Scrisoare către Romain Gary
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-romain-gary/

Romanul „Clar de femeie” (traducere din limba franceză de Daria-Laura Bârsan) a fost publicat la editura Humanitas Fiction în 2017. În original, cartea a apărut acum patruzeci de ani şi a fost ecranizată de Costa-Gavras, în 1979. A ieşit un film de cinema inubliabil, cu Romy Schneider şi Yves Montand.

Un articol de Andrei Crăciun|27 august 2017


Scumpe domnule Gary, ați purtat multe nume. Ați fost domnul Kancev, v-ați născut în Imperiul Țarist, ați fost domnul Sinibaldi, domnul Bogat, domnul Deville și, mai ales, ați fost domnul Ajar. V-ați batjocorit criticii, și foarte bine ați făcut, meritau să fie batjocoriți, ați luat de două ori Premiul Goncourt și nimeni n-a știut că domnia voastră erați Ajar – halal critici…

Domnule Gary, v-ați suprimat, în urma unor complicații amoroase, după ce v-ați provocat adversarul la duel. E adevărat că v-ați născut cu puțin înainte de Primul Război Mondial, dar chiar și așa… Unde vă credeați, domnule Gary? În ce secol? Erați nebun?

Nu am prezentat dorință să îi întâlnesc pe mulți dintre oamenii care au trăit pe pământ. Cu dumneavoastră, însă, e altceva, cu totul altceva, da, da. Pe dumneavoastră, domnule Gary aș fi vrut nespus să vă întâlnesc.

Cred că ați fost cel mai mare talent pe care l-a dat literatura franceză postbelică (deși trebuie să acceptați că termenul de postbelic e deplasat, fiindcă războaiele nu se încheie niciodată). Sunt voci (și nu sunt puține) care spun că talentul dumneavoastră copleșitor n-a dat operă pe măsură (unii pretind că ar fi citit chiar și Ai toată viața înainte, dar eu nu îi cred).

Da, sunt voci care reclamă că ați scris cărți frumoase, însă istoria literaturii nu vă va reține, din cauza – atenție! – lipsei de metodă. Cărțile dumneavoastră, deși frumoase, nu sunt, cum s-ar spune, închegate. Dar ce anume ar trebui să fie închegate? În plus – păcat capital – mai sunt și naive și sentimentale.

Domnule Gary, eu vă scriu acum pentru a vă mulțumi și pentru frumusețea din Clar de femeie, pentru acel adolescent care s-a dus să asculte la un tonomat de câți bani avea o arie de Chopin. Și pentru canișul imperial Matto Grosso, care știa că nu e ușor să înțelegi un om. Și pentru expresia „ești orfan de o femeie”, și pentru „singurătatea râncedă a obiectelor pierdute”. Și pentru fleacurile care se alungă cu mână de stăpân, și pentru artiștii care își lasă mesajele într-o sticlă în mare, chiar și când nu mai există mare, ci numai și numai sticle.

„Clar de femeie”, regia Costa-Gavras (1979)

Mai mult, domnule Gary: și pentru canișul și cimpanzeul aflați într-un etern passo doble. Și pentru nebunia de a mai crede în cuplu și în iubire. Și pentru ideea (scandaloasă și profund falsă) că nu mai poți fi decât fericit după ce ai avut numai necazuri în viață. Și pentru umorul cu care tratați chestiunea psihologiei.

Și pentru testamentul pe care ni l-ați lăsat: nu avem nevoie, în amor, de adorație, fiindcă adorația pretinde sfințenie, și suntem în epoca în care au mai mult drept la cuvânt curvele decât sfintele…

Și, cel mai mult, pentru această frază care poate, singură, să țină loc de concluzie la istoria de până acum a iubirilor între oameni: Forța nu a inventat niciodată nimic, pentru că se crede autosuficientă. Întotdeauna slăbiciunea este cea care are geniu.

Domnule Gary, v-ați suprimat, în urma unor complicații amoroase, după ce v-ați provocat adversarul la duel. E adevărat că v-ați născut cu puțin înainte de Primul Război Mondial, dar chiar și așa… Unde vă credeați, domnule Gary? În ce secol? Erați nebun?

Foto: Romain Gary, le roman du double (documentar de Philippe Kohly)

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

05
/08
/18

Cu acțiunea plasată în Roma, în anii de după al Doilea Război Mondial, Roma cartierelor mărginașe aflate în sărăcie și lipsuri, „Băieții străzii” (editura Litera), de Pier Paolo Pasolini, spune povestea unui grup de copii, deveniți adolescenți, de la periferia societății.

01
/08
/18

Cartea „Homo Deus – scurtă istorie a viitorului”, de Yuval Noah Harari, traducere din limba engleză și note de Lucia Popovici, a fost publicată la editura Polirom în anul 2018. Am selectat pentru dumneavoastră zece fragmente care caută să ne rezume viitorul, fragmente din care afli lucruri cu adevărat uimitoare.

24
/07
/18

Mâine (miercuri), 25 iulie 2018, de la ora 17.30, la Galeria Galateca (București), Cornel Brad lansează cartea de portrete fotografice “Oameni.Putere.România.”. Prezentarea cărții va fi făcută de către domnul Andrei Ţărnea, comisarul Sezonului România-Franţa.

19
/07
/18

Institutul Național al Patrimoniului împreună cu agenția de comunicare creativă Zaga Brand au lansat campania #CronicariDigitali, prin care își propun să apropie pentru prima dată valorile și tradițiile României de generația millennials. Astfel, tinerii sunt stimulați să cunoască, să înțeleagă, să aprecieze și să promoveze patrimoniul cultural național și UNESCO din România.

18
/07
/18

Romanul „Viață de vânzare” de Yukio Mishima (traducere din japoneză și note de Andreea Sion) a fost publicat la Editura Humanitas Fiction în anul 2018. Cartea este una cult, a apărut în 1968 și face figură aparte în opera lui Mishima (care a ajuns de trei ori aproape de Premiul Nobel). Mishima, provenit dintr-o familie de samurai, și-a făcut seppuku la 45 de ani, în 1970.

17
/07
/18

În ianuarie 1933, matematicianul belgian (și preot catolic) Georges Lemaitre călătorea împreună cu faimosul fizician Albert Einstein în California, pentru o serie de seminarii. După ce belgianul a detaliat teoria sa Big Bang, Einstein a aplaudat și a spus: "Aceasta este cea mai frumoasă și satisfăcătoare explicație a creației pe care am ascultat-o vreodată". Se împlinesc, astăzi, 124 de ani de la nașterea lui Georges Lemaître

Pagina 30 din 110« Prima...1020...2829303132...405060...Ultima »