Scrisoare către Romain Gary
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-romain-gary-2/

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză şi note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

Un articol de Andrei Crăciun|16 ianuarie 2019

Scumpe domnule Romain Gary, nu aș vrea să vă mint: nu am citit Promisiunea zorilor. Mi-a fost citită de iubita mea, ceea ce, veți admite, este cu totul altceva, mi-a fost citită seara, înainte de culcare, cu dragoste, ca unui copil sau poate chiar altfel. E o întâmplare fericită, nu găsiți?

Domnule Romain Gary, vă scriu astăzi, pentru că astăzi este ziua mamei mele, iar cartea dumneavoastră este cel mai frumos elogiu pe care l-am citit vreodată – un elogiu scris de un om mamei sale. Știu că mă veți înțelege – dumneavoastră mă veți înțelege.

Domnule Romain Gary, Promisiunea zorilor, este, și o știți prea bine, cartea Minei Kacew, extraordinara dumneavoastră mamă, actriță neîmplinită în Imperiul Țarist.

Domnule Romain Gary, destinul dumneavoastră mi se pare că a fost gândit anume pentru a fi scris: să fiți născut la Vilnius, în timpul ultimului țar, să emigrați în Polonia și mai târziu la Nisa, unde dragostea mamei dumneavoastră v-a salvat și v-a dat un sens înalt, să luptați pe front, să fiți decorat de generalul De Gaulle în numele Franței libere, să vă împliniți menirea de ambasador și scriitor, să ajungeți omul care a visat mama dumneavoastră să ajungeți – e formidabil. Iertați-mi sărăcia adjectivelor, dar chiar e formidabil.

Promisiunea zorilor e o carte atât de duioasă și de dureroasă, de tandră și de plină de umor… Ați mai scris, desigur, cărți care trec drept capodopere. Dați-mi voie să mă pronunț în contra acestei ierarhii. Cartea în care este tot sufletul dumneavoastră, aceasta este.

Promisiunea zorilor e o carte cum n-a mai existat alta, o declarație de dragoste pentru aceea care ți-a dat viață, pentru miracolul care este viața însăși.

Domnule Romain Gary, mai știu că v-ați sinucis dintr-o complicație sentimentală, că nu ați apucat să ajungeți cu adevărat bătrân și că nu ați putut trăit fără să vă sprijiniți inima de o inimă de femeie, poate cea mai profundă moștenire de la mama dumneavoastră. Ei, și ce dacă?

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru că nu am putut să tac în fața finalului de la Promisiunea zorilor. Există multe începuturi excepționale de romane pe lume, dar nu există nicio încheiere cât a romanului dumneavoastră, cât acel: am trăit…

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru că dumneavoastră chiar ați trăit, ceea ce, din păcate, nu li se întâmplă multor muritori, aduși și ei pe lume de mamele lor.

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru a vă înmâna, pentru totdeauna, inima mea îmbogățită de toată nostalgia lumii pe care ați cunoscut-o.

Domnule Romain Gary, Promisiunea zorilor, este, și o știți prea bine, cartea Minei Kacew, extraordinara dumneavoastră mamă, actriță neîmplinită în Imperiul Țarist.

29
/11
/19

La 8 ani după primul volum, Bucătăria Hoinară se întoarce într-un nou album de fotografie savuros, purtând semnătura lui Răzvan Voiculescu. Evenimentul de lansare va avea loc luni, 2 decembrie, de la ora 19:00, la JW Marriott București, în sala Grand Ballroom.

27
/11
/19

Joi, 28 noiembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din București (Calea Victoriei 45), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Ana Maria Sandu, cu prilejul lansării volumului „Mama îmi spune că am o viață frumoasă”, apărut de curând în colecția „Ego-grafii” a Editurii Polirom. Invitați, alături de autoare, vor fi Marius Chivu și Maurice Munteanu.

25
/11
/19

În marginea cărții „Tot ce este”, de James Salter, publicată recent la editura Humanitas Fiction, în traducerea lui Radu Paraschivescu.

22
/11
/19

Duminică, 24 noiembrie, de la ora 14.30, Gaudeamul 2019 găzduiește, la standul editurilor Brumar&Hyperliteratura (standul 127), lansarea volumului „In.Fuzion#Ispita”, în prezența scriitorilor și artiștilor care au participat la acest proiect inovator.

20
/11
/19

Editura Litera vă așteaptă, între 20 și 24 noiembrie, în cadrul unei noi ediții a Târgului de carte Gaudeamus, la Pavilionul B2 Romexpo.