Scrisoare către Yukio Mishima
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-catre-yukio-mishima/

Cartea „Confesiunile unei măşti” (traducere din limba japoneză de Emil Eugen Pop) a fost publicată la editura Humanitas Fiction.

Un articol de Andrei Crăciun|21 august 2017


Scumpe domnule Mishima, încep prin a-mi face o mea culpa. Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX. Nu mulți și-au găsit puterea unui seppuku în 1970. Cât despre incidentul Mishimamai bine să nu deschidem subiectul.

Auzisem ceva: cărțile dumneavoastră, cu sexualitatea lor explicită, debordantă, mistuitoare, aparte, au călătorit întreg pământul fascinând, revoltând și uluind (chiar dacă acum, în mileniul al III-la, homosexualitatea și-a pierdut misterul, banalizându-se ca într-o nouă Antichitate).

Cu toate acestea, cu toate acestea, domnule Mishima, cu toată enorma dumneavoastră faimă, îmi erați mai degrabă străin.

Prima dată v-am întâlnit numele la bunul dumneavoastră prieten Yasunari Kawabata, cel care vă socotea un geniu care se naște o dată la trei secole și vă cântărea talentul găsindu-l mult superior celui cu care fusese hărăzit el însuși.

Nu sunt un fin cunoscător al operei domnului Kawabata (care v-a urmat și în moarte), nu dețin, deci, termenii unei comparații lămuritoare, dar tind să îi dau dreptate. V-am citit o singură carte. Cea care v-a impus ca mare scriitor japonez: Confesiunile unei măști.

Am citit-o ca sub o vrajă. E imposibil, mi-am spus, e imposibil ca aceasta să fie cartea unui om la douăzeci și patru de ani! Cum, cum e posibil să scrie cineva așa la douăzeci și patru de ani?

Citesc în fiecare zi de zeci de ani. Și n-am mai întâlnit pe nimeni care să fie atât de intim cu angoasa și cu eroismul și cu moartea la acea etate. Poate doar Truman Capote, dar nici măcar el…

Nu mi-a luat, deci, mult să îmbrățișez ipoteza Kawabata: ați fost un geniu, domnule Mishima! Desigur, nu lipsit de o nebunie, deloc oarecare.

Domnule Mishima, cartea dumneavoastră are o frumusețe răscolitoare, iar acum, sfârșind-o, mă simt foarte melancolic, și aș vrea să o recitesc iar și iar și iar, la nesfârșit.

M-a înnebunit. Cu tot cu pofta de sânge din ea. Cu tot cu torsul efebilor la care se visează îndelung în paginile sale.

Și nici măcar nu aș ști să o povestesc unui om. Ce să-i spun? Că va găsi în ea un adolescent nipon care se masturbează imaginându-și martiriul Sfântului Sebastian? Și că nu e nimic grotesc în scrisul dumneavoastră? Că va găsi în ea un adolescent nipon cucerit de masculinitatea repetenților singuratici? Un tânăr nipon care încearcă și nu reușește să iubească o femeie din datorie? Un tânăr nipon în război, așteptând moartea, care nu se grăbește să se sinucidă deoarece condamnații la moarte nu se sinucid?Un tânăr nipon gata să străbată pământul de sub cerul plin de bombardiere sedus de iluzia iubirii normale? Un Don Quijote la Tokio, în timpul celui De-Al Doilea Război Mondial, înainte de Hiroshima? Totul ar fi prea puțin.

Cartea aceasta, domnule Mishima, este poezie de la primele la ultimele cuvinte . De la „Vreme îndelungată obișnuiam să susțin că mi-am văzut scena propriei nașteri” până la „Scaunele goale zăceau în soarele dogoritor, iar picăturile de băutură vărsate pe masă răspândeau reflexe orbitoare”.

Domnule Mishima, nu se cuvine să faci ierarhii între poeți, dar iată că fac. Oricât de mare romancier ați fi socotit (și sunteți), pentru mine veți fi pentru totdeauna unul dintre marii poeți ai omenirii – atât de crud și de tandru și de înfiorat de greutatea vieții.

Ați devenit foarte faimos, domnule Mishima, mai faimos încă după moarte, moartea când ați împlinit ultima datorie de onoare a unui samurai, târziu în secolul XX.

26
/03
/21

Un periplu prin universul spectaculos al scenei contemporane, cartea de față depășește, prin anvergura considerațiilor lui George Banu, frontierele spațiului artistic și devine, în sensurile sale profunde, o meditație necesară asupra condiției adesea neliniștitoare a prezentului.

26
/03
/21

Conferințele „Despre lumea în care trăim“, ediția a patra: Radu Paraschivescu despre iluziile și mecanismele deformării, Valentin Naumescu despre criza de încredere în democrația liberală, Ioana Pârvulescu despre librarii exemplari de ieri și de azi, Sorin Ioniță despre tranziția postcomunistă și ce ne desparte de o Românie normală.

22
/03
/21

UNATC „I.L. Caragiale” București are onoarea de organiza aniversarea uneia din cele mai importante personalități culturale și, totodată, un reper de atitudine morală și civică: scriitoarea Ana Blandiana.

21
/03
/21

„Jurnalul din anul Nobelului” al portughezului José Saramago, „Nopți albastre” de autoarea americană Joan Didion și zece „Povestiri bizare” semnate de scriitoarea poloneză Olga Tokarczuk sunt cărțile pe care vi le recomandăm în aceste zile.

12
/03
/21

Raftul colecțiilor de istorie al Editurii Corint s-a îmbogățit recent cu trei volume valoroase: Piano Man în Casa Războiului. Însemnări din Irak și Afganistan de Cătălin Gomboș, Au fost odată două orașe. New York și București la 1900 de Mariana Neț și Prin cetatea lui Bucur. Trecutul viu de Pia Alimăneștianu. În pregătire, luna aceasta: Dragă Zari. Povești nespuse ale unor femei din Afganistan de Zarghuna Kargar.

10
/03
/21

Miercuri, 10 martie, la ora 19.00, pe paginile de Facebook Cărturești și Polirom (facebook.com/Carturesti și facebook.com/polirom.editura), Bogdan Crețu și Ovidiu Șimonca vor avea un dialog despre literatură, critică literară, inorogi și alte dihănii, pornind de la volumele „Cornul Inorogului” (Polirom, 2021) și „Inorogul la portile Orientului. Bestiarul lui Dimitrie Cantemir”(Cartier, 2021).

09
/03
/21

Voce unică a noii generații de scriitori germani, Daniela Krien a primit, în 2020, pentru opera sa în proză, Sächsischer Literaturpreis. Ziarul Metropolis vă oferă un fragment din romanul „Iubirea în caz de urgență”, recent apărut la Editura Humanitas Fiction, în colecția „Raftul Denisei”, în traducerea Danielei Ștefănescu.