Scurtă odă Odiseei pământene
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurta-oda-odiseei-pamantene/

Se joacă la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” nebuna comedie “O odisee pământeană”. Poate că această clasificare – comedie – este totuşi inexactă sau măcar insuficientă. “O odisee pământeană” este, mai ales, un spectacol de teatru atipic pentru scena bucureşteană.

Un articol de Andrei Crăciun|17 aprilie 2015

În primul rând, “Odiseea” nu prezintă o singură, defintivă poveste, fiind constituită dintr-un corp de povești, nu chiar unitar.

În al doilea rând, textele sunt scrise de înșiși actorii și regizorul – Radu Bucălae, Catalin Coșarcă, Smaranda Găbudeanu, Andrei Negoiță, Mihai Niță, Iulian Sfîrcea, Radu Dragomirescu.

În al treilea rând, fiind tineri, actorii și regizorul au curajul specific vârstei lor – gândesc și joacă dincolo de canoane, sunt intimi cu improvizația, au un umor pe care nu și-l înfrânează.

În al patrulea rând, obsesiile lor – traficul greu, relațiile la oamenii noi, clubbing-ul contemporan, drogurile ușoare, imbecilitatea diferitelor forme de autoritate – sunt ale timpului acesta, ceea ce face “Odiseea” pe gustul celor de-acum.

Pe de altă parte, nu cred că “Odiseea” și-a propus supraviețuirea, posteritatea, ceea ce este, de asemenea, foarte bine.

Timpul acesta e tot mai scurt. Pentru moment: se râde la acest spectacol, care având această structură rămâne greu de povestit, se râde bine.

“O odisee pământeană” anunță, încă din titlu, că va recurge la diferite trimiteri către cultura pop recentă. Momentul în care se reproduce, pe larg, o scenă din filmul de cinema ‘Trainspotting’ este, poate, chiar cel mai bun din câte se joacă în noapte.

Nu trebuie ocolite nici aceste adevăruri elementare: actorii aceștia sunt artiști în arta parodiei, Bucălae, Sfîrcea și Coșarcă și-au făcut, de altfel, deja un nume în lumea celor care improvizează. Sunt, ca să fim riguroși în descriere, spontani fără să fie superficiali.

Finalul la “O odisee pământeană”, care nu ocolește desigur, dantește, nimic din ce-i omenesc, este pur și simplu un delir pe acorduri muzicale, la care granița dintre artiști și public dispare. E cum trebuie să fie: toată lumea cântă și dansează, toată lumea se distrează, hai, toată lumea mâinile sus, sus în aer!

10505097_514842041953917_7511682964637604541_o

Spectacolul durează o oră și patruzeci de minute (cu o pauză de zece minute). Prețul unui bilet este de 20 lei.



09
/04
/24

Sorin Zlat Trio propune iubitorilor de jazz un nou concert pe scena Sălii Mari de la ARCUB – Hanul Gabroveni, Changing Times, un mix între cool jazz, post-bop, jazz contemporan și muzică de avangardă, pe 24 aprilie, de la ora 19.00.

08
/04
/24

Vineri, 12 aprilie, la ora 19:30, Teatrul Apropo așteaptă publicul, în mereu surprinzătoarea sală de spectacole din cartierul Pipera, la o nouă premieră teatrală: FERICIREA de Eric Assous, un spectacol care tratează cu umor și delicatețe o dilemă a fiecărui cuplu: dacă poți să iubești și poți fi iubit, fericirea are oare termen de valabilitate?

08
/04
/24

„Pictura este singurul mediu în care se poate exprima natura viscerală a lumii”, este de părere Adrian Ghenie, artistul ale cărui lucrări se regăsesc astăzi în cele mai importante colecții din lume – precum Centre Pompidou (din Paris) și The Metropolitan Museum of Art (din New York).

08
/04
/24

Centrul de Comunicare Vizuală anunță cea de-a noua ediție a Conferinței Naționale de Fotografie (CNF2024), care se va derula în perioada 20-21 aprilie, la București, și va marca un moment esențial în calendarul evenimentelor dedicate artei fotografice din țara noastră.

05
/04
/24

Festivalul Filmului Palestinian, organizat de Centrul Cultural Mahmoud Darwish sub patronajul Ministerului Culturii din Palestina și al Ambasadei Statului Palestina în România, va avea loc între 18 și 21 aprilie la București și pe 28 aprilie în Cluj-Napoca iar programul detaliat și biletele sunt acum disponibile.

05
/04
/24

Brașov Jazz & Blues Festival, unul dintre marile festivaluri urbane de gen din România, revine între 15 și 18 august 2024, cu cea de-a 12-a ediție, iar orașul Brașov va fi din nou gazdă pentru peste 100 de artiști din toate colțurile lumii, care vor învălui publicul în ritmurile vibrante ale muzicii născute din jazz și blues.

04
/04
/24

Evenimentele interdisciplinare propuse în proiectul de cercetare coregrafică ROOTS, un proiect AREAL co-finanțat de AFCN, vin în întâmpinarea crizei generalizate care ne împresoară, căutând soluții pe măsura complexității problemelor suprapuse și interdependente cu care ne confruntăm, îndemnând la o explorare a rădăcinilor ce unesc omul, societatea în care trăim și întreaga biosferă.

02
/04
/24

Institutul Cultural Român participă în premieră, prin ICR Bruxelles și Centrul Național al Cărții, cu un stand propriu la „Foire du livre de Bruxelles / Târgul Internațional de Carte de la Bruxelles”, care se va desfășura în perioada 4-7 aprilie 2024, la Centrul de expoziții Tour et Taxis din capitala Belgiei.