Scrisoare către Maryse Wolinski
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-maryse-wolinski/

Cartea „Dragă, mă duc la Charlie” (traducere din limba franceză de Tudorel Urian) a fost publicată anul acesta, la Editura All. Maryse Wolinski (născută în Algeria) este jurnalistă şi scriitoare, soţia caricaturistului Georges Wolinski, ucis în atentatele de la revista satirică „Charlie Hebdo”, pe 7 ianuarie 2015.

Un articol de Andrei Crăciun|21 decembrie 2016

Scumpă doamnă, vă scriu pentru că tocmai am încheiat lectura volumului dumneavoastră, „Dragă, mă duc la Charlie”, o confesiune care m-a tulburat în cel mai intim grad.

Ţin minte ziua de 7 ianuarie 2015 şi nu o voi uita niciodată – şi eu sunt de părere că atunci a început, pur şi simplu, o altă epocă în Europa şi în lume, care va schimba tot ce ştiam despre civilizaţia noastră. Dar nu asta mă preocupă acum, nu de asta vă scriu.

Am privit şi eu, atunci, îngrozit către Paris. Sunt ziarist de presă scrisă şi chiar dacă nu mai lucrez într-o redacţie, ci într-o cafenea, într-o nişă, orice redacţie îmi e acasă. Cum să fie ucişi, într-o redacţie, nişte gazetari, nişte cronicari ai realităţii, nişte oameni care puneau, în desenele lor, totul sub întrebare şi umor?

Cu toate acestea, nu sunt dintre aceia care au adoptat hashtag-ul #jesuischarlie, nu din lipsă de solidaritate, ci pentru că mi s-ar fi părut mult prea oportunist şi, în definitiv, prea puţin. Am preferat să ţin un doliu într-o tăcere.

Nu eram un cumpărător de Charlie Hebdo. Cunoşteam revista din vizitele mele în Franţa, dar nu se poate spune că o parcursesem vreodată cu adevărat. Iubeam mai ales rezistenţa sa la internet.

Iar atunci, la 7 ianuarie 2015, mi s-a făcut foarte ruşine că nu îi înţelesesem, cu adevărat, importanţa. De atunci, ce credeţi?, Charlie Hebdo a început să apară chiar şi la noi, la Bucureşti. O vreme, am văzut oameni cumpărând-o, dar, la drept vorbind, foarte puţini. N-am mai ocolit-o.

attentat-charlie-hebdoMi s-a părut totodată că îmi scapă ceva în acest conflict între barbaria dezlănţuită şi libertatea deplină de exprimare. Mi s-a părut că, dusă în hiperbolă, tragedia foarte omenească a acelei zile cade, cumplit, în secundar. M-am gândit la asta: cum erau, de fapt, cei ucişi. De aceea, cartea dumneavoastră a venit nu doar ca o explicaţie, ci mai mult – ca o mângâiere.

Şi acum, abia acum!, pot să spun că am înţeles cu adevărat ce a însemnat Charlie Hebdo. Acum, după ce am citit toate cuvintele în care v-aţi aşezat durerea pentru dispariţia bunului domn Georges Wolinski, atât de fulgerătoare şi atât de nedreaptă.

Scumpă doamnă, m-a înduioşat dragostea dumneavoastră – peste patruzeci decenii de dragoste, chiar dacă fireşte că romanţaţi: mi se pare uluitor că aşa ceva a fost, totuşi, posibil în secolul XX.

M-au înduioşat bileţele de amor pe care soţul dumneavoatră vi le presăra în cale, cum m-a înduioşat şi criza financiară care vă adusese în pragul unei schimbări de domiciliu.

draga-ma-duc-la-charlieM-au înduioşat puterea dumneavoastră de a rezista uciderii bunului domn Georges Wolinski, precum şi grija dumneavoastră pentru memoria sa (scena cu masa de desen a soţului dumneavoastră, donată unui muzeu, este atât de cumplită, pentru că este adevărată).

Scumpă doamnă, abia acum, văzând această nenorocire în detaliile sale mărunte, în viaţă unui om care avea o programare la un agent imobiliar la orele amiezii şi nu a mai ajuns niciodată la acea întâlnire, abia acum, când primul val de furie a trecut, pot să vă spun cu toată dragostea de care mai sunt în stare că da, perfect solidar cu umanitatea celor asasinaţi, şi eu sunt Charlie

Mai departe, vă doresc tot puterea de a rezista. Până la urmă, v-au rămas nişte amintiri grozave, şi aţi fost hăruită cu şansa atât de rară a unei mari iubiri.

Ca un fiu,
vă îmbrăţişez.

Şi acum, abia acum!, pot să spun că am înţeles cu adevărat ce a însemnat Charlie Hebdo. Acum, după ce am citit toate cuvintele în care v-aţi aşezat durerea pentru dispariţia bunului domn Georges Wolinski, atât de fulgerătoare şi atât de nedreaptă.

Foto sus: George și Maryse Wolinski / Daily Entertainment News



22
/12
/15

În anii '50 ai secolului trecut, Nicolae Labiş (2 decembrie 1935 - 22 decembrie 1956) şi Nichita Stănescu erau doi poeţi foarte tineri, în plină ascensiune. Amândoi au devenit rapid celebri. Mai întâi Labiş. Puţin mai târziu, Nichita.

22
/12
/15

Știați când se primeau crenvurștii la restaurantul Berlin din centrul Bucureștiului? Dar de „povestea cozii” ați auzit? Oare cum se iubea la 14 grade, cu zăpada intrată în apartament? Câțiva scriitori români deapănă, cu haz, amintiri din comunism.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

17
/12
/15

Cultura română rămâne mai săracă la finalul acestui an, după ce regizoarea și scenarista Malvina Urșianu, actorii Eusebiu Ștefănescu şi George Motoi, compozitorul Marcel Dragomir, traducătoarea Antoaneta Ralian sau scriitorul și dramaturgul Valentin Nicolau ne-au părăsit în 2015.

16
/12
/15

„Oameni de unică folosință” este o poveste despre drama unui bolnav de Alzheimer, un „film” derulat fotogramă cu fotogramă, care, dincolo de problemele psihologice complexe pe care le pune, transmite o puternică emoţie. Romanul grafic cu acest nume, scris și ilustrat de Elena Ciolacu, se lansează oficial joi, 17 decembrie, de la ora 18.30, la Casa cu Rost (Calea Victoriei, nr. 155).

16
/12
/15

Nu mai puţin de 150 de cărţi având autograful lui Jeff Kinney, autorul bestsellerului „Jurnalul unui puşti”, îşi aşteaptă cititorii. Editura Arthur va pune la dispoziția fanilor, prin concursuri și prin intermediul partenerilor, cele 150 de exemplare din volumul 10 al seriei „Jurnalul unui puști”, Ca pe vremuri (ediţia în limba română, traducere de Andra Matzal), semnate de autor.

12
/12
/15

În noaptea de 12 spre 13 decembrie 1983, Nichita Stănescu ajungea la Spitalul de Urgență Fundeni, acuzând dureri puternice în zona ficatului. Cu o zi înainte fusese la nunta unor prieteni. A ajuns la București, cu trenul, chiar în seara aceea, cu câteva ore înainte să moară.

10
/12
/15

Miercuri-seară, de la 18.30, la Ateneul Român, care a fost plin, autorul de bestseller-uri Eric-Emmanuel Schmitt s-a întâlnit cu criticul de teatru Marina Constantinescu, pentru un dialog despre literatură și teatru, dialog care a fost marcat de panseuri adânci.

10
/12
/15

Un monument dedicat filosofului și scriitorului Emil Cioran a fost dezvelit în Capitală, la intersecția străzilor Gara de Nord și Mircea Vulcănescu. Turnarea și transpunerea în bronz a bustului a fost gata în 2013, iar soclul, confecționat din calcar de Vrața, adus din Bulgaria, a fost terminat anul acesta.

09
/12
/15

„Cu adevărat unic, fabulos şi acid”, romanul scriitorului și muzicianului american de origine iraniană Ali Eskandarian, Anii de aur, a apărut de curînd în colecția „Biblioteca Polirom”. Anii de aur a apărut în Statele Unite după moartea tragică a autorului şi a cunoscut un succes instantaneu.

08
/12
/15

O seară de lectură, organizată cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea scriitorului avangardist Gellu Naum, va avea loc miercuri, de la ora 19.00, la Café Verona din Bucureşti.

08
/12
/15

“Ce va fi pe mai departe e, pur şi simplu, voia lui Dumnezeu şi, deci, destin personal. Am filmat inclusiv emisiunile din 30 şi 31 decembrie 2015 şi mă amuz cu tandreţe la gândul că ultima înregistrare are ca subiect o enciclopedie universală a vinului, ca semn de împărtăşire întru bucurie şi nădejde. Cu tot sufletul al domniilor voastre, Dan C.” - Dan C. Mihăilescu a anunţat, pe site-ul său, "decesul" emisiunii "Omul care aduce cartea", pe care a prezentat-o timp de 16 ani, la Pro TV.

05
/12
/15

”O singurătate prea zgomotoasă” de Bohumil Hrabal (în traducerea lui Sorin Paliga) a fost publicată recent la Editura Art, în seria de autor dedicată scriitorului ceh.