Scrisoare pentru cei care iubesc teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-pentru-cei-care-iubesc-teatrul/

OPINIE Marius Manole: „Sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare.“

Un articol de Marius Manole|28 octombrie 2013

Din experienţa mea ştiu că vă place să mergeţi la teatru pentru că sălile sunt pline, ştiu că vă place să mergeţi la spectacolele care au pe afiş nume mari, cunoscute, ştiu că vă place să intraţi în săli curate cu scaune mari şi moi. Din păcate, nu toţi avem şansa să jucăm în astfel de săli sau să fim pe afişe cu nume mari şi cunoscute, care umplu sălile până la refuz.

Tinerii care termină facultatea acum abia dacă reuşesc să joace în puţinele spaţii independente care există prin ţară. Spaţii care se nasc cu greu şi mor uşor pentru că ele costă, pentru că oamenii nu sunt obişnuiţi să intre în astfel de locuri, unde de cele mai multe ori joacă actori necunoscuţi, care încă nu şi-au făcut un nume.

Nici nu prea au cum, sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare, alături de actori consacraţi.

Aşa că tânărul tace şi înghite, pentru că sistemul e prost şi pentru că speră ca cineva să îl vadă şi să-l distribuie mai departe, cerând în continuare bani de la părinţi sau de la prieteni ca să-şi poată plăti o nenorocită de chirie şi o masă pe zi. Cei mai mulţi renunţă pentru că li se pare nedrept, alţii încep să-şi aleagă alte meserii în care se câştigă mai mult, iar alţii aleg să plece din ţară (cunosc cazuri).

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Asaltul creativ al unei supergeneraţii de actori

Anul ăsta am fost în juriul Galei Hop, care s-a ţinut la Costineşti. Am descoperit 30 de actori extrem de talentaţi, gata oricând să facă parte dintr-o trupă de teatru, tineri, proaspeţi, curajoşi şi foarte bine pregătiţi. Ne-am întristat, ştiind că teatrele sunt blocate, nu se mai fac angajări de vreo 5 ani şi ştiind că şansele lor de a reuşi în meseria asta sunt foarte puţine. Ne-am întors în Bucureşti şi ne-am propus să-i ajutăm.

Din păcate, nu prea avem cum. Totuşi, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a oferit un contract pe o stagiune unuia din câştigători (Anghel Damian), Teatrul Naţional din Timişoara a luat un actor pentru un spectacol. Nu e mult, dar e ceva…

Acum, am organizat la Bucureşti Gala HOP ÎN POD, chiar în POD la Historia, lângă Teatrul de Comedie. Şi, cum eu sunt visător din fire, am zis că lumea o să dea năvală să-i vadă pe tinerii frumoşi şi talentaţi, toţi premiaţi la Gala tânărului actor, am zis că cei care iubesc teatrul vor muri de curiozitate să vadă ce actori se nasc acum, chiar sub ochii lor. Se pare că m-am înşelat…

Citiţi şi: Gala Hop în Pod face istorie la Historia – Programul complet al evenimentului

Nu, oamenii nu vor să rişte şi să intre într-o sală care nu are scaune confortabile, nu vor să vadă actori necunoscuţi care nu au apărut la televizor sau nu au jucat în marile teatre. Deşi se plâng că nu mai vine nimic în urma generaţiei de aur şi că teatrul e pe cale de dispariţie. Nu vor să dea pe un bilet preţul a trei beri şi să ajute ca un tânăr să aibă o şansă.

Pentru cei mai mulţi, a fi tânăr actor e egal cu a nu avea talent. Nu-i aşa, credeţi-mă! Talentul nu are legătura cu vârsta. Aseară a început HOP ÎN POD. S-a jucat „Pisica verde“, un spectacol foarte frumos. Mai sunt cinci zile în care actorii vă vor aştepta seara de la 21.00,  în Pod la Historia, să vă arate că sunt buni şi că vor să facă meseria asta…

Ei sunt plătiţi din încasări, nu am avut sponsori sau alte ajutoare. Nu prea se înghesuie nimeni să sprijine astfel de iniţiative. Hai, mergeţi să-i vedeţi, nu o să vă pară rau. Hai să le facem drumul mai uşor şi să le arătăm că ne pasă de ei, că au pentru cine munci şi că merită să-şi facă meseria aici.

Articol apărut pe blogul lui Marius Manole şi preluat în Ziarul Metropolis, cu acordul autorului.

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Ziarul Metropolis a premiat „Pisica verde“

Foto: Elena Simion

06
/10
/16

Dopată cu optimism importat din Germania, echipa naţională are parte de o dublă deplasare teribilă în următoarele zile. Să joci în doar patru zile și cu Armenia și cu Kazahstan nu este puțin lucru pentru niște băieți cu „naturelul simțitor” cum sunt ai noștri, capabili să intre în depresie și dacă le atingi epiderma cu o floare.

31
/08
/16

Hull a luptat eroic şi a pierdut eroic cu un gol primit în „Fergie time”, în ultima etapă din Premier League! Îmi pare rău pentru ei dar sper să-l angajeze pe Phelan manager cu normă întreagă. Are stofă şi chiar şi cu resurse limitate poate ţine echipa pe linia de plutire în acest sezon.

30
/08
/16

Ca în vremurile bune, când oamenii erau obișnuiți să plătească atunci când doreau să vadă un film, sâmbătă seara am mers la cinematograf. O carte și un film făcut după ea cu mult înainte să mă nasc au reprezentat combustibilul care m-a pus în mișcare. Nu puteam rata noua ecranizare a romanului „Ben Hur”!

24
/08
/16

Într-o vreme în care cinematografele și mai ales vizionările la „video” propuneau în special filme cu actori care fie rupeau norma la frumusețe sau rupeau adversarii în bătaie, m-am trezit ridicat de pe scaun de un domn, nici înalt, nici frumos – conform standardelor clasice, nici pletos, nici musculos. Revedeam filmul „Operațiunea monstrul” (scenariul: Titus Popovici / regia: Manole Marcus) și o seară de luni stătea să se sfârșească în brațele unei dimineți de marți, iar eu brusc vroiam să fiu Corneliu (Marin Moraru). Să pot explica, fumând fie și un cocean de porumb, cum am ales lingurița și am lansat milimetric în buza stufului de unde am recuperat monstrul într-o încleștare în care îi simțeam forța lui colosală.

23
/08
/16

Am călătorit cu trenul după o pauză consistentă, mai lungă de un deceniu. Habar nu mai avem despre felul cum mai arată interiorul vagoanelor și nici despre „fauna” care le populează. Ziua era una liberă pentru tot poporul, destinația una de relaxare (Brașov), deci bănuiesc că publicul era puțin diferit de cel obișnuit. Oricum, prima impresie, a interiorului vagoanelor, a fost una bună, prin comparație cu ceea ce era în vremurile când făceam naveta săptămânal pe ruta București – Găești.

15
/08
/16

Alături de Cinesseur şi Dede's, prietenii publicaţiei noastre, Ziarul Metropolis s-a hotărât să facă un experiment. Adică să adopte o echipă (de tigri) - Hull City, "The Tigers" - din cel mai frumos campionat de fotbal al lumii, Premier League, şi să meargă cu ea până în pânzele "galben-negre" ale sezonului 2016-2017. Pentru că, aşa cum am mai spus şi cu alte ocazii, cultura şi sportul fac, mai mereu, casă bună.

21
/07
/16

N-am vrut niciodată să intru prin culisele vieţilor de oameni, dar meseria m-a adus şi aici. Am intrat şi prin culisele teatrelor. Artiştii sunt atât de orgolioşi. Stupid de orgolioşi. E în firea lucrurilor. Creatorii sunt, adesea, egoişti şi maniaci şi obsedaţi de ei înşişi. De prea multe ori sunt aşa. E nedrept, dar e adevărat.

06
/07
/16

Marțea sunt trei ceasuri rele! Așa am auzit. Acum m-am convins. Ca orice bărbat care se respectă la mijlocul săptămânii, la ceas tainic de amurg canicular, pregăteam o fleică la gratar și un sos de piper cu fulgi de ardei iute, rețetă proprie. Cum acțiunea părea să treneze am apucat telefonul de o aripă și am început să navighez pe internet.

27
/06
/16

Când am pășit timid către lumea filmului, unul dintre primii actori care m-au cucerit a fost Bud Spencer. Aveam vârsta ideală să fiu fascinat de Piedone. Oferta filmelor care rulau din când în când în sala de sport a școlii din satul meu cuprindea puține titluri, câteva filme cu haiduci, două – trei cu arte marțiale și celebra serie cu Piedone (în Egipt, Hong – Kong, Africa sau unde mai voia el să fie).

06
/06
/16

„Anii, iubirile și paharele de vin nu se numară niciodată”. Așa susțin italienii, am aflat asta dintr-un film de dragoste. Da, mă uit și la așa ceva în nopțile în care plouă cu lună plină. Evident, imediat după ce am aflat asta m-am pus pe numărat.

15
/05
/16

,,Bacalaureat” este un film de cinema despre care se va comenta îndelung, foarte româneşte. 

13
/04
/16

TURISM CULTURAL La Liverpool se poate ajunge în multe feluri. Eu am venit dinspre Londra, cu trenul. E singura cale pe care o cunosc. Despre ea vă scriu.

25
/03
/16

De-a lungul anilor, în momentele de relaxare am organizat, pe imensa arenă a imaginației, numeroase partide de fotbal, unde invitam fotbaliști din echipe și epoci diferite să joace exclusiv pentru mine. Ieșeau partide memorabile, dar trebuie să spun că mai mereu aveam grijă să câștige echipa în care jucau constant Dobay, Baratki, Di Stefano, Eusebio, Ionică Bogdan, Iașin, Dobrin, Cruyff, Kempes, Pușkaș, Socrates, într-un sistem de joc perfect, unu în poartă zece în față.

21
/03
/16

Mă văd aievea aruncându-mă în adâncul internetului, călătorind, cine poate şti cum, prin neştiutele servere ale Domnului, până la prietenul meu virtual T.O. Bobe. Mă văd aievea ieşind din computerul dumnealui personal, luându-l de guler şi plesnindu-l cu două palme - blând, dar ferm, amical, dar răsunător. I-aş spune, dând în el, întocmai aceste cuvinte: de ce nu mai publici, mă nenorocitule, poezie?

16
/03
/16

„În anii '80, în plină dictatură ceaușistă, Umberto Eco a venit la București la lansarea traducerii românești a „Numelui trandafirului”. Întâlnirea a fost secretă, doar cu scriitori selectați atent. Câțiva optzeciști au aflat însă și au încercat, zgomotos, să intre în sală. De teama scandalului (Eco trebuia să apară din clipă-n clipă), la intervenția unui critic important, au fost lăsați și ei la întâlnire. Așa am apucat să-l vedem și să-l auzim pe scriitorul care era pe buzele tuturor în lume”, scrie Mircea Cărtărescu, într-un editorial publicat în numărul din martie al revistei Q Magazine şi intitulat „Un ecou la moartea lui Eco”

15
/02
/16

Avem o istorie împreună – Londra și cu mine. Aici am petrecut primul meu Revelion departe de România, m-am perindat pe străzile sale până la epuizare, la întoarcerea în București am ajuns direct la spital, cu salvarea, a fost foarte frumos. 

13
/02
/16

Actorul şi regizorul Alexandru Nagy este nepotul actorului George Ivaşcu şi al regizoarei Alice Barb. Într-o scrisoare publicată de Ziarul Metropolis, în preajma zilelor de naştere ale celor doi artişti (Alice Barb este născută pe 14 februarie, iar George Ivaşcu pe 15 februarie), Alex Nagy arată cum l-au influenţat aceştia ca oameni apropiaţi, dar şi cum i-au modelat la început de drum cariera.