Scrisoare către Stefan Zweig
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-stefan-zweig/

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, aşa cum v-aţi temut, lumea a continuat să-şi piardă minţile…

Un articol de Andrei Crăciun|14 august 2016

În marginea cărții “Jucătorul de șah” (traducere din limba germană de Mariana Bărbulescu), Editura Polirom, 2016.

Dragă domnule Zweig, vă scriu tocmai din Europa de Est, în anul 2016, după Hristos, pentru a vă informa că, așa cum v-ați temut, lumea a continuat să-și piardă mințile și după acel 1942, în care ați încheiat de bună-voie, dar siliți de categoricul triumf al răului din natura umană, și după acel 1942, în care ați încheiat, tocmai în Brazilia, de mână cu soția dumneavoastră, Lotte, călătoria care v-a fost dată pe pământ, vă scriu chiar acum, când omenirea, ce a mai rămas din ea, privește spre palmierii din Rio, căci acolo sunt Jocurile Olimpice, domnule Zweig, vă vine să credeți?, iar la Petropolis nu v-au uitat, numele dumneavoastră încă se spune des, întotdeauna ca o dovadă de iubire nevindecată pentru Europa, cărțile dumneavoastră încă se traduc și câștigă alte generații de cititori, dar aș minți dacă v-aș spune că sunteți un scriitor popular, nu mai sunteți așa, oamenii noi au alte sensibilități, iar chestiunile morale nu îi mai preocupă, noi, zweigienii, am rămas o sectă de fanatici, poate, care rezistăm întru adevărul din orele astrale ale omenirii, domnule Zweig, și vreau să vă mai spun că eu privesc spre sinuciderea dumneavostră ca spre un gest înalt, nicidecum ca spre o abdicare, căci n-avea dreptate doamna Hannah Arendt, nu ați fost laș în turnul dumneavoastră de fildeș, un oarecare estet hipersensibil, ați rămas demn și fidel unui continent care se scufunda, iar lunga sa scufundare încă nu s-a încheiat, suntem chiar ca acel vapor care mergea la Buenos Aires purtându-l la bord pe campionul mondial la șah, Czentovic,  acel fiu al unui luntraș sărac dintr-un sat slav, lipsit de educație și de imaginație, fudul și lacom, dar cel mai bun din lume între pătratele șahului, provocat să se confrunte cu orgoliul nestăvilit al unor amatori, iar eu vă înțeleg metafora, domnule Zweig, știu cine este acel misterios călător care apare la bord, acel om care a scăpat de nazism jucând în contra celulei imediate, la nesfârșit, partide de șah în cap, știu prea bine ce vreți să spuneți, domnule Zweig, eu nu voi scrie ca acel ziarist din prima cronică la această carte în cel mai mare ziar german, eu nu voi scrie că la sfârșitul acestei cărți am rămas cu întrebarea “Ei, și?”, pentru că nu am rămas așa, eu vă voi spune că ecourile acelei lupte încă durează, deși prea puțini mai știu astăzi ce înseamnă o deschidere în șah, ba încă și mai puțini mai știu astăzi cum se face o închidere în șah și în viață, chiar așa, domnule Zweig, chiar așa.

09
/10
/19

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere Iaşi – FILIT s-a încheiat.

08
/10
/19

La începutul fiecărui octombrie la Iași se întâmplă un mic act de magie. Magia: România, așa cum o cunoaștem, este suspendată și în locul ei se pogoară un mare festival de literatură și traduceri, cum nu sunt multe pe bătrânul nostru continent (și pesemne niciunul dincoace de fosta noastră cortină de fier). FILIT (Festivalul Internațional de Literatură și Traducere Iași) tocmai și-a încheiat cea de a șaptea ediție.

03
/10
/19

La început de octombrie, emisiunea „Garantat 100%” de la TVR 1 împlineşte 20 de ani. Realizatorul ei, Cătălin Ştefănescu, vine să-şi întâlnească telespectatorii cu ediţii în premieră, într-un decor complet nou, modern şi primitor în acelaşi timp. Noul Garantat 100% începe duminică, 6 octombrie, cu un dialog plin de substanţă cu psihoterapeuta Esther Perel.

02
/10
/19

Îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, va conferenția  marți, 8 octombrie 2019, de la ora 18.00, în Sala Mare a Ateneului Român, la invitația  Curtea Veche Publishing, în parteneriat cu Filarmonica „George Enescu”, în cadrul Conferințelor de la Ateneul Român.  

30
/09
/19

Mai vechi și mai noi, volumele pe care vi le propune Ziarul Metropolis în acest top subiectiv au în comun spiritul unui anotimp și, vorba unui romancier apreciat, „sentimentul unui sfârșit”.

28
/09
/19

În perioada 1–5 octombrie, scriitorul francez Lionel Duroy, autorul romanului Eugenia, o ambițioasă frescă a României anilor 1930–1940 inspirată de Jurnalul lui Mihail Sebastian, va fi prezent la București și la Iași, invitat de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT Iași) 2019, de Institutul Francez din România și de Editura Humanitas Fiction.

26
/09
/19

Octombrie este una dintre lunile preferate ale iubitorilor de literatură, de film, de teatru și, de ce nu, de festivaluri. Iată ce ne atrage atenția în mod special dintre spectaculoasele evenimente ale lunii!

24
/09
/19

Club Revdepov organizează la București un atelier intensiv de scriere creativă, în perioada 14 octombrie – 16 decembrie 2019, sub îndrumarea scriitorului Filip Florian. Masterclassul se adresează celor care scriu ficțiune și vor să învețe aplicat, din feedbackul primit pe texte de la scriitorul coordonator. Cele mai bune povestiri vor fi publicate după atelier în RevistadePovestiri.ro.

20
/09
/19

Marți, 8 octombrie 2019, îndrăgitul scriitor Mihail Șișkin, considerat cel mai important autor rus contemporan și singurul care a primit toate cele trei mari premii literare ruseşti, revine în București la invitația Curtea Veche Publishing, pentru o întâlnire cu publicul și o sesiune de autografe la Ateneul Român, începând cu ora 18.00. Intrarea la eveniment este gratuită și accesul în sală se va face până la ora 18.50.

16
/09
/19

Românii iubesc arta, dar de la distanță. Peste 7 din 10 adulți români regretă că nu și-au dezvoltat pasiunile artistice din copilărie, deși consideră că ar fi putut să le transforme într-o meserie, conform unui studiu național realizat  pe un eșantion reprezentativ de peste 1.400 de persoane. Motivul care i-a determinat să renunțe la pasiunea lor este de natură financiară.