Scrisoare către Yukio Mishima
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yukio-mishima/

Cartea „Confesiunile unei măşti” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2017


Scumpe domnule Mishima, încep prin a-mi face o mea culpa. Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX. Nu mulți și-au găsit puterea unui seppuku în 1970. Cât despre incidentul Mishimamai bine să nu deschidem subiectul.

Auzisem ceva: cărțile dumneavoastră, cu sexualitatea lor explicită, debordantă, mistuitoare, aparte, au călătorit întreg pământul fascinând, revoltând și uluind (chiar dacă acum, în mileniul al III-la, homosexualitatea și-a pierdut misterul, banalizându-se ca într-o nouă Antichitate).

Cu toate acestea, cu toate acestea, domnule Mishima, cu toată enorma dumneavoastră faimă, îmi erați mai degrabă străin.

Prima dată v-am întâlnit numele la bunul dumneavoastră prieten Yasunari Kawabata, cel care vă socotea un geniu care se naște o dată la trei secole și vă cântărea talentul găsindu-l mult superior celui cu care fusese hărăzit el însuși.

Nu sunt un fin cunoscător al operei domnului Kawabata (care v-a urmat și în moarte), nu dețin, deci, termenii unei comparații lămuritoare, dar tind să îi dau dreptate. V-am citit o singură carte. Cea care v-a impus ca mare scriitor japonez: Confesiunile unei măști.

Am citit-o ca sub o vrajă. E imposibil, mi-am spus, e imposibil ca aceasta să fie cartea unui om la douăzeci și patru de ani! Cum, cum e posibil să scrie cineva așa la douăzeci și patru de ani?

Citesc în fiecare zi de zeci de ani. Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să fie atât de intim cu angoasa și cu eroismul și cu moartea la acea etate. Poate doar Truman Capote, dar nici măcar el…

Nu mi-a luat, deci, mult să îmbrățișez ipoteza Kawabata: ați fost un geniu, domnule Mishima! Desigur, nu lipsit de o nebunie, deloc oarecare.

Domnule Mishima, cartea dumneavoastră are o frumusețe răscolitoare, iar acum, sfârșind-o, mă simt foarte melancolic, și aș vrea să o recitesc iar și iar și iar, la nesfârșit.

M-a înnebunit. Cu tot cu pofta de sânge din ea. Cu tot cu torsul efebilor la care se visează îndelung în paginile sale.

Și nici măcar nu aș ști să o povestesc unui om. Ce să-i spun? Că va găsi în ea un adolescent nipon care se masturbează imaginându-și martiriul Sfântului Sebastian? Și că nu e nimic grotesc în scrisul dumneavoastră? Că va găsi în ea un adolescent nipon cucerit de masculinitatea repetenților singuratici? Un tânăr nipon care încearcă și nu reușește să iubească o femeie din datorie? Un tânăr nipon în război, așteptând moartea, care nu se grăbește să se sinucidă deoarece condamnații la moarte nu se sinucid?Un tânăr nipon gata să străbată pământul de sub cerul plin de bombardiere sedus de iluzia iubirii normale? Un Don Quijote la Tokio, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, înainte de Hiroshima? Totul ar fi prea puțin.

Cartea aceasta, domnule Mishima, este poezie de la primele la ultimele cuvinte . De la „Vreme îndelungată obișnuiam să susțin că mi-am văzut scena propriei nașteri” până la „Scaunele goale zăceau în soarele dogoritor, iar picăturile de băutură vărsate pe masă răspândeau reflexe orbitoare”.

Domnule Mishima, nu se cuvine să faci ierarhii între poeți, dar iată că fac. Oricât de mare romancier ați fi socotit (și sunteți), pentru mine veți fi pentru totdeauna unul dintre marii poeți ai omenirii – atât de crud și de tandru și de înfiorat de greutatea vieții.

Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX.

09
/05
/20

În această perioadă în care izolarea și nesiguranța domină Asociația Pro Valores, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești și Delirs.com, propun tinerilor talentați din întreaga țară un concurs de literatură care poartă numele prințesei Martha Bibescu.

28
/04
/20

În 2019, a apărut în traducere în limba română, la Editura RAO, o nouă ediție, „revăzută și actualizată”, a celebrei antologii „1001 de filme de văzut într-o viață”. Ce filme au ieșit din canon și ce titluri au devenit obligatorii în ultimii 15 ani?

27
/04
/20

Gabo a murit acum șase ani, pe 17 aprilie 2014, în Mexic, la 87 de ani. Volumul „Incredibila și trista poveste a candidei Erendira și a bunicii sale fără suflet“ (traducere din limba spaniolă de Tudora Șandru Mehedinți) a fost publicat la Rao, în 2014. Nuvelele au fost publicate în original în 1972, dar au fost scrise în 1968, după „Un veac de singurătate“.

22
/04
/20

Ziua Internațională a Cărții ne găsește anul acesta într-o situație cu totul specială. Acesta este și motivul pentru care cea de-a 8-a ediție Noaptea Cărților Deschise – cel mai așteptat eveniment de încurajare a lecturii – se desfășoară sub îndemnul de a sărbători cărțile de #acasă. 

16
/04
/20

Editura Nemira a invitat mai mulți scriitori români să ne scrie, la cald, despre momentul aproape ireal, dar incredibil de concret, pe care îl trăim cu toții acum. Și așa s-a compus o antologia-ebook „Izolare”, despre distanțare și carantină, despre absență și prezență.

14
/04
/20

În această săptămână se împlinesc șase ani de când a murit, la New York, poeta Nina Cassian. Ne-am întors la jurnalul ei (Memoria ca zestre, publicat la Cărțile Tango, în urmă cu zece ani). Jurnalul poetei se întinde pe durata a mai bine de jumătate de secol fiind o extraordinară mărturie despre mai multe epoci.

14
/04
/20

Trecem printr-o perioadă dificilă, o adevărată furtună. Viețile noastre au încetinit brusc și suntem cu toții în căutarea unor răspunsuri care să ne țină deasupra valului. Iar răspunsurile pot veni și dinspre... povești!