Scrisoare către Yu Hua
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yu-hua/

Cartea „Cronica unui negustor de sânge” (traducere din chineză şi note de Luminiţa Bălan) a fost publicată la Editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|23 mai 2019

Scumpe domnule Yu Hua, păstrez față de țara dumneavoastră o veche și nevindecată simpatie, cu care nici măcar eu nu m-am putut împăca. De ce iubesc, totuși, China?

V-am vizitat planeta acum mai bine de zece ani, trăind o foarte scurtă vreme în Beijing. A fost un timp scurt, dar a fost suficient cât să văd înălțându-se, miraculos, peste noapte cum spunem noi, un zgârie-nori. N-am mai văzut așa ceva.

China m-a fascinat și mă fascinează încă. Este cea mai misterioasă, cea mai curioasă țară de pe fața pământului și am învățat asta chiar citindu-vă pe dumneavoastră.

Grozăviile revoluției culturale și sângerosul ei epilog din Piața Tiananmen (35 mai!) – toate m-au lăsat înfrânt și nedumerit.

Sunt un om care și-a trăit mai toată viața în bazinul Mării Mediterane, aici și numai aici sunt acasă, China a fost totdeauna departe, dar nu mai este.

M-am trezit și eu în anii din urmă, ca atâția europeni, cu China în fața ochilor și nu am știut ce să cred.

După China în zece cuvinte v-am căutat toate cărțile, am vrut să văd dacă puteți ajunge și în literatură până la înălțimea amețitoare din eseurile dumneavoastră, în care nu doar că înțelegeți totul, dar aveți și înțelegere față de cele ce le aflați.

V-am citit Cronica unui negustor de sânge în deplină stare de încântare a cordului, nu doar fiindcă știți să spuneți o poveste, asta știu să facă atâția muritori, ci pentru că ați reușit să explicați China însăși, acest uluitor amestec de cruzime, brutalitate, generozitate și bunătate.

China este, o știu acum, natura umană sublimată, iar povestea lui Xu Sanguan, muncitor la Fabrica de Mătase, care își vinde sângele pentru a avea bani să se însoare cu cea mai frumoasă fată din câte văzuse vreodată, Xu Xulan, nu mai poate fi uitată vreodată.

Domnule Yu Hua, citindu-vă, m-am întors în acea vârstă acum îndepărtată din secolul XX, când chinezii trăiau în majoritate absolută într-o sărăcie atroce, iar sângele putea să le asigure nu doar cea mai îmbelșugată masă, ci și un viitor întreg.

Domnule Yu Hua, am avut două vârste: cea dinainte să vă citesc, și aceasta de acum, când m-am lepădat de toate iluziile și am văzut omul așa cum l-a creat Dumnezeu (dați-mi voie la această naivitate), așa cum ni l-ați povestit, fără să-l condamnați și fără să vă faceți din el chip cioplit, omul așa cum l-ați cunoscut ca stomatolog fără școală, care și-a câștigat viața scoțându-le țăranilor și mărunților orășeni dinții bolnavi cu cât mai puțină durere, deși durerea – știm bine – nu ne părăsește niciodată.

Durerea este povestea noastră, iar Cronica unui negustor de sânge nu ratează această idee fundamentală în trecerea timpului.

Ne-am născut din durere, trăim în durere și ne așteptăm îndurerați sfârșitul, cum toți cei dinaintea noastră, în veacul veacului.

V-am citit Cronica unui negustor de sânge în deplină stare de încântare a cordului, nu doar fiindcă știți să spuneți o poveste, asta știu să facă atâția muritori, ci pentru că ați reușit să explicați China însăși, acest uluitor amestec de cruzime, brutalitate, generozitate și bunătate.



04
/10
/16

La finalul acestei luni are loc cea de a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Literatură de la Timişoara (FILTM), un proiect internațional dedicat literaturii, cu accent pe zona Europei Centrale si de Sud-Est. Sub sloganul „La Vest de Est / La Est de Vest”, peste 15 evenimente vor avea loc în orașul de pe Bega în perioada 25-28 octombrie: lecturi publice, dezbateri, întâlniri ale scriitorilor invitați cu elevii de la cele mai importante licee din Timișoara, conferințe la Universitatea de Vest.

03
/10
/16

Ziarul Metropolis vă invită la duelul cărţilor. În fiecare lună, alegem două dintre cele mai importante volume recent apărute în România și le punem la luptă față în față. Cea care va câştiga confruntarea va fi declarată cartea lunii.

28
/09
/16

La treizeci și șase de ani, neurochirurgul Paul Kalanithi a descoperit că suferă de cancer la plămâni. A fost începutul unei schimbări tragice: medicul care tratează pacienți în fază terminală s-a transformat într-un pacient care se luptă să trăiască. Iar viitorul pe care și-l imagina împreună cu soția s-a evaporat.

26
/09
/16

Editura Humanitas Fiction îi aşteaptă pe iubitorii de carte, marţi, 27 septembrie, de la ora 19.00, la Librăria Humanitas Cişmigiu, pentru o seară dedicată scriitorului italian Dario Fo, laureat al Premiului Nobel pentru literatură, şi celebrului său roman Fiica papei în care face dreptate uneia dintre cele mai controversate figuri ale istorie, Lucrezia Borgia.

26
/09
/16

Actorul Ioan Gyuri Pascu, fost membru al trupei Divertis, a murit, în această dimineaţă, la vârsta de 55 de ani, în urma unui infarct. Actorul se retrăsese din viaţa artistică din cauza problemelor de sănătate.

22
/09
/16

SCRISORI CĂTRE CEI DIN CĂRȚI Iată, Frida, îți scriu această scrisoare, prima dintr-un șir de scrisori către cei din cărți, și nu mă aștept să-mi răspunzi...

22
/09
/16

În această seară, de la ora 19.00, a Librăria Humanitas de la Cişmigiu, iubitorii de carte sunt aşteptaţi la lansarea cărţii „Drum întrerupt. De la Porţile de Fier până la Muntele Athos“ de Patrick Leigh Fermor. La eveniment vor vorbi istoricul Georgeta Filitti, criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu şi prof. univ. Mihaela Irimia, specialist în literatură şi cultură britanică.

15
/09
/16

Târgul Gaudeamus Carte școlară revine în Piața Universității din Capitală, pentru ediția a XIV-a, cu o ofertă bogată de manuale, materiale auxiliare sau beletristică. Târgul, cu intrare liberă, este deschis zilnic între orele 10,00 și 20,00, cu excepția zilei de duminică, 25 septembrie, când programul este 10,00 — 15,00.

14
/09
/16

Cartea „2666” (în trei volume), traducere din limba spaniolă de Eugenia Alexe Munteanu, a fost publicată la Editura Univers, în 2016.

14
/09
/16

Nouă editori germani, austrieci și elvețieni ajung miercuri la București. Aceştia se vor întâlni cu editori români în vederea stimulării numărului de traduceri din limba română în limba germană, în contextul în care România va fi invitată de onoare la Târgul de Carte de la Leipzig din 2018.

12
/09
/16

„Nu am ştiut că au fost atât de mulţi idioţi în lume, până când am început să folosesc Internetul.” - Stanislaw Lem. În urmă cu 95 de ani, într-o zi de 12 septembrie, se năştea la Lvov (pe atunci în Polonia), unul din cei mai cunoscuţi autori de literatură ştiinţifico-fantastică.

08
/09
/16

Deşi acceptase cu plăcere invitaţia lui Ion Caramitru de a deschide noua serie a Conferinţelor Teatrului Naţional, din motive de sănătate, Neagu Djuvara a decis să amâne conferinţa programată pe 2 octombrie 2016, la Sala Studio.