Scrisoarea către Moș Crăciun, de la Benedict Cumberbatch
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoarea-catre-mos-craciun-de-la-benedict-cumberbatch/

Actorul britanic Benedict Cumberbatch i-a trimis săptămâna aceasta o scrisoare lui Moş Crăciun. Epistola a fost publicată pe site-ul letterslive.com, cu ocazia Zilei Naţionale a Scrisului de Scrisori, care se sărbătoreşte în Marea Britanie pe 7 decembrie.

Un articol de Liliana Matei|11 decembrie 2015

Iată ce i-a spus Cumberbatch lui Moș Crăciun:

„Dragă Moș Crăciun,

Deci prietenul meu m-a rugat să-ți scriu… Trebuie să mărturisesc că mi-a fost greu să-mi dau seama ce aș putea spune. În principal pentru că, la fel ca majoritatea adulților, mă simt ridicol să-ți cer ceva, pentru că timpul nostru s-a cam dus.

Acum noi ne cumpărăm propriile cadouri, ne controlăm destinul, ne asumăm responsabilitatea pentru faptele noastre și trăim în lumea pe care am creat-o… deci nu e treaba noastră să ne întoarcem și să-ți cerem ajutor în problemele legate de mediul înconjurător, imigranți, sistemul de sănătate, educație, bănci de alimente, fundamentalism și războaie. Deși Dumnezeu știe că avem nevoie de tot ajutorul posibil pentru aceste probleme create de om și pentru multe altele.

Nu că n-ai fi plin de compasiune și de bucurie. Tu ești minunat. Deși ți-au fost schimbate culorile pentru diverse corporații și ai fost denaturat ca să reprezinți materialismul care și-a pierdut mințile, deși te tragi, probabil, dintr-un ritual păgân, druid, care se află la milioane de gânduri depărtare de cererile pentru hoverboard-uri cu combustie spontană… Copiii-adulți care sublinează lucrurile astea, după ce nu mai cred în tine, ne pierd timpul tuturor. Pentru că tu nu ești pentru ei.

BenedictCumberbatchXmas-750x1000Tu ești pentru copii. Copii care au nevoie de puțină magie, într-o lume în care granițele dintre inocență și responsabilitate, dintre imaginație jucăușă și obstacole reci, adulte, se micșorează încontinuu.

Cu următoarele te-aș ruga să ne ajuți. Mai mult timp pentru copii, ca să fie copii. Lungește momentul de magie și joacă. Distrage-le atenția de la realitatea unei lumi nebune, ca să poată să râdă, în loc să suspine. Mai ales celor care au grijă de membri ai familiei, care suferă de boli, foamete sau sărăcie. Mai ales celor care se ascund în clădiri peste care cad bombele sau care sunt puși, tremurând de frică sau frig, în bărci, ca să scape de dezastre naturale sau de război. Te rog luminează-le viețile cu un moment de bucurie și speranță.

Dacă stau să mă gândesc, anul ăsta nu ți-e deloc ușor… Și dacă mă gândesc și mai bine, nu cred că a-ți cere o sabie-laser (n. red. – sabia cavalerilor Jedi din filmul „Războiul stelelor”) și a o primi cadou (nu că aș fi cerut așa ceva vreodată…) echivalează cu a controla continuum-ul spațiu-timp și a prelungi binele copilăriei, măcar un pic.

Dar tu inspiri uimire și venerație în rândul celor care îți scriu scrisori și care merg la culcare cu speranța că un obiect nou va intra în posesia lor în zori.

Inspiri o purtare bună și – cel puțin în amintirea mea – niște încercări disperate, pe ultima sută de metri, de a compensa faptele rele, că să nu fiu trecut cu vederea.

Păstrează un gând și pentru milioanele care vor să-ți scrie, dar nu pot, din cauza analfabetismului. Auzi-le cuvintele și ajută-i cu timpul și șansa de a învăța să citească și să scrie, ca să-și îmbunătățească viețile și să evadeze din începuturile lor sărăcăcioase.

Mi-e un pic milă de tine. Și cred că tocmai am făcut exact ceea ca am zis că n-o să fac… Te-am rugat să ne ajuți cu problemele adulților și să rezolvi unele dintre cele mai mari griji pe care le avem în legătură cu copiii noștri.

Promit să-ți las o porție în plus de vin și de plăcinte cu fructe!
Cu multă dragoste
Benedict x

PS: Te rog, îmi poți da și sabia-laser acum?”

FOTO: cinemagia

12
/04
/24

„Guvernul Copiilor 2”, filmul vizionar regizat de Ioana Mischie, vine în cinematografe din 26 aprilie și prezintă publicului o lume imaginată de copiii români, cu vârste cuprinse între 7 și 12 ani, din diverse categorii sociale, care au fost intervievați cu privire la societatea ideală pe care ar clădi-o dacă ar deveni lideri.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

21
/03
/24

Cele mai noi filme cu Mads Mikkelsen și Sir Anthony Hopkins în rolurile principale și multipremiatul „All of Us Strangers” (foto) (r. Andrew Haigh) sunt doar câteva dintre titlurile incluse în programul celei de-a 23-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, care va avea loc la Cluj-Napoca între 14 și 24 iunie.

12
/03
/24

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) anunță prelungirea perioadei de desfășurare a ediției din 2024 cu o zi față de datele comunicate inițial.

01
/03
/24

Happy Cinema redifuzează filmul Oppenheimer, favorit la Oscar, în perioada 7-10 martie, în toate cinematografele din țară. Oppenheimer este un thriller epic filmat în IMAX® care aruncă publicul în paradoxul palpitant al omului enigmatic care trebuie să riște să distrugă lumea pentru a o salva. Pelicula spune povestea fizicianului J. Robert Oppenheimer și a rolului pe care l-a avut în dezvoltarea bombei atomice.

28
/02
/24

Filmul documentar AMAR, regizat de Diana Gavra, va avea putea fi văzut în premieră în cinematografe din 8 martie, iar până atunci spectatorii se vor putea întâlni cu regizoarea și parte din echipa filmului în două evenimente speciale: