Scrisoarea pe care Horațiu Mălăele n-a mai apucat să i-o trimită lui Ceausescu
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisoarea-pe-care-horatiu-malaele-n-a-mai-apucat-sa-i-o-trimita-lui-ceausescu/

În vara anului 1989, Horaţiu Mălăele se hotărâse să-şi ia familia şi să fugă în străinătate, departe de regimul Ceausescu. Cu o ironie usturătoare, actorul aşterne pe hârtie o scrisoare adresată „celui mai iubit fiu al poporului” şi „savantei de largă recunoaştere internaţională”.

Un articol de Petre Ivan|20 decembrie 2013

În vara anului 1989, Horațiu Mălăele se hotărâse să-și ia familia și să fugă în străinătate, departe de regimul Ceausescu. Cu o ironie usturătoare, actorul așterne pe hârtie o scrisoare plină de „recunoștință“, adresată „celui mai iubit fiu al poporului“ și „savantei de largă recunoaștere internațională“.

Despre Horațiu Mălăele, unul dintre cei mai cunoscuți actori români ai momentului, se știu multe și se pot spune și mai multe, aproape „câte-n lună și în stele“ – ca să parafrazăm titlul unui spectacol de succes de-al său din ultimii ani.

Puțini bănuiesc însă că, în vara anului 1989, în plin regim comunist, în acei ani în care nimeni nu îndrăznea nici măcar să pronunțe numele cârmaciului neamului, tânărul și curajosul Mălăele a fost la un pas să facă un gest incredibil.

Viitorul „Sinucigaș”- spectacol care, după Revoluție, s-a jucat ani de zile cu casa închisă – ar fi fost, foarte probabil, oale și ulcele, dacă „Scrisoarea deschisă de mulțumire” adresată de înfometatul și furiosul Horațiu Mălăele, tată a doi copii, ar fi fost făcută publică.

În 1988, după un spectacol  la Focșani, Horațiu Mălăele a fost interzis vreo nouă luni.

„Era greu. Aveam o familie. Într-o iarnă i-am dus pe copii la Târgu Jiu. Era așa de frig încât într-o noapte, pe la trei, am stat în mașină să ne încălzim. În vara lui ’89 hotărâsem să fugim în străinătate” – spune Mălăele în cartea Doinei Papp, „O poveste cu Horațiu“, publicată la editura Allfa.

Scrisoarea de mai jos trebuia să ajungă la destinatar odată cu fuga peste graniță a „celui mai telentat actor dintre caricaturiști și cel mai talentat caricaturist dintre actori”, cum se autocaracterizează Mălăele cu modestie și mult umor. Actorul n-a mai fugit, iar scrisoarea n-a mai ajuns la Ceaușescu. La 24 de ani de la Revoluție, Ziarul Metropolis publică această scrisoare.

Horațiu Mălăele: Scrisoare deschisă de mulțumire adresată lui Ceausescu

„Îți mulțumesc pe această cale, tovarășe Ceausescu, erou între eroii neamului, geniu constructor al României moderne, pentru sfertul de veac smuls din existența noastră, pentru că așa ușurați de greutatea anilor, am putut avea și noi iluzia zborului.

Și-ți mai mulțumesc tovarășe Ceaușescu, cel mai iubit fiu al poporului, pentru rezistența trupească ce-am dobândit-o, mâncând puțin și orice, că ne-am și îngrășat, pentru că porcu’ se îngrașă din lături și nu din alimente pe puncte.

Mulțumesc tovarășe Ceaușescu, geniu strateg al națiunii, pentru călătoriile tale în străinătate, care ne-au proiectat și pe noi, prin tine și tovarășa ta de viață, în circuitul valorilor universale.

Îți mulțumesc și ție, tovarășă Elena Ceaușescu, mamă bună, om politic și prestigios savant de largă recunoaștere internațională, că rămânând pe-a cincea, ți-ai câștigat libertatea să te apuci de învățat și să ajungi ce ai ajuns, și iartă-ne naivitatea de a fi crezut că polimerii se cântăresc și se cumpără de la tarabă împreună cu poliprunele și polidovlecii.

Vă mulțumesc amândurora, pentru foamea noastră cea de toate zilele, pentru frigul polar, pentru lipsa oricăror mijloace de supraviețuire, conturând astfel o selecție atât de dramatică, încât iată, numai împușcați am mai putut muri.

Și-ți mulțumesc și ție tovarășe Nicu Ceaușescu, pentru bucuria de a te fi cunoscut acum câțiva ani, într-o cel puțin ciudată adolescență, la o sfântă zi de nume, când te-ai jucat cu noi jocuri prezidențiale, punându-mi în piept un pistol cu nume nemțesc și calibru cât o gaură de canal, faptul dezlănțuind o bucurie euforică ce mi-a ascuns viața în vizuina morții, rezultatul fiind, iată și acest sentiment de transcendență necunoscut altfel.

Acum voi mulțumi securității, care cu tact și drăgălășenie, după un spectacol, mi-a adus la cunoștință că sunt vizat foarte sus. Sus e o noțiune abstractă, am răspuns eu. Da, tovarășe, ce dracu’ că ești băiat deștept.

O poveste cu Horatiu contine scrisoarea adresata lui Ceausescu

Și pentru că nu știam mi-a adus aminte că am copii și părinți în viață și că de acum până mai încolo vor avea ei grijă, instalând în mine un asemenea sentiment de siguranță, că insomniile de atunci încoace le-am pus doar pe seama faptului că nu puteam dormi.

Mai mulțumesc tovarășului Dulea care m-a informat că am fost tăiat din distribuția câtorva filme pentru că nu am față de învingător. Mi-am adus aminte de teoriile naziste, de deportarea copilului Oblio, și așa stigmatizat la nivelul faciesului am început să gândesc la perspectiva unei glugi suplinitoare, confortabile și mai de randament.

Îți mulțumesc și ție tovarășă Tamara Dobrin pentru cearta binefăcătoare pe care am primit-o după ce la un spectacol omagial am recitat Topârceanu și am vorbit puțin despre foamea națiunii.

Pentru cele șase luni cât mi-a fost interzis să particip la orice manifestare în  afara instituției, interdicție ce s-a mărit din exces de zel la un an și jumătate, ajungând în final la o asemenea situație bănească că țin să-ți mulțumesc încă o dată, atât eu cât și soția și copiii mei.

Iartă-mă dacă atunci când mi-ai dat decizia am crezut că nu-i decât o criză trecătoare datorată unei cronicizări alcoolice premature.

În încheiere mai mulțumesc o dată tuturor acelora care cu grijă și nedisimulată tenacitate ați adus România pe cele mai înalte culmi de civilizație, că nu mai știm în momentul de față cum să ne cățărăm spre ea pentru că așa de sus cocoțată este totuși țara noastră, tărâna noastră, sângele și credința noastră veșnică”.

Foto: TNB

20
/07
/16

Principesa Margareta, Florin Piersic, Oana Pellea, Maia Morgenstern, Dorel Vişan, George Ivaşcu, Alexandru Arşinel, Ion Besoiu, Mihai Măniuțiu, Corina Șuteu şi numeroase alte personalităţi culturale deplâng dispariţia inegalabilului actor Radu Beligan, decedat astăzi, la Spitalul Elias, la vârsta de 97 de ani.

20
/07
/16

"Aproape fiecare fată se îndrăgosteşte de bărbatul nepotrivit; presupun că face parte din maturizare." - Natalie Wood,- Într-o zi de 20 iulie (1938) se năştea una din frumuseţile clasice ale Hollywood-ului.

16
/07
/16

Călătorii străini care, încă din sec. XVI, lasă mărturii despre Bucureşti, sunt impresionaţi de bisericile sale. Construite de domnitori, de boieri, negustori sau oameni de rând acestea au împodobit oraşul fără să reziste prea mult în timp. Solul nisipos, pânza freatică aproape de suprafaţă, desele cutremure le-au şubrezit şi ruinat. De fiecare dată însă bucureştenii le-au refăcut, mărturisind o stăruinţă ce face parte din dinamica vieţii urbane.

15
/07
/16

Fiecare timp istoric îşi are instituţiile sale. În România regală au funcţionat Jockey Club, Country Club, Rotary Club, Lion's – societăţi de anvergură internaţională care racordau firesc, statornic, ţara noastră la sistemul de valori proprii Europei.

29
/06
/16

Bucureştiul adevărat este oraşul poveştilor petrecute pe străzile lui. Fiecare plăcuţă de la capătul străzii înmagazinează memorie urbană. Pornind de la numele ei, descoperim întâmplări petrecute ordinioară, indicii despre vechii locuitori, meserii dispărute, amintiri despre clădiri care nu mai există.

27
/06
/16

În urmă cu un secol, în noaptea de 27 spre 28 iunie (1916), în camera-atelier de la parterul casei sale de pe actuala stradă Mendeleev, se stingea din viaţă pictorul Ştefan Luchian. Era casa pe care reuşise să o cumpere din banii câştigaţi de pe urma profesiei sale de „proletar al penelului” sau de „zugrav” după cum singur se definea.

26
/06
/16

Bucureştiul, oraş de câmpie, dezvoltat haotic, fără socoteală, arareori şi-a marcat pentru veşnicie cimitirele. Morţii au fost îngropaţi în jurul bisericilor ori pe la margine, în mahalale; mulţi din ei au fost uitaţi şi meniţi să urmeze vorba biblică: „din pământ te-ai întrupat, în pământ ai să te întorci”.

26
/06
/16

A fost idolul unei țări întregi. Adolescentele de la pension dormeau cu poza lui sub pernă, visând să devină artiste. „Prințul operetei românești” are astăzi bust în parcul Kisellef. O stradă din Bucureşti se numește „Nae Leonard” și un teatru din Galaţi îi poartă numele: Teatrul Muzical „Nae Leonard”.

22
/06
/16

Vlad Mugur a fost regizorul care l-a impus pe George Constantin în faţa comisiei de admitere de la Facultatea de Teatru, intuind talentul său uriaş. A fost profesorul “generaţiei de aur”, care a absolvit la începutul anilor '50. A condus teatrul din Cluj şi Teatrul Odeon din Bucureşti.

21
/06
/16

BUCUREȘTIUL DE TOTDEAUNA Cu mai bine de 200 de ani în urmă, Dâmboviţa era o apă capricioasă, năvalnică şi care, la vreme de ploaie repede inunda cele 17 hectare ocupate acum de parcul Cişmigiu.

08
/06
/16

Între 1893 şi 1902, Caragiale a deschis mai multe berării în Bucureşti, Paşcani, Iaşi și Buzău, „din nevoia de a studia mai bine tipuri de oameni”, după cum povestea Vlahuţă în amintirile sale. Afacerile au falimentat, dar au rămas poveștile… Caragiale a murit pe 9 iunie 1912, la Berlin.

06
/06
/16

Veniţi din Balcani, negustori prin vocaţie, umblând în mai toată Europa Centrală cu rosturi bine statornicite în marile târguri, cum a fost cel de la Lipsca, aromânii şi-au găsit foarte adesea temei în ţările române. La Bucureşti, una din familiile cele mai cunoscute a fost lui Dimitrie Capşa.

24
/05
/16

Dintre alogenii cu care românii convieţuiesc de sute de ani, ţiganii ocupă un loc aparte. Condiţia lor socială, de severă dependenţă, nu i-a împiedicat pe unii din ei să devină răsfăţaţii societăţii. E vorba de lăutari. La toate petrecerile, de la cele domneşti la cele din duminicile pline de animaţie în cârciuma de mahala, lăutarul,  neştiutor al „boabelor” (citeşte: notelor), i-a cucerit pe români.

17
/05
/16

În 1951, Constantin Brâncuşi a făcut statului român oferta de a-i lăsa moştenire 200 de lucrări şi atelierul său din Paris. Membrii Academiei Române au refuzat-o. Sculptorul a murit în 1957, la Paris, cu inima tristă pentru că nu s-a mai putut întoarce în ţara sa.

13
/05
/16

Pe locul de azi al teatrului ODEON, exista, la începutul secolului al 19-lea, un palat locuit de domnul ţării ; de fapt era o îngrămădire de clădiri, cu stiluri amestecate şi fel de fel de podoabe interioare.