Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză şi note de Luminiţa Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.
Un articol de Andrei Crăciun|23 mai 2019
Scumpe domnule Yu Hua, păstrez față de țara dumneavoastră o veche și nevindecată simpatie, cu care nici măcar eu nu m-am putut împăca. De ce iubesc, totuși, China?
V-am vizitat planeta acum mai bine de zece ani, trăind o foarte scurtă vreme în Beijing. A fost un timp scurt, dar a fost suficient cât să văd înălțându-se, miraculos, peste noapte cum spunem noi, un zgârie-nori. N-am mai văzut așa ceva.
China m-a fascinat și mă fascinează încă. Este cea mai misterioasă, cea mai curioasă țară de pe fața pământului și am învățat asta chiar citindu-vă pe dumneavoastră.
Grozăviile revoluției culturale și sângerosul ei epilog din Piața Tiananmen (35 mai!) – toate m-au lăsat înfrânt și nedumerit.
Sunt un om care și-a trăit mai toată viața în bazinul Mării Mediterane, aici și numai aici sunt acasă, China a fost totdeauna departe, dar nu mai este.
M-am trezit și eu în anii din urmă, ca atâția europeni, cu China în fața ochilor și nu am știut ce să cred.
După China în zece cuvinte v-am căutat toate cărțile, am vrut să văd dacă puteți ajunge și în literatură până la înălțimea amețitoare din eseurile dumneavoastră, în care nu doar că înțelegeți totul, dar aveți și înțelegere față de cele ce le aflați.
V-am citit Cronica unui negustor de sânge în deplină stare de încântare a cordului, nu doar fiindcă știți să spuneți o poveste, asta știu să facă atâția muritori, ci pentru că ați reușit să explicați China însăși, acest uluitor amestec de cruzime, brutalitate, generozitate și bunătate.
China este, o știu acum, natura umană sublimată, iar povestea lui Xu Sanguan, muncitor la Fabrica de Mătase, care își vinde sângele pentru a avea bani să se însoare cu cea mai frumoasă fată din câte văzuse vreodată, Xu Xulan, nu mai poate fi uitată vreodată.
Domnule Yu Hua, citindu-vă, m-am întors în acea vârstă acum îndepărtată din secolul XX, când chinezii trăiau în majoritate absolută într-o sărăcie atroce, iar sângele putea să le asigure nu doar cea mai îmbelșugată masă, ci și un viitor întreg.
Domnule Yu Hua, am avut două vârste: cea dinainte să vă citesc, și aceasta de acum, când m-am lepădat de toate iluziile și am văzut omul așa cum l-a creat Dumnezeu (dați-mi voie la această naivitate), așa cum ni l-ați povestit, fără să-l condamnați și fără să vă faceți din el chip cioplit, omul așa cum l-ați cunoscut ca stomatolog fără școală, care și-a câștigat viața scoțându-le țăranilor și mărunților orășeni dinții bolnavi cu cât mai puțină durere, deși durerea – știm bine – nu ne părăsește niciodată.
Durerea este povestea noastră, iar Cronica unui negustor de sânge nu ratează această idee fundamentală în trecerea timpului.
Ne-am născut din durere, trăim în durere și ne așteptăm îndurerați sfârșitul, cum toți cei dinaintea noastră, în veacul veacului.
V-am citit Cronica unui negustor de sânge în deplină stare de încântare a cordului, nu doar fiindcă știți să spuneți o poveste, asta știu să facă atâția muritori, ci pentru că ați reușit să explicați China însăși, acest uluitor amestec de cruzime, brutalitate, generozitate și bunătate.
