Scrisoare pentru cei care iubesc teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-pentru-cei-care-iubesc-teatrul/

OPINIE Marius Manole: „Sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare.“

Un articol de Marius Manole|28 octombrie 2013

Din experienţa mea ştiu că vă place să mergeţi la teatru pentru că sălile sunt pline, ştiu că vă place să mergeţi la spectacolele care au pe afiş nume mari, cunoscute, ştiu că vă place să intraţi în săli curate cu scaune mari şi moi. Din păcate, nu toţi avem şansa să jucăm în astfel de săli sau să fim pe afişe cu nume mari şi cunoscute, care umplu sălile până la refuz.

Tinerii care termină facultatea acum abia dacă reuşesc să joace în puţinele spaţii independente care există prin ţară. Spaţii care se nasc cu greu şi mor uşor pentru că ele costă, pentru că oamenii nu sunt obişnuiţi să intre în astfel de locuri, unde de cele mai multe ori joacă actori necunoscuţi, care încă nu şi-au făcut un nume.

Nici nu prea au cum, sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare, alături de actori consacraţi.

Aşa că tânărul tace şi înghite, pentru că sistemul e prost şi pentru că speră ca cineva să îl vadă şi să-l distribuie mai departe, cerând în continuare bani de la părinţi sau de la prieteni ca să-şi poată plăti o nenorocită de chirie şi o masă pe zi. Cei mai mulţi renunţă pentru că li se pare nedrept, alţii încep să-şi aleagă alte meserii în care se câştigă mai mult, iar alţii aleg să plece din ţară (cunosc cazuri).

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Asaltul creativ al unei supergeneraţii de actori

Anul ăsta am fost în juriul Galei Hop, care s-a ţinut la Costineşti. Am descoperit 30 de actori extrem de talentaţi, gata oricând să facă parte dintr-o trupă de teatru, tineri, proaspeţi, curajoşi şi foarte bine pregătiţi. Ne-am întristat, ştiind că teatrele sunt blocate, nu se mai fac angajări de vreo 5 ani şi ştiind că şansele lor de a reuşi în meseria asta sunt foarte puţine. Ne-am întors în Bucureşti şi ne-am propus să-i ajutăm.

Din păcate, nu prea avem cum. Totuşi, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a oferit un contract pe o stagiune unuia din câştigători (Anghel Damian), Teatrul Naţional din Timişoara a luat un actor pentru un spectacol. Nu e mult, dar e ceva…

Acum, am organizat la Bucureşti Gala HOP ÎN POD, chiar în POD la Historia, lângă Teatrul de Comedie. Şi, cum eu sunt visător din fire, am zis că lumea o să dea năvală să-i vadă pe tinerii frumoşi şi talentaţi, toţi premiaţi la Gala tânărului actor, am zis că cei care iubesc teatrul vor muri de curiozitate să vadă ce actori se nasc acum, chiar sub ochii lor. Se pare că m-am înşelat…

Citiţi şi: Gala Hop în Pod face istorie la Historia – Programul complet al evenimentului

Nu, oamenii nu vor să rişte şi să intre într-o sală care nu are scaune confortabile, nu vor să vadă actori necunoscuţi care nu au apărut la televizor sau nu au jucat în marile teatre. Deşi se plâng că nu mai vine nimic în urma generaţiei de aur şi că teatrul e pe cale de dispariţie. Nu vor să dea pe un bilet preţul a trei beri şi să ajute ca un tânăr să aibă o şansă.

Pentru cei mai mulţi, a fi tânăr actor e egal cu a nu avea talent. Nu-i aşa, credeţi-mă! Talentul nu are legătura cu vârsta. Aseară a început HOP ÎN POD. S-a jucat „Pisica verde“, un spectacol foarte frumos. Mai sunt cinci zile în care actorii vă vor aştepta seara de la 21.00,  în Pod la Historia, să vă arate că sunt buni şi că vor să facă meseria asta…

Ei sunt plătiţi din încasări, nu am avut sponsori sau alte ajutoare. Nu prea se înghesuie nimeni să sprijine astfel de iniţiative. Hai, mergeţi să-i vedeţi, nu o să vă pară rau. Hai să le facem drumul mai uşor şi să le arătăm că ne pasă de ei, că au pentru cine munci şi că merită să-şi facă meseria aici.

Articol apărut pe blogul lui Marius Manole şi preluat în Ziarul Metropolis, cu acordul autorului.

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Ziarul Metropolis a premiat „Pisica verde“

Foto: Elena Simion

31
/10
/18

O fi ea ultima zi de octombrie în calendar (adică ziua în care s-au născut Alehin - șahistul, Helmut Newton – fotograful, Barbara Bel Geddes – Miss Ellie din Dallas, Bud Spencer – Piedone din film, nu cel de la primărie și, bineînțeles, Marco van Basten - fotbalistul olandez și ziua în care au murit Egon Schiele – pictorul și Federico Fellini – cineastul), dar afară e o vreme atât de frumoasă de-ți vine s-o inviți la un dans, nu alta!

15
/10
/18

Pe Vic Chesnutt* l-am văzut prima oară atunci când cei de la “Cowboy Junkies” l-au invitat să cânte cu ei pe “Trinity Revisited”. Cu pălăriuța aia ciudată, figura lui îmi amintea de Tolouse Lautrec și de Michel Petrucciani. Poate și de Peter Sellers, atunci când îl parodia pe Lautrec, în Pantera Roz.

05
/10
/18

Am văzut și eu meta-filmul lui Jude, ăla cu titlul tltr (“too long to read”, pentru cei născuți înainte de 2000). Nu că-i rău, că nu-i rău... nu că-i bun, că nici prea bun nu e... necesar nici atât... dar să mergeți să-l vedeți că ceva-ceva tot oți alege din el.

01
/10
/18

Două mâini legate de corpuri diferite mi-au întins azi nişte fluturași din care aflam că e foarte posibil să îmi pierd copilul pentru că îl vor lua homosexualii. Bună treabă, în acest caz, strict particular, având în vedere că e majoră și fată, cel mult niște lesbiene îmi pot destructura familia. Dar asta e altă discuție.

25
/09
/18

Obosit, neras, încercănat, bărbatul de aproximativ 30 de ani intenși vorbește la telefon. Are căștile în urechi, dar cine știe cum a reușit să aranjeze lucrurile astfel încât tot ce vorbește partenerul lui de flecăreală să se audă și la difuzorul telefonului, ca să fie auditoriul la curent cu întreaga convorbire. Căștile îi blochează bine canalele auditive, așa că vorbește foarte tare.

16
/09
/18

Se ştie că urăsc vânătoarea. Un fost coleg de şcoală, vânător pasionat, mi-a relatat azi o scenă care mi-a făcut rău: "Eram mai tânăr, îmi luasem puşcă şi uceniceam pe lângă nea X, care organiza vânători de capre în pădurea Udeanca. Veneau mahări din CC şi chefuiau câte o săptămână. Eu făceam pe gonaciul cu câţiva inşi.

13
/09
/18

Un autobuz aglomerat. Piţiponci şi piţipoance stau pe Facebook. Zdrahoni - venind de la muncă, mirosind a transpiraţie. Un candidat la un seminar teologic (un pulifrici citind despre semiologia Crucii) subliniază cu aplomb într-o cărticică. În maşină urcă o ţigancă în braţe cu un copil de maximum 7 luni.

12
/09
/18

Dar să vedem ce cumpărături a mai făcut între timp scriitorul şi scenaristul Florin Lăzărescu, care, luna trecută, după cum aflam de pe pagina dumnealui de facebook, asista neputiincios la moartea propriului caucic. (www.ziarulmetropolis.ro/moartea-cauciucului-domnului-lazarescu/)

03
/09
/18

Veşnicia s-a născut la Poșta Română. Dacă ai de ridicat ceva, orice, și ai în față 2 persoane, poți spune că e o coadă îngrozitoare, durează cel puțin 30-40 de minute să ajungi în fața funcționarului. Când sunt mai mult de 10 persoane îți poți scrie liniștit testamentul.

15
/08
/18

Vineri, exact când țara mea arăta cât este de bolnavă, o parte din corpul meu derutant (cea interioară) a decis să mă lase baltă. Organele de bun simț au făcut asta în cadru organizat, în spital (Witting), unde mă aflam de două zile.

08
/08
/18

Unele străzi mor, dacă oamenii care le-au iubit nu mai păşesc pe acolo. Ieri am văzut din maşină bulevardul pe care se află APACA, aproape de Piaţa Leul. Dincolo de clădirea pomenită mai sus se afla UMEB, unde lucra tatăl meu.

08
/08
/18

Zilele trecute, scriitorul și scenaristul Florin Lăzărescu a trecut pe la o vulcanizare, de mai multe ori - cum veți putea citi în povestirea ce urmează -, fapt ce a dat naștere unei "relatări", o povestire (cinematografică) deprimantă & plină de humor, așa cum este și țara în care continuăm să conviețuim...

25
/07
/18

Apărută în 1951, revista franceză „Cahiers du cinéma” este și în prezent cea mai celebră publicație dedicată filmului din lume. Chiar dacă pare să-şi mai fi pierdut din influența de altădată, rămâne o minunată revistă-reper, care merită mereu (re)descoperită.

26
/06
/18

Grăbesc pasul ca să nu întârzii foarte mult. Când ajung însă în holul Institutului Cultural Român, evenimentul pare departe de a începe: lumea încă își face fotografii cu Margareta Pâslaru, care atrage toată atenția, și cu sărbătoritul zilei, regizorul Ioan Cărmăzan, „personaj al culturii române”, cum avea să îl numească cineva.

Pagina 2 din 1112345...10...Ultima »