Sculptorul spaniol Lidó Rico vine în premieră la București
https://www.ziarulmetropolis.ro/sculptorul-spaniol-lido-rico-vine-in-premiera-la-bucuresti/

Artistul spaniol Lidó Rico vine în premieră la Bucureşti, pe 4 septembrie 2019 pentru a deschide expoziţia Brain inside(out) la Galeriile Carol, începând cu ora 18.00. Sculpturile lui Lidó Rico au la bază studii neurologice amănunţite, expuse în întreaga lume, lucrările sale au stat alături de cele ale lui Damien Hirst.

Un articol de Petre Ivan|26 august 2019

Lidó Rico, unul dintre cei mai apreciați sculptori spanioli, vine în premieră la București pe 4 septembrie și aduce expoziția Brain inside(out) la Galeriile Carol

„Artistul spaniol Lidó Rico este interesat de corpul uman încă de la începutul anilor `90 când experimenta cu propriul corp, reconsiderându-și pielea asemenea unui teritoriu creativ. De trei ani interesul său se manifestă în zona creierului uman pe care îl redă dintr-o perspectivă artistică, pornind de la o bază științifică. În acest sens, sculptorul spaniol a colaborat cu cercetători, cu neurofiziologul Kuey Y Tseng, de la Facultatea de Medicină din cadrul Universității Rosalind Franklin din Chicago (RFUMS) și cu neurobiologul Jose Luis Ferran, de la Universitatea Murcia, Spania.

Lidó Rico și cei doi cercetători au încercat să redea o nouă viziune asupra creierului, axându-se pe aspecte funcționale și pe probleme specifice precum adicțiile. Spre exemplu, Lidó Rico evidențiază în sculpturile sale circuite și regiuni din creier afectate de adicții, ilustrează consecințele acestora asupra comportamentului și a memoriei. Artistul spaniol are în vedere și alte zone care sunt în strânsă legătură cu adicțiile sau cu oricare altă afecțiune degenerativă precum boala Alzheimer.

Astfel, creațiile lui Lidó Rico au o dimensiune științifică, nu doar estetică.

În expoziția Brain inside(out) se regăsesc lucrări din proiectul Genoarchitecture început în 2016, unde artistul spaniol extinde zona artelor vizuale și a intuiției către investigațiile metodice și riguroase din neuroștiințe. În mod cert această colaborare dintre Lidó și cercetătorii menționați generează noi câmpuri de cunoaștere și o nouă percepție asupra căutărilor științifice, dar și artistice, explică Raluca Băloiu, curator.

Am putea spune că proiectul Genoarchitecture deschide o nouă formă de cunoaștere pentru că premisele mele creative se schimbă radical, în loc să urmarească traseul natural al fiecărei creații, acestea devin subiectul unor cercetări neuroștiințifice. Spre exemplu, când ilustrez violența, mă documentez și vorbesc cu neurocercetătorii care îmi indică exact ce zone din creier sunt afectate de adicții, cum pot fi alterate genetic sinapsele neuronale, sau cum experiența de zi cu zi poate dezvolta în noi comportamente agresive, afirmă artistul Lidó Rico.

Lidó Rico s-a născut în orașul Yecla din Murcia, Spania, în anul 1968. Este absolvent al celebrei Școli Naționale Superioare de Arte Frumoase din Paris. A expus în unele dintre cele mai importante galerii de artă contemporană din lume, în țări precum Spania, Germania, Portugalia, Italia, SUA. Printre muzeele cu care a colaborat se numără Reina Sofía National Art Centre din Madrid, iar lucrările sale sunt incluse în colecții importante situate în: Royal Spanish Academy din Roma, Italia, JASP Collection și Mexic și Mssohkan Foundation, Japonia.

Foto: Lidó Rico – facebook

14
/02
/24

Celebrul musical FAMILIA ADDAMS semnat de Răzvan Mazilu la Teatrul EXCELSIOR din București va avea două reprezentații în exclusivitate la Craiova. Evenimentele sunt programate marți, 27 martie și miercuri, 28 martie 2024 de la ora 19:00 și vor avea loc în Sala “Amza Pellea” a Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova.

14
/02
/24

Joi, 15 februarie, începând cu ora 14:00, Biblioteca Metropolitană București, prin Direcţia Cultură, Învăţământ, Turism a Primăriei Municipiului Bucureşti, va organiza, la Sediul Central „Mihail Sadoveanu” din str. Tache Ionescu nr. 4 are loc o DEZBATERE EVENIMENT, dedicată Zilei Naționale a Lecturii.

14
/02
/24

În data de 2 martie la Timișoara (Filarmonica Banatul Timișoara – Sala Capitol), 14-16 martie la București (Centrul Naţional de Artă “Tinerimea Română”), 23-24 martie la Cluj-Napoca (Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima”) și pe 5 aprilie la Iași (Sala Eduard Caudella, Casa Alecu Balș), vor avea loc audiții pentru admiterea celor mai talentați tineri muzicieni în Orchestrele Naționale de Tineret ale României, la care sunt invitaţi atât actuali membri ai ansamblurilor, cât şi aspiranţii la acest statut, scopul acestor audiţii fiind reconfigurarea acestor orchestre.

14
/02
/24

Institutul Cultural Român și Centrul de Cercetare, Documentare și Promovare „Constantin Brâncuși” din Târgu Jiu organizează, în perioada 18 februarie – 3 martie 2024, expoziția „Masa tăcerii”, proiect ce aduce în fața publicului bucureștean lucrări ale artiștilor care au câștigat Premiul Național „Constantin Brâncuși”, oferit anual de Institutul Cultural Român.

12
/02
/24

La început de primăvară, Opera Națională București propune publicului spectacolul „Carmen” de Georges Bizet în dublă reprezentație, pe 1 și 3 martie, cu o distribuție de excepție: mezzosoprana Ruxandra Donose invitată în rolul titular, tenorul Ramón Vargas invitat în rolul Don José, baritonul Mihai Damian invitat în rolul Escamillo. În rolul Micaela va evolua soprana Operei Marta Sandu Ofrim. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Tiberiu Soare.