Scrisoare către Varlam Șalamov
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-varlam-salamov/

Volumele de „Povestiri din Kolîma”, traducere din limba rusă şi note de Ana-Maria Brezuleanu şi Magda Achim, au fost publicate la Editura Polirom în anul 2015.

Un articol de Andrei Crăciun|7 Mai 2018

Scumpe domnule Șalamov, ne aflăm în anul 2018 de la nașterea lui Hristos. E un an care i se dedică lui Soljenițîn. Au trecut o sută de ani de când s-a născut și zece ani de când s-a săvârșit. În imaginarul colectiv, Soljenițîn este cel care a explicat Gulagul. El este cel care a smuls vălul ipocriziei și a arătat regimul bolșevic așa cum a fost: un univers concentraționar întemeiat pe crimă.

Domnule Șalamov, departe de mine gândul de a opera cu comparații între suferințe, dar cred că oamenii secolului XX nu au fost foarte atenți la ce și la cum s-a scris despre lagăre. Îmi fac întotdeauna minima datorie de a spune că acela care nu a citit Povestiri din Kolîma, acela n-a citit.

Pentru mine, dumneavoastră ați dat cea mai importantă mărturie din infern. Ați fost acolo și v-ați întors cu oamenii dumneavoastră fără trecut și fără viitor, prinși într-o clipă, întotdeauna formidabilă, a vieții lor de zek (n.r. – deținut în lagărele sovietice).

Oamenii dumneavoastră – care coboară înspre animal și nimeni nu îi poate judeca, jucători de cărți care recită din Esenin (singurul poet acceptat în lumea tâlharilor blatari, pentru că a scris Puține căi am străbătut/ Greșeli făcut-am multe însă), oameni strângând supraviețuirea zi cu zi, pretextând că sunt dulgheri ca să ajungă lângă un foc, sfârșind cu un glonț în ceafă pentru că nu sunt eficienți în economia muncii din lagăr, hrănindu-se cu iluzia unor mese calde ca să prindă puteri, dar puteri tot nu prind.

Mă surprinde și mă îngrozește să văd cum numele dumneavoastră trece mai puțin însemnat, de parcă oamenii n-ar îngădui ca Everestul să existe de două ori, și lângă Soljenițîn nu se poate urca. Cei care vă citesc, însă, vă citesc agățându-se de povestirile dumneavoastră ca de o salvare de la naufragiu.

Eu mă întorc mereu la povestirile dumneavoastră ca și cum m-aș întoarce acasă, mă întorc ca să nu uit ce este omul. Nu știu cum să trăiesc altfel.

Domnule Șalamov, aș fi vrut ca acum, după atâta timp, la mai bine de jumătate de veac de când v-ați scris povestirile, oamenii să se fi înțelpțit, să nu mai ridice lagăre și moartea să dobândească o oarecare noblețe, nu să rămână mișelească. Nu s-a întâmplat.

Lumea e în continuare strâmbă și mitralierele latră, sunt războaie și nedreptăți la tot pasul. Gulagul de altădată nu mai există. Există însă altceva, la fel de dureros: sârma ghimpată din mințile și inimile oamenilor.

Un Gulag interior din care nu se poate nici măcar evada, un Gulag pentru totdeauna.

Domnule Șalamov, departe de mine gândul de a opera cu comparații între suferințe, dar cred că oamenii secolului XX nu au fost foarte atenți la ce și la cum s-a scris despre lagăre. Îmi fac întotdeauna minima datorie de a spune că acela care nu a citit Povestiri din Kolîma, acela n-a citit.

Foto: Varlam Shalamov / A.Less/TASS – Russia Beyond



01
/04
/13

În perioada 3-7 aprilie, Grupul Editorial ALL va fi prezent la Festivalul Internaţional de Film DaKINO, ediţia a 22-a, cu o ofertă de 50 de titluri, majoritatea având ecranizări nominalizate şi premiate la importante festivaluri internaţionale de film.

15
/03
/13

Aflat la cea-a de-a IV-a ediţie, Evenimentul „Modele pentru tineri“ a reunit în Aula Magna a Universităţii Româno-Americane idei inspiraţionale din două domenii opuse: artă şi sport, avându-i ca invitaţi pe Mihai Leu, Vişinel Costel Bălan, Andreea Răducanu şi George Ivaşcu

Page 96 of 97« First...102030...9394959697