în ierarhia personală. Zgomotul timpului a devenit – categoric – cea mai bună carte pe care am citit-o în regretatul an trecut, și am avut o viață de cititor destul de activă.

Vă știam deja măiestria și aveați un loc special în biblioteca mea, irevocabil, încă de la Papagalul lui Flaubert. Dar cu Zgomotul timpului ați ajuns la un nivel de la care nu știu unde mai puteți urca. Cred că tocmai v-ați dat capodopera, domnule Barnes.

Vă fac o confesiune și sper să mi-o îndurați: îmi plac, în mod deosebit, romanele în care politica face brutal parte din viața omului, căci, din păcate, pe pământ, chiar așa se întâmplă, cu atât mai mult dacă pământul e în Europa de Est. Nu am trăit în Uniunea Sovietică, dar nici prea departe de ea. Cunosc.

Domnule Barnes, această carte despre viața sub puterea sovietică a tovarășului Dmitri Dimitrovici Șostakovici, compozitorul, era necesară, poate chiar obligatorie, dacă putem, totuși, îngădui totalitarismul acestui cuvânt.

Căci Zgomotul timpului explică în chip strălucit pierderea demnității unui artist care nu este suficient de puternic încât să reziste presiunilor puterii. Domnule Barnes, prețuiesc, în mod deosebit, felul în care nu îl condamnați pe Șostakovici. La fel de mult prețuiesc și felul în care nu îl iertați. Zgomotul timpului este un roman scris cu luciditatea nemiloasă, atât de necesară celui cărui explică.

Domnule Barnes, ați înțeles întocmai relația dintre intelectuali și puterea absolută. E o temă care mă preocupă pentru că, deși nu mai e politică acum, puterea a continuat aici, la noi, în Est, să rămână absolută. Șostakovici a fost un laș, bineînțeles că a fost (splendidă trimiterea la celălalt savant din timpul lui Galilei, care știa și el că pământul se învârte, dar avea familie de întreținut!). Totodată, Șostakovici a suferit grave tulburări în conștiință, ceea ce nu îl scuză, dar îl umanizează. Nu a fost un monstru, a fost un biet geniu constrâns la o lume greșită. Care geniu nu e așa?

Îmi e greu să îmi imaginez un destin mai chinuitor pentru un om care creează decât această coabitare cu puterea, chiar și atunci când puterea nu mai este carnivoră. Este un coșmar, dar este și o realitate.

Și în plus, ce Stalin ne-ați lăsat, domnule Barnes! Ce Stalin! A fost Șostakovici un oportunist? Mai degrabă, un supraviețuitor. E drept, sub sovietici, diferențele între un destin și celălalt sunt foarte mărunte, de nuanță.

Dar cel mai mult mi-a plăcut sinceritatea cu care căutați locul artei într-o societate. Această onestitate dă înălțimea amețitoare a cărții dumneavoastră. Apoi, desigur, mai este și acel Tihon Hrennikov, canalia care știa atât de bine să deservească mâna care ține biciul.

Tihon Hrennikov care, cândva, s-a c@$%& pe el în biroul lui Stalin, Tihon Hrennikov, care a condus Uniunea Compozitorilor zeci de ani, cu tradiționala mână de fier îndreptată către cei slabi, cu toată slugărnicia către sursa puterii. Tihon Hrennikov este personajul care explică în mod esențial comunismul.

Dar mai este și muzica, mai este și muzica de care Șostakovici se agață ca de o salvare, o ascult chiar acum, în condițiile optime oferite de mileniul curent, și, ascultând-o, aud nu perfecțiunea, ci valsul unui disperat cu aripile zdrobite pe dinăuntru.

Nu vreau să fiu exagerat, și nici nu cred că sunt când vă scriu că ați făcut un lucru magnific, domnule Barnes. Mă înclin.

Și în plus, ce Stalin ne-ați lăsat, domnule Barnes! Ce Stalin! A fost Șostakovici un oportunist? Mai degrabă, un supraviețuitor. E drept, sub sovietici, diferențele între un destin și celălalt sunt foarte mărunte, de nuanță.

22
/05
/22

„Se estimează că un procent cuprins între 62 și 70% din populația generală se îndoiește într-un moment sau altul din carieră de legitimitatea statutului sau succesului”, afirma psiholoaga cliniciană Pauline Rose Clance în prima parte a anilor `80, când a început să studieze sindromul impostorului.

19
/05
/22

Asociația Bloc Zero a lansat primul număr al revistei de bandă desenată documentară POC!

10
/05
/22

După doi ani (2020 şi 2021), în care Premiile au fost acordate online și transmise în direct pe pagina de Facebook a revistei (cu laureaţii şi membrii juriului intervenind doar în faţa camerelor video), după ce, din motive de pandemie, Premiile au fost amînate din primăvară în toamnă, anul acesta revista noastră va acorda, din nou, Premiile Observator cultural la Teatrul Odeon, marţi, 17 mai, de la ora 19.00.

10
/05
/22

Salonul Internațional de Carte Bookfest, cel mai important salon de carte din România şi singurul eveniment al industriei editoriale care a reuşit să capete o dimensiune internaţională marcantă, revine în peisajul evenimentelor culturale din capitală după trei ani de absență pandemică. Peste 100.000 de vizitatori sunt așteptați la ediția din acest an a Bookfest, în perioada 1-5 iunie, în Pavilionul B2 al Complexului Expozițional Romexpo.

18
/04
/22

Cea mai recentă carte a scriitoarei Elena Ferrante, Invențiile ocazionale, a fost publicată recent în traducere la Editura Pandora M, în cadrul colecției Anansi. World Fiction. Este vorba despre un volum de eseuri care le oferă cititorilor o perspectivă asupra lumii interioare a autoarei și a identității sale de scriitoare, texte însoțite de o serie de ilustrații ingenioase semnate de Andrea Ucini – un tur de forță vizuală.