Scrisoare către Yukio Mishima
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yukio-mishima/

Cartea „Confesiunile unei măşti” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2017


Scumpe domnule Mishima, încep prin a-mi face o mea culpa. Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX. Nu mulți și-au găsit puterea unui seppuku în 1970. Cât despre incidentul Mishimamai bine să nu deschidem subiectul.

Auzisem ceva: cărțile dumneavoastră, cu sexualitatea lor explicită, debordantă, mistuitoare, aparte, au călătorit întreg pământul fascinând, revoltând și uluind (chiar dacă acum, în mileniul al III-la, homosexualitatea și-a pierdut misterul, banalizându-se ca într-o nouă Antichitate).

Cu toate acestea, cu toate acestea, domnule Mishima, cu toată enorma dumneavoastră faimă, îmi erați mai degrabă străin.

Prima dată v-am întâlnit numele la bunul dumneavoastră prieten Yasunari Kawabata, cel care vă socotea un geniu care se naște o dată la trei secole și vă cântărea talentul găsindu-l mult superior celui cu care fusese hărăzit el însuși.

Nu sunt un fin cunoscător al operei domnului Kawabata (care v-a urmat și în moarte), nu dețin, deci, termenii unei comparații lămuritoare, dar tind să îi dau dreptate. V-am citit o singură carte. Cea care v-a impus ca mare scriitor japonez: Confesiunile unei măști.

Am citit-o ca sub o vrajă. E imposibil, mi-am spus, e imposibil ca aceasta să fie cartea unui om la douăzeci și patru de ani! Cum, cum e posibil să scrie cineva așa la douăzeci și patru de ani?

Citesc în fiecare zi de zeci de ani. Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să fie atât de intim cu angoasa și cu eroismul și cu moartea la acea etate. Poate doar Truman Capote, dar nici măcar el…

Nu mi-a luat, deci, mult să îmbrățișez ipoteza Kawabata: ați fost un geniu, domnule Mishima! Desigur, nu lipsit de o nebunie, deloc oarecare.

Domnule Mishima, cartea dumneavoastră are o frumusețe răscolitoare, iar acum, sfârșind-o, mă simt foarte melancolic, și aș vrea să o recitesc iar și iar și iar, la nesfârșit.

M-a înnebunit. Cu tot cu pofta de sânge din ea. Cu tot cu torsul efebilor la care se visează îndelung în paginile sale.

Și nici măcar nu aș ști să o povestesc unui om. Ce să-i spun? Că va găsi în ea un adolescent nipon care se masturbează imaginându-și martiriul Sfântului Sebastian? Și că nu e nimic grotesc în scrisul dumneavoastră? Că va găsi în ea un adolescent nipon cucerit de masculinitatea repetenților singuratici? Un tânăr nipon care încearcă și nu reușește să iubească o femeie din datorie? Un tânăr nipon în război, așteptând moartea, care nu se grăbește să se sinucidă deoarece condamnații la moarte nu se sinucid?Un tânăr nipon gata să străbată pământul de sub cerul plin de bombardiere sedus de iluzia iubirii normale? Un Don Quijote la Tokio, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, înainte de Hiroshima? Totul ar fi prea puțin.

Cartea aceasta, domnule Mishima, este poezie de la primele la ultimele cuvinte . De la „Vreme îndelungată obișnuiam să susțin că mi-am văzut scena propriei nașteri” până la „Scaunele goale zăceau în soarele dogoritor, iar picăturile de băutură vărsate pe masă răspândeau reflexe orbitoare”.

Domnule Mishima, nu se cuvine să faci ierarhii între poeți, dar iată că fac. Oricât de mare romancier ați fi socotit (și sunteți), pentru mine veți fi pentru totdeauna unul dintre marii poeți ai omenirii – atât de crud și de tandru și de înfiorat de greutatea vieții.

Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX.

07
/04
/20

Consiliul Director al Asociației Editorilor din România a luat act, în ședința on-line din 06 aprilie 2020, de anunțul Președintelui României cu privire la prelungirea stării de urgență pentru încă 30 de zile, până la jumătatea lunii mai 2020.

03
/04
/20

Despre povești, copilărie, literatură, femei, război, amintiri din kibbutz și alte întâmplări, în 25 de destăinuiri ale scriitorului israelian Amos Oz, consemnate de Shira Hadad în volumul de convorbiri „Din ce este făcut un măr?” (Editura Humanitas Fiction, 2020).

31
/03
/20

Premiile Radio România Cultural, care ar fi trebuit să fie decernate în cadrul unei gale programată inițial să aibă loc pe scena Teatrului Odeon, au fost anunțate, luni, 30 martie 2020, în cadrul unei ediții speciale a emisiunii GPS Cultural.

30
/03
/20

Ce mai citim în aceste zile? Ziarul Metropolis vă recomandă „Prăbușirea”, de F. Scott Fitzgerald. Publicată de Editura Polirom, în traducerea lui Radu Pavel Gheo, este una dintre cele mai captivante cărți apărute recent în limba română.

26
/03
/20

Cartea “Izgoniții” a fost publicată anul trecut la Polirom. Ea vine după “Sectanții” și “Bandiții”, împreună formând o trilogie a marginalilor unică în literatura română. A scris-o Vasile Ernu.

23
/03
/20

Ne-am întors la o carte clasică – “I.L. Caragiale despre lume, artă și neamul românesc”, antologie de Dan C. Mihăilescu, publicată la Editura Humanitas încă din 1994 (și republicată în 2012). Să vedem, deci, ce mai vedea Nenea al nostru la noi.

17
/03
/20

”Zilele acestea cuvântul cheie ar trebui să fie solidaritate”, susține filosoful Mihai Șora, în timp ce actrița Maia Morgenstern mărturisește: ”Oamenii trebuie să nu își piardă încrederea, să fie convinși că arta, teatrul, cultura reprezintă un factor esențial al existenței noastre.”

Pagina 11 din 112« Prima...910111213...203040...Ultima »