Scrisori de la Leo (I) – sferturile de finală
https://www.ziarulmetropolis.ro/scrisori-de-la-leo-i-sferturile-de-finala/

Nu ştiu acolo cum e, dar aici e distracţie maximă. Mai ales acum, că plouă mărunt cu goluri seci, de când a început Dead Poets & Footballers Society. Campionat sau Cupă, nu-mi dau bine seama…

Un articol de Pantacruel|30 iunie 2016

Din câte înţeleg, Portugalia, prefereata mea, e şi favorita specialiştilor. Toţi îl dau pe Eusebio virtual golgheter.

Să vedem dacă va reuşi să treacă, în seara asta, de Polonia lui Karol Wojtyla, e meci echilibrat îmi spunea zilele trecute şi Robin Williams – cu care mă văd mai mereu prin tribună pentru că e membru în juriul ecumenic, juriul acela cu oameni trişti şi prost îmbrăcaţi care vor acorda premiul fairplay la finalul competiţiei.

Stai că mai voiam să îţi zic ceva , dar am uitat…

A, da, aseară am luat masa cu Pessoa, Dylan Thomas (anul ăsta ar trebui să apară “Dominion’, filmul cu John Malkovich despre ultimele ultimele  zile de viaţă ale galezului – dacă-l vedeţ, daţi şi voi de veste!), Chantal Akerman, puţin mai târziu au venit Marlene Dietrich la braţ cu Marcelo Mastroiani (habar n-aveam că formează un cuplu! Vezi cum o dai, n-o ştii de la mine!), iar şi mai târziu, la spartul târgului, scârţa, scârţa, cu bicicleta, Monsieur Hulot. Işi uitase umbrela la soră-sa şi s-a întors s-o ia.

Numai islandezi nu erau la masă, în ciuda statisticilor care spun că micuţa ţară nordică are cei mai mulţi scriitori pe cap de locuitor. Adică un islandez din zece scrie cărţi. Restul sunt, probabil, fotbalişti şi cântăreţi.

Am discutat despre Lisbon Story-ul lui Wenders (şi mai deloc despre Dekalog-ul lui Krzysztof Kieslowski), filmul pe care pot să-l văd şi să-l revăd la nesfârşit pentru că, pentru mine, este mai mult decât „doar un film”: este un truc de magie. Când sunt departe de Lisabona, cum sunt acum, mi-l pun în dvd şi-ntr-o secundă sunt acolo, în Lisbon Story

Dar lasă că mai vorbim după meci că tre’ să mă sune de la Cahiers du cinéma să le spun două, trei bârfe despre Manoel de Oliveira, viitorul selecţioner al lusitanilor.

PS

Nu ştiu de ce nu am vibraţii prea bune cu meciul ăsta…

Foto: Lisbon Story, europeanul metropolis – cinemagia

11
/07
/16

Portugalia este regina Europei din punct de vedere fotbalistic, dar trebuie să recunoaştem că regina balului de la finalul turneului a fost molia, multiplicată în câteva sute de mii de exemplare. Ca orice oaspete nepoftit, a fost prezentă în toate momentele cheie ale finalei, de la fluierul de start până la accidentarea lui Ronaldo, golul lui Eder şi decernarea trofeului.

10
/07
/16

În versiunea sa portugheză a Şeherazadei, cineastul Miguel Gomes include un episod, inventat sau stilizat, în care un cocoş este adus în faţa justiţiei pentru a-şi justifica infracţiunea în formă continuată. Mai exact, pasărea nărăvaşă din Resende (orăşel din districtul Viseu, care nu-i în Maramureş, deşi sună la fel) tulbura prematur liniştea matinală a locuitorilor.

08
/07
/16

Duminică seara cinăm în familie. Cine doreşte poate să şi danseze, dar programul muzical este compus exclusiv din fado şi şansonete. Cina se va lua la ora 22.00 şi are ca fel principal coq au vin, adaptat şi reinterpretat. Se ia un cocoş, puţin mai mic decât Pogba, dar mai înfoiat decât Griezmann, şi se achiziţionează un vin de Maderia, dacă se poate producţie 1985 (anul naşterii lui Ronaldo).

06
/07
/16

Citit prin gaura antropocheii, tabloul semifinalelor de la Euro e reprezentarea fidelă a formulei sociale bazate pe arhetipuri. E ca-n viaţă, mai simplu spus. Sau ca la revoluţie. Regizată sau spontană. Indiferent însă de absenţa sau prezenţa sforilor, obiectivul celor angrenaţi e acelaşi: să învingă.

04
/07
/16

Optimismul exagerat al amatorilor ocazionali de fotbal a înghețat duminică seara la Paris. Victoria Franței a fost primită de neutrii (care evident țineau cu Islanda) precum un cod congelat lipit de spate într-o zi ploioasă de iulie. Senzația este amestecată, de plăcere (șapte goluri într-un meci), de înfiorare (ce sumar i-au executat într-o repriză), de necaz (surpriza, surprizelor a fost eliminată), de revoltă (iar Germania – Franța), de resemnare (indiferent ce se întâmplă pe parcurs, la finiș tot un favorit ajunge).

03
/07
/16

Cum diva de pică a plecat în vacanţă la Miami, iar Leo nu ne-a răspuns la sms, l-am contactat, în calitate de suporter, pe domnul Klaus Iohannis*, un admirator al fotbalului german, pentru câteva cuvinte domoale despre dureroasa înfrângere a fratellilor d’Italia, în sferturile de finală ale Europeanului de fotbal.

02
/07
/16

Scenariul a fost identic ca-n primul sfert de finală: scor deschis repede (minutul 2 în Polonia - Portugalia, minutul 13, aseară), gol egalizator pe parcursul aceleiaşi reprize (între minutele 30 şi 33), remiză la pauză, iar la sfârşit, cu sau fără prelungiri şi lovituri de la 11 metri, calificare ratată de echipa care a înscris prima. Déjà-vu.

26
/06
/16

Germania are grația unui zid de beton în care se reped berbeci mai mari sau mai mici. Nu se mișcă, nu se emoționează, nu are regrete, doar suferă de o eficiență care unor latini le creează instantaneu vertijuri. Ultimul berbecuț care s-a înfit cu capul în perete a fost echipa Slovaciei. Trosc, poc, pac, de trei ori și cazul a fost rezolvat. „Altul mai gras, că pe asta l-am ras”, cum spunea un tip care împărțea dreptatea pe stradă, fără ca cineva să-i solicite ajutorul.

26
/06
/16

Eram la cină, cu nişte amici, pe Champs-Elysees, când mi-a parvenit vestea tristă a eliminării Croaţiei. A fost singura echipă de la acest Euro-peltea pe care am adorat-o, care m-a impresionat şi ale cărei evoluţii din faza grupelor mi-au zdrobit creierii. A fost naţionala pe care,dincolo de raţiuni si afinităţi, mi-am dorit să o văd jucând cu trofeul pe masă la Saint-Denis.

19
/06
/16

Când este vorba de Albania și prin cadru apare și generalul Anghel Iordănescu, în minte îmi vine automat un autor și o carte și dacă nu zic măcar asta, vorba lui Florin Piersic, nu mai zic nimic. „Generalul armatei moarte” este cartea și Ismail Kadare este omul care a plămădit-o. Povestea este excepțională și din câte îmi amintesc am relatat-o pe scurt în acest colț minunat de univers al internetului.

18
/06
/16

Kevin De Bruyne. Fotbalist de 55 milioane de lire. Sterline. Căci atât a scos din teşcherea Manchester City pentru a-l readuce în Premier League, anul trecut, după un minisejur catastrofal la Chelsea, în 2014. În sezonul recent încheiat a bifat 41 de apariţii sub comanda lui Pellegrini, în toate competiţiile, şi a înscris de 16 ori. Un scoresheet decent, însă de la el se doreşte mai mult.

17
/06
/16

Particip la al treilea European din cariera mea jurnalisticã, aflatã într-o prãbuşire financiarã liberã. Sunt propriul trimis special la Bordeaux, în Aquitaine. De ce aici? Am dat cu banul. Cred în hazard. Hazardul m-a adus în acest oraş în care cultura e mai ales a vinului. Oameni din Bordeaux îmbãtaţi cu vin traverseazã oraşul. Lor nu le pasã de campionat.