Scrisoare pentru cei care iubesc teatrul
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoare-pentru-cei-care-iubesc-teatrul/

OPINIE Marius Manole: „Sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare.“

Un articol de Marius Manole|28 octombrie 2013

Din experienţa mea ştiu că vă place să mergeţi la teatru pentru că sălile sunt pline, ştiu că vă place să mergeţi la spectacolele care au pe afiş nume mari, cunoscute, ştiu că vă place să intraţi în săli curate cu scaune mari şi moi. Din păcate, nu toţi avem şansa să jucăm în astfel de săli sau să fim pe afişe cu nume mari şi cunoscute, care umplu sălile până la refuz.

Tinerii care termină facultatea acum abia dacă reuşesc să joace în puţinele spaţii independente care există prin ţară. Spaţii care se nasc cu greu şi mor uşor pentru că ele costă, pentru că oamenii nu sunt obişnuiţi să intre în astfel de locuri, unde de cele mai multe ori joacă actori necunoscuţi, care încă nu şi-au făcut un nume.

Nici nu prea au cum, sunt puţini regizorii care îşi iau în distribuţii actori tineri şi puţine teatrele care acceptă colaboratori tineri. Şi dacă îi primesc, le aruncă 50 de lei pe spectacol, spunându-le că trebuie să fie mulţumiti că joacă pe o scenă mare, alături de actori consacraţi.

Aşa că tânărul tace şi înghite, pentru că sistemul e prost şi pentru că speră ca cineva să îl vadă şi să-l distribuie mai departe, cerând în continuare bani de la părinţi sau de la prieteni ca să-şi poată plăti o nenorocită de chirie şi o masă pe zi. Cei mai mulţi renunţă pentru că li se pare nedrept, alţii încep să-şi aleagă alte meserii în care se câştigă mai mult, iar alţii aleg să plece din ţară (cunosc cazuri).

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Asaltul creativ al unei supergeneraţii de actori

Anul ăsta am fost în juriul Galei Hop, care s-a ţinut la Costineşti. Am descoperit 30 de actori extrem de talentaţi, gata oricând să facă parte dintr-o trupă de teatru, tineri, proaspeţi, curajoşi şi foarte bine pregătiţi. Ne-am întristat, ştiind că teatrele sunt blocate, nu se mai fac angajări de vreo 5 ani şi ştiind că şansele lor de a reuşi în meseria asta sunt foarte puţine. Ne-am întors în Bucureşti şi ne-am propus să-i ajutăm.

Din păcate, nu prea avem cum. Totuşi, George Mihăiţă, directorul Teatrului de Comedie, a oferit un contract pe o stagiune unuia din câştigători (Anghel Damian), Teatrul Naţional din Timişoara a luat un actor pentru un spectacol. Nu e mult, dar e ceva…

Acum, am organizat la Bucureşti Gala HOP ÎN POD, chiar în POD la Historia, lângă Teatrul de Comedie. Şi, cum eu sunt visător din fire, am zis că lumea o să dea năvală să-i vadă pe tinerii frumoşi şi talentaţi, toţi premiaţi la Gala tânărului actor, am zis că cei care iubesc teatrul vor muri de curiozitate să vadă ce actori se nasc acum, chiar sub ochii lor. Se pare că m-am înşelat…

Citiţi şi: Gala Hop în Pod face istorie la Historia – Programul complet al evenimentului

Nu, oamenii nu vor să rişte şi să intre într-o sală care nu are scaune confortabile, nu vor să vadă actori necunoscuţi care nu au apărut la televizor sau nu au jucat în marile teatre. Deşi se plâng că nu mai vine nimic în urma generaţiei de aur şi că teatrul e pe cale de dispariţie. Nu vor să dea pe un bilet preţul a trei beri şi să ajute ca un tânăr să aibă o şansă.

Pentru cei mai mulţi, a fi tânăr actor e egal cu a nu avea talent. Nu-i aşa, credeţi-mă! Talentul nu are legătura cu vârsta. Aseară a început HOP ÎN POD. S-a jucat „Pisica verde“, un spectacol foarte frumos. Mai sunt cinci zile în care actorii vă vor aştepta seara de la 21.00,  în Pod la Historia, să vă arate că sunt buni şi că vor să facă meseria asta…

Ei sunt plătiţi din încasări, nu am avut sponsori sau alte ajutoare. Nu prea se înghesuie nimeni să sprijine astfel de iniţiative. Hai, mergeţi să-i vedeţi, nu o să vă pară rau. Hai să le facem drumul mai uşor şi să le arătăm că ne pasă de ei, că au pentru cine munci şi că merită să-şi facă meseria aici.

Articol apărut pe blogul lui Marius Manole şi preluat în Ziarul Metropolis, cu acordul autorului.

Citiţi şi: GALA HOP 2013 Ziarul Metropolis a premiat „Pisica verde“

Foto: Elena Simion

12
/02
/16

Tanti Geta a primit de la copii un smartphone. „Un chin pe bani”. E un ACER de 5 inch. „Ager de-un lat de palmă”. E destul de greu de manevrat. „E imposibil să faci ceva cu el, ia de vezi”.

27
/01
/16

Recunosc din start că am o slăbiciune pentru actorul Florin Piersic. Am devenit ținta glumelor familiei pentru că ori de câte ori îl văd la TV, într-un film, o piesă de teatru, emisiune de vorbăraie, suspend orice activitate, confisc telecomanda și mă lățesc pe canapea.

20
/01
/16

Ultima zăpadă căzută mi-a adus un motiv de bucurie. Lucrurile se schimbă în bine, cel puțin în ceea ce îi privește pe vecinii mei. De aproape un deceniu deszăpezesc aleea, destul de lungă – arareori ajutat – de la intrarea în imobilul în care locuiesc.

21
/12
/15

În vremea în care în satele de pe malul Argeșului, portocalele și bananele erau semn clar că se sfârșește anul, curentul electric era un adevărat lux, la fel ca și pâinea, iar o noapte de program TV reprezenta un miracol, oamenii încă erau legați cu fire nevăzute de obiceiuri străvechi. Și ce obicei putea fi mai de căpătâi în acea perioadă de mare puținătate a hranei decât tăiatul porcului.

18
/12
/15

Când prietenii de la Ziarul Metropolis mi-au solicitat un Top 3 al cărților citite în 2015 le-am mulțumit pentru încredere. Faptul că cineva încă te bănuiește că ai citit 3 cărți într-un an e semn de mare prețuire. Nu puteam să le înșel așteptările, așa că în ultimele ore am lecturat 3 cărți... exact acelea care îmi plăcuseră cel mai mult înainte de solicitare.

16
/12
/15

Numele meu este Radu Popescu. Am absolvit Regie Teatru la UNATC în 2007 și Masterul de Dramaturgie al aceleiași Facultăți în 2009. Cum n-am avut norocul să mă număr printre puținii norocoși care s-au făcut remarcați la absolvire, n-am reușit să intru în „circuit” prin teatrele de stat, iar o a doua șansă nu mi s-a dat niciodată. Așa că singura cale posibilă a fost teatrul independent, pentru că am vrut cu orice preț să fac Teatru.

13
/11
/15

Povestea a început cu 29 de ani în urmă*. Am ratat o excursie la munte şi, ca să nu rămân supărat, am fost dus de tatăl meu la film, la Casa de Cultură din Găeşti. Aşa am pătruns în lumea cinematografelor. Îmi amintesc că primul meu film a fost Superman. Din acel moment, împreună cu Dede senior (amator de filme şi fan Spencer Tracy) am cunoscut una din cele mai mari distracţii ale acelor vremuri, mersul la cinema.

27
/10
/15

În clarobscur și acorduri de muzică clasică, în decorul format din niște scaune, o măsuță, un pian și un sfeșnic cu o lumânare, și-a început Ion Caramitru conferința „Fals proiect de doctorat”, în Sala Media a Teatrului Național din București - un fel de atelier de rostire a poeziei. A fost prima conferință din cadrul Festivalului Național de Teatru – ediția a 25-a.

22
/10
/15

Romanii i-au învins, din nou pe geto-daci duminică seara, între orele 20.30 și 22.30. Totul este oficial, o spun și audiențele TV. Pe Pro TV, în acest interval orar, a rulat fin, digital și chiar HD, filmul „Pompeii”, iar pe TVR 2, dacii ultrabărboși și cețoși rădeau tot în pelicula „Burebista”.

12
/10
/15

Festivalul George Enescu a tras cortina de final luna trecută, pe 20 septembrie. A fost un tur de forţă pentru melomani şi specialişti în ediţia 22, cu tot atâtea zile, 22, de concerte unu şi unu.

28
/09
/15

Royal Concertgebouw Orchestra (RCO) şi Berliner Philharmoniker sunt considerate cele mai bune orchestre din lume. Dacă vorbiţi cu cineva din domeniul muzical sau răsfoiţi un articol de specialitate, aceste două orchestre, veţi vedea, primesc majoritatea laurilor. Şi, „în-cântare’’ mare, ambele au fost prezente pe scena Festivalului George Enescu de anul acesta.

25
/09
/15

Semnele norocului pot apărea când te aștepți mai puțin. Vă spun din experiența recentă. În timp ce mă îndreptam cu pași șovăitori spre un spectacol cu accente de thriller socio-economic, cunoscut sub numele de „ședință cu părinții”, semnele norocului s-au arătat de trei ori în mai puțin de 500 de metri, o vrabie și doi guguștiuci eliberându-și intestinele fix în capul meu.

23
/09
/15

Oamenii au nevoie de speranță. Să poată spune:„ uite că se poate” și viața ne arată de foarte multe ori că se poate să crezi că totul s-a sfârșit pentru tine și să constați că viața abia începe. Se poate să nu ai cele mai bune dotări posibile, dar să te trezești că excelezi în mai multe planuri. Ne plac exemplele, iar Julio Iglesias este un exemplu.

21
/09
/15

Astăzi, Leonard Cohen împlinește optzeci și unu de ani, și asta ar trebui să fie de-ajuns pentru a ne tulbura, dar bineînțeles că nu se va întâmpla întocmai așa, ba chiar dimpotrivă, fiindcă nu e tocmai secolul poeziei, fie ea și cântată lin, cu o voce gravă, cumplită, lin, pe înțelesul tuturor celor care pot, totuși, să înțeleagă ceva din iubire, deci din viață.

21
/09
/15

În una dintre vânătorile mele prin anticariatele orașului am achiziționat o carte pe care o aveam în vizor de mai mult timp: Raport către El Greco. Bucuria viitoarei lecturi mi-a fost umbrită imediat după ce am deschis cartea.