Scrisoare deschisă a echipei Teatrului Tineretului „Metropolis” către publicul spectator
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-deschisa-a-echipei-teatrului-tineretului-metropolis-catre-publicul-spectator/

„La ceas aniversar, cu ocazia împlinirii a 15 ani de existenţă, nu putem decât să avem speranţa că Teatrul Tineretului „Metropolis” – pe a cărui scenă au jucat şi debutat sute de tineri artişti şi locul unde Olga Tudorache şi Radu Beligan au fost aplaudaţi pentru ultima dată – nu va deveni istorie“, scrie echipa Teatrului Metropolis, într-o scrisoare pe care Ziarul Metropolis o publică integral.

Un articol de Ziarul Metropolis|5 aprilie 2022

Astfel, Teatrul Tineretului „Metropolis”, primul și cel mai important teatru de proiecte, este astăzi în imposibilitatea de a-și mai susține activitatea artistică. Această situație a generat în spațiul public tot felul de acuzații nefondate la care, din respect pentru spectatori, ne vedem datori să răspundem.

Prima afirmație falsă este că Teatrul Tineretului „Metropolis” își mai poate susține activitatea în continuare după acordarea bugetului pe anul 2022 de către Consiliul General al Municipiului București. În realitate, la finele anului 2021, Teatrul Tineretului „Metropolis” avea o datorie de 626.079,48 lei, generată de activitatea de bază (artiști, producție, drepturi de autor și conexe, colaboratori etc.), restul de 489.262,90 lei fiind către alte entități care au legătură cu activitatea curentă. Deci, un total de 1.115.342, 38, la finalul anului 2021.

Această datorie este generată de către conducerea Primăriei Municipiului București,  care nu a respectat bugetul aprobat de către Consiliul General al Municipiului București în anul 2021. Primăria are cunoștință de această datorie care reiese din raportările lunare pe care teatrul le face, în mod obligatoriu, către Direcția Economică a Primăriei Municipiului București, aflată în subordinea Primarului General.

În anul 2022, din bugetul alocat de 1.100.000 lei pentru proiecte, Teatrul Tineretului „Metropolis” trebuie, în primul rând, să achite datoria acumulată din 2021-2022. Obligativitatea achitării restanțelor teatrului reiese din Legea 273/2006 privind finanțele publice locale:

Art.14

(6) La elaborarea bugetelor (…), ordonatorii de credite și autoritățile deliberative au obligația să prevadă distinct credite bugetare destinate stingerii plăților restante la finele anului anterior celui pentru care se întocmește bugetul.

 (8) Ordonatorii de credite au obligația ca în execuția bugetelor prevăzute (…) să asigure achitarea plăților restante prevăzute la alin. (6), precum și a plăților restante rezultate în cursul anului curent.

În concluzie, această situație financiară ne pune în incapacitatea faptică de a mai susține spectacole în această stagiune.

În proiectele Teatrului Tineretului Metropolis din anul 2019 au fost implicați 306 actori, dintre care doar 28% erau angajați ai altor entități. Pentru ceilalți 72%, Teatrul Metropolis reprezenta singura sursă de venit constant. Suntem acuzați că facem risipă cu plata actorilor la Teatrul Metropolis. Vă informăm că, în urma verificărilor făcute de organele de control abilitate, am fost sfătuiți ca onorariile acordate pe spectacolele jucate într-o lună să nu depășească un cuantum mediu echivalent cu un salariu mediu lunar pentru un actor de categoria respectivă (conform Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare) . De exemplu, un actor debutant va fi plătit pe reprezentație așa încât să nu depășească un total de 2.500 de lei după spectacolele jucate într-o lună. Teatrul a respectat această recomandare în cele 9 luni ale anului, în care se desfășoară activitatea artistică.

 

Și acum, dragii noștri spectatori, pentru că suntem acuzați că risipim banii pe posturi inutile, să vă povestim cum arata o zi obișnuită din viața teatrului nostru. Folosim trecutul, pentru că acum aceste lucruri nu se mai întâmplă.

 

Teatrul avea programate, zilnic, între 2 și 5 reprezentații în cele 3 săli proprii, la ore diferite. În același timp, în alte săli față de cele de spectacol, se desfășurau cel puțin 2 repetiții pentru noi proiecte.

 

Pentru pregătirea scenei, mașiniștii cărau decorul și îl montau (în cel puțin două dintre cele trei săli). Durata medie de montare a unui decor era cuprinsă între 4 și 6 ore, la care se adaugă o muncă de câteva ore pentru lumini și sunet, în funcție de necesitățile tehnice pe care regizorii artistici le impuneau pentru spectacolul respectiv. Cabinierele pregăteau zilnic toate elementele de costum pentru spectacolul ce urma a fi jucat. Toate aceste activități trebuiau încheiate cu 3 ore înainte de spectacol. În timpul desfășurării spectacolului, în spatele scenei,  în medie 18 persoane se ocupau ca spectacolul să decurgă în termenii stabiliți de regizorul artistic (manevrare decor, lumini etc.). După ieșirea spectatorilor din sală, începea procesul invers, adică demontarea decorului etc.

 

Un element important pentru buna desfășurare a unei reprezentații este coordonatorul spectacolului care primește publicul, după ce repetițiile de dinaintea  spectacolului s-au încheiat. Acesta îi ajută pe spectatori în calitate de garderobier, verifică biletele de acces în sală, îi îndrumă, îi însoțește până la locurile lor dacă e cazul și îi ajută cu orice altă informație de care au nevoie, suplinind astfel atribuțiile care ar fi fost destinate angajaților de pe posturile de garderobier, controlor bilete, plasator sală și supraveghetor spectacol, posturi pe care Teatrul Metropolis nu le deține în statul de funcții. Astfel, același coordonator de spectacole se ocupă și de înapoierea lucrurilor de la garderobă și se asigură că publicul spectator a părăsit teatrul în siguranță. Așadar, un Secretar literar/PR sau Consultant artistic (cu studii superioare în domeniul artistic) își continuă activitatea “pe teren”, seara la spectacol, pe lângă atribuțiile de birou din fișa postului: rezolvarea unor situații instituționale în parteneriate cu alte entități publice, interacțiunea cu publicul, comunicarea în mediul online, dar și offline, suținerea echipei redacționale a Ziarului „Metropolis”, obținerea de drepturi de autor naționale/internaționale, programarea spectacolelor etc.

Teatrul Tineretului „Metropolis” a ales această variantă deoarece nu a considerat necesară supradimensionarea organigramei cu posturi care să fie plătite full-time, în condițiile în care activitatea reală a acestora nu ar depăși 2-3 ore/zi. Drept urmare, aceste atribuții au fost incluse în fișele de post ale Secretarilor literari/PR și ale Consultanților artistici.

Prin comparație, alte instituții de cultură din București au considerat că e nevoie să aibă minimum 3 garderobiere, 2 controlori de bilete și 3 plasatori sală/zi în plus față de 3 Consultanți Artistici și 5 Secretari literari/PR. La Teatrul Tineretului „Metropolis”, un coordonator nu se ocupă doar de un singur proiect, ci uneori de 7-8 proiecte în paralel, din care făceau parte de la 2 până la 40 de artiști/proiect. Nu în ultimul rând, coordonatorul de proiect avea grijă de un spectacol încă din perioada în care se desfășurau repetițiile în faza de lectură până la momentul în care producția era scoasă din repertoriu, după ani la rând în care spectacolul era jucat.

După cum se poate vedea din descrierea de mai sus, un teatru de proiect are nevoie de tot atâția angajați în corpul tehnic și administrativ cât are un teatru de repertoriu, singura diferență fiind că artiștii angajați sunt plătiți pe bază de proiect, doar atunci când se joacă.

În concluzie, ne cerem scuze că în loc să vă găzduim în continuare în sala de teatru, suntem nevoiți să vă scriem o scrisoare cu gândul că aceasta ar putea fi ultima “reprezentație” a Teatrului Tineretului Metropolis.

 

Vă mulțumim pentru atenția acordată.

 

Cu deosebită stimă,

Echipa Teatrului Tineretului „Metropolis”



11
/01
/24

Asociația SIGNIS România anunță prima ediție a Festivalului Internațional FILMIKON, care propune o selecție de filme premiate de-a lungul anilor de juriile ecumenice și interreligioase, în peste 30 de festivaluri de film din lume, dar și un dialog despre valorile creștine și umane pornind de la aceste producții. Începând cu anul 1974, Premiul Juriului Ecumenic este un premiu independent acordat filmelor de lungmetraj din competițiile unor festivaluri internaționale de film din lume, precum Cannes sau Berlin.

11
/01
/24

„Corespondențe” de la Teatrul Metropolis este o producție româno-franceză, cu dublă cetățenie, și o demonstrație mamut a teatrului ca etapă de lucru, ca limbaj universal și ca conglomerat de întâlniri.

10
/01
/24

Dacă vreți să aflați care a fost parola primului e-mail al actriței Andreea Hristu, o veți afla aici. Veți mai afla și care a fost spectacolul care a marcat-o cel mai mult, dar și care este cea mai prețioasă resursă pe care o avem. Toate acestea, într-un interviu sub formă de alfabet.

09
/01
/24

CARTEA DE CINEMA Neaşteptată apariţie acest “Desene mişcătoare. Dialoguri despre critică şi cinema”, pe care criticul de film Andrei Gorzo şi criticul literar Mihai Iovănel - prieteni şi colegi de generaţie şi de idei - l-au scos la finalul lui 2023 la Editura Polirom.

09
/01
/24

Opera Națională București, instituție publică de importanță națională aflată sub egida Ministerului Culturii, celebrează Ziua Culturii Naționale, în data de 15 ianuarie, ora 18:00, cu premiera spectacolului Oedipe de George Enescu, în regia lui Stefano Poda și sub bagheta dirijorală a lui Tiberiu Soare. Totodată, evenimentul va fi dedicat și împlinirii a 70 de ani de la inaugurarea celei mai importante scene lirice din România.

09
/01
/24

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București celebrează Ziua Culturii Naționale printr-un concert extraordinar inspirat din folclorul românesc, susținut de Corina Sîrghi, ce va avea loc luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 19.00, la Sala Mare, ARCUB.