Scrisoare către Romain Gary
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-romain-gary-2/

Romanul autobiografic „Promisiunea zorilor” de Romain Gary (traducere din franceză şi note de Daniel Nicolescu) a fost publicat la editura Humanitas Fiction, în anul 2018.

Un articol de Andrei Crăciun|16 ianuarie 2019

Scumpe domnule Romain Gary, nu aș vrea să vă mint: nu am citit Promisiunea zorilor. Mi-a fost citită de iubita mea, ceea ce, veți admite, este cu totul altceva, mi-a fost citită seara, înainte de culcare, cu dragoste, ca unui copil sau poate chiar altfel. E o întâmplare fericită, nu găsiți?

Domnule Romain Gary, vă scriu astăzi, pentru că astăzi este ziua mamei mele, iar cartea dumneavoastră este cel mai frumos elogiu pe care l-am citit vreodată – un elogiu scris de un om mamei sale. Știu că mă veți înțelege – dumneavoastră mă veți înțelege.

Domnule Romain Gary, Promisiunea zorilor, este, și o știți prea bine, cartea Minei Kacew, extraordinara dumneavoastră mamă, actriță neîmplinită în Imperiul Țarist.

Domnule Romain Gary, destinul dumneavoastră mi se pare că a fost gândit anume pentru a fi scris: să fiți născut la Vilnius, în timpul ultimului țar, să emigrați în Polonia și mai târziu la Nisa, unde dragostea mamei dumneavoastră v-a salvat și v-a dat un sens înalt, să luptați pe front, să fiți decorat de generalul De Gaulle în numele Franței libere, să vă împliniți menirea de ambasador și scriitor, să ajungeți omul care a visat mama dumneavoastră să ajungeți – e formidabil. Iertați-mi sărăcia adjectivelor, dar chiar e formidabil.

Promisiunea zorilor e o carte atât de duioasă și de dureroasă, de tandră și de plină de umor… Ați mai scris, desigur, cărți care trec drept capodopere. Dați-mi voie să mă pronunț în contra acestei ierarhii. Cartea în care este tot sufletul dumneavoastră, aceasta este.

Promisiunea zorilor e o carte cum n-a mai existat alta, o declarație de dragoste pentru aceea care ți-a dat viață, pentru miracolul care este viața însăși.

Domnule Romain Gary, mai știu că v-ați sinucis dintr-o complicație sentimentală, că nu ați apucat să ajungeți cu adevărat bătrân și că nu ați putut trăit fără să vă sprijiniți inima de o inimă de femeie, poate cea mai profundă moștenire de la mama dumneavoastră. Ei, și ce dacă?

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru că nu am putut să tac în fața finalului de la Promisiunea zorilor. Există multe începuturi excepționale de romane pe lume, dar nu există nicio încheiere cât a romanului dumneavoastră, cât acel: am trăit…

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru că dumneavoastră chiar ați trăit, ceea ce, din păcate, nu li se întâmplă multor muritori, aduși și ei pe lume de mamele lor.

Domnule Romain Gary, v-am scris pentru a vă înmâna, pentru totdeauna, inima mea îmbogățită de toată nostalgia lumii pe care ați cunoscut-o.

Domnule Romain Gary, Promisiunea zorilor, este, și o știți prea bine, cartea Minei Kacew, extraordinara dumneavoastră mamă, actriță neîmplinită în Imperiul Țarist.

05
/07
/23

Miercuri, 5 iulie, ora 19.00, la Librăria Humanitas de la Cișmigiu (Regina Elisabeta 38), va avea loc o dezbatere pornind de la volumul „Epoca liderului cu mână de fier” de Gideon Rachman, câştigător al Premiului Orwell pentru scrieri politice. Volumul este publicat de curând, la Editura Polirom (traducere din limba engleză de Dan Bălănescu).

30
/06
/23

Un deceniu tumultuos, în care iubirile se trăiesc alert, iar amenințările nu întârzie să apară pe bătrânul continent – de la criza economică, la venirea la putere a naziștilor în Germania –, surprins într-o captivantă carte de nonficțiune.

12
/06
/23

Cel de-al doilea volum publicat la Editura Humanitas de cercetătorul în neuroștiințe Alexandru Babeș, "Durerea. Istoria conviețuirii cu un vechi dușman", va fi punctul de plecare al unei discuții despre fețele durerii, influența ei în domenii vaste ale vieții și mecanismele de cunoaștere pe care le-am creat de-a lungul secolelor pentru a scăpa de sub controlul ei.

06
/06
/23

„Quilt”, cea mai nouă carte a scriitoarei Veronica D. Niculescu, din care vă oferim un fragment, a fost lansată pe 27 mai la Salonul Internaţional de Carte Bookfest și se află pe lista celor mai vândute titluri ale Editurii Polirom la această ediție a târgului.

05
/06
/23

„Gala și Dalí” de Sylvia Frank și „Fetița strigă-n pahar” de Nora Iuga sunt două dintre noutățile literare pe care le regăsim în iunie la Editura Nemira și pe care vi le recomandăm pentru lecturile din această vară.

30
/05
/23

România este, din nou, consistent reprezentată la Târgul de Carte de la Madrid: un program cu 20 de evenimente și un stand cu o ofertă editorială bogată, organizate de Institutul Cultural Român, prin Centrul Naţional al Cărţii și Institutul Cultural Român de la Madrid, cu sprijinul Ministerului Culturii și al Ambasadei României în Regatul Spaniei, îi așteaptă în perioada 26 mai - 11 iunie pe vizitatorii Feria del Libro din capitala Spaniei.

26
/05
/23

Editura Frontiera lansează sâmbătă, 27 mai, la Salonul Internațional de Carte Bookfest 2023, ghidul ilustrat „Prin piețele lumii”, scris de Maria Bahareva, ilustrat de Anna Desnițkaia și premiat anul acesta cu prestigiosul Prix Sorcières pentru non-ficțiune în Franța.