Scurtmetrajul belgian „This Magnificent Cake!”, câștigătorul Anim’est 2018
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetrajul-belgian-this-magnificent-cake-castigatorul-animest-2018/

Scurtmetrajul belgian „This Magnificent Cake!”, în regia lui Marc James Roels şi Emma de Swaef, a câştigat Marele Trofeu la cea de-a treisprezecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est – The Experimental Edition, care a avut loc între 28 septembrie şi 7 octombrie, la Bucureşti. 

Un articol de Petre Ivan|8 octombrie 2018

Un juriu format din Thomas Renoldner, din Austria – artist vizual, regizor, producător și curatorul unor programe de animație austriacă la festivaluri importante de profil, Vessela Dantcheva, din Bulgaria, regizor de animație și co-fondatoarea companiei de producție Compote Collective, și Joris Clerté, din Franța, artist vizual, muzician, producător și regizor de animație, a decis câștigătorul din acest an, premiul fiind oferit de Institutul Cultural Român.

„În stilul lor vizual unic, regizorii ne poartă într-o călătorie excepțională în lumea exotică a Africii coloniale. Narațiunea construită în jurul unor situații suprarealiste și catastrofale vorbește despre lăcomie, ignoranță, cruzime, slăbiciune și prăbușirea rasei albe în sălbăticia unui continent nou”, a motivat juriul.

Scurtmetrajul se va înscrie automat pe lista lungă de nominalizări la premiul Oscar, votată de membrii Academiei Americane de Film, Anim’est fiind singurul festival de film din România care propune filme pentru Oscar, începând din 2017.

Premiul pentru Cel mai bun scurtmetraj de animație a fost adjudecat de filmul „Ride”, în regia lui Paul Bush. Citând juriul, „acest film îmbină magia animației stop motion cu o coloană sonoră excelentă. O mulțime de motociclete istorice superbe creează un organism mecanic nou și vibrant, care ne poartă într-o cursă nostalgică și captivantă.”

Două mențiuni speciale în această categorie au fost acordate scurtmetrajului belgian „Wildebeest”, în regia lui Matthias Phlips și Nicolas Keppens, pentru „maniera de succes în care îmbină desenul cu imaginile documentare din sălbăticia africană”, și scurtmetrajului polonez „III”, regizat de Marta Pajek, „o frumoasă animație desenată de mână, sensibilă și bine executată, despre complexitatea relației dintre un bărbat și o femeie”, după cum a motivat juriul.

Același juriu a decis și premiile competiției de scurtmetraj studențesc, al cărei câștigător este filmul estonian „Mutuem”, în regia lui Aggie Pak Tee Lee. „Designul grafic original și sincronizarea perfectă dintre momente ilustrează cu măiestrie vizita unui grup școlar într-un muzeu de artă. Când învățătoarea își scapă elevii din vizor, aceștia răstoarnă orice interpretări clasice ale faimoaselor opere de artă”, a declarat juriul.

Două mențiuni speciale pentru film studențesc au fost acordate scurtmetrajului estonian „Once in the Fields of Boredom”, în regia lui Teele Strauss, „o poveste clasică despre sfârșitul unei relații redată într-o maniera vizuală inovatoare și surprinzătoare, folosind proiecții animate pe timp de noapte în decorul real al unei păduri”, și scurtmetrajului britanic „Losing the Sponge”, în regia lui Leto Stojanovic Meade, „pentru maniera în care îmbină diversele tehnici de animație experimentală cu narațiunea plină de umor”, după cum a declarat juriul.

Câștigătorul categoriei Cel mai bun lungmetraj de animație este filmul ungar „Ruben Brand – the Collector” în regia lui Milorad Krstic.

Din juriul acestei secțiuni au făcut parte Luce Grosjean, din Franța, CEO-ul companiei franceze de distribuție Miyu Distribution, Pavel Horáček, din Cehia, directorul de programe al Festivalului Internațional de Film de Animație AniFilm, din Třeboň, și regizorul român Sergiu Negulici, câștigătorul competiției românești la Anim’est 2017, premiat recent cu Grand Prix la Hiroshima IAFF pentru scurtmetrajul său, „Splendida Moarte Accident“. Aceștia au motivat: „Am fost captivați de acest lungmetraj de animație modern cu o producție curajoasă și o abordare proaspătă, artistică și distractivă, care trece publicul prin diverse genuri – horror, noir, aventură. Ne-a surprins stilul extrem de curat și de precis, combinat cu designul îndrăzneț. Acest film oferă o perspectivă nouă asupra lucrurilor și provoacă imaginația audienței cu universul său bogat și inventiv. Pur și simplu vrei să îl vezi și a doua oară. ”

Același juriu a decis și câștigătorul premiului pentru Cel mai bun scurtmetraj românesc: „Monstrul”, în regia Laurei Pop, „pentru că a reușit să ne poarte în călătoria ei, construită cu ajutorul imaginilor curate, simple și puternice. Am fost fermecați de bucuria, inteligența și creativitatea acestui film”, în cuvintele juriului.

O mențiune specială în această categorie a fost acordată scurtmetrajului „Sleepless Sleep”, regizat de Iris-Nicole Arsu. „Într-un cadru spațio-temporal limitat, regizorul construiește o poveste plină de simboluri și metafore personale, cu ajutorul desenelor de mână sugestive. Acest film spune o poveste într-o manieră spontană și poetică și reușește să transmită emoție în lipsa cuvintelor”, a motivat juriul.

În secțiunea Music Video, jurizată de Adrian Despot, fondatorul şi frontmanul trupei Viţa de Vie, Paul Mureșan, artist, regizor, animator şi ilustrator și George Stanca, cunoscut şi sub numele NotSoCommonDJ, om de radio, organizator de evenimente, pasionat de muzică electronică și promotor al acesteia, câștigătorul este videoclipul piesei „Clandestiny”, al formației Mastodon, regizat de BlinkMyBrain. „O poveste veche de când lumea, despre cuceritori care transformă ambițiile altor oameni în propriile arme. Cu o tehnică impecabilă și o imagine impresionantă, această animație transformă fiecare cadru într-o pictură…sau într-un tricou rock”, a declarat juriul.

O mențiune specială în această categorie a fost acordată videoclipului „Seven Tides” al formației Why Mud, regizat de francezul Florent Grattery. „Această călătorie spusă din perspective diferite este despre mințile noastre sub influența…timpurilor noastre. Stilul este îmbrăcat în influențe pop-art și povestea este extrem de inteligentă”, adaugă juriul.

Un juriu format din copii – Maria Clara Bălan, Maria Coșescu și Emine Calit, a ales câștigătorul secțiunii Minimest: „Ella, Oscar şi Hoo – MeteHoo”, scurtmetrajul francez în regia lui Emmanuel Linderer. Juriul a motivat: ”Ne-a plăcut acest film pentru că Soarele este personajul principal, el ne dă lumină şi vitamina D.”

Câștigătorul Premiului Publicului la această ediție este scurtmetrajul american „Weekends”, în regia lui Trevor Jimenez, o poveste încărcată de momente suprarealiste intercalate cu realităţile dosmestice ale vieţii unei familii destrămate.

Foto: Anim’est, This Magnificent Cake – facebook

16
/09
/15

Aflat la a doua ediție, HipTrip Travel Film Festival își continuă misiunea de a inspira și încuraja spectatorii să se transforme din turiști, în călători și chiar în exploratori, fie că vorbim de orașele îndepărtate ale lumii sau de o incursiune pe un tărâm mai puțin prietenos precum zonele polare sau deșertul.

16
/09
/15

Legendarul actor englez de origine irlandeză Peter O’Toole va primi, in memoriam, Premiul de Excelență al celei de-a șaptea ediții a Festivalului Internațional de Film Comedy Cluj. Este prima dată când acest trofeu este acordat unui actor străin, organizatorii întărind și prin aceasta rangul de festival internațional al Comedy Cluj.

14
/09
/15

Cea mai îndrăgită noapte tematică din tradiţia festivalului Anim’est, şi cea care dovedeşte, cu fiecare ediţie, că animaţia poate fi la fel de incitantă la orice vârstă, se întoarce la Cinema Patria toamna aceasta. Creepy Animation Night adună, în fiecare an, peste 1.000 de spectatori peste 18 ani în sălile de cinema ale festivalului.

14
/09
/15

Între 5 și 11 octombrie 2015, la Astra Film Festival rulează 32 de documentare legate de România fie prin subiect, fie prin autor, care surprind tot atâtea viziuni despre cotidianul românesc, produse în ultimii doi ani. Filmele urmează să fie evaluate, ca în fiecare an, de specialiști în domeniu și spectatori din toată lumea.

14
/09
/15

HipTrip Film Festival, singurul festival de film de călătorie din România, aduce la București șase filme cu și despre India, una dintre țările pentru care românii prezintă un interes tot mai crescut în ultimii ani, propunând și un concept inedit de prezentare a unei destinații de călătorie prin lansarea secțiunii „Focus”. Cea de-a doua ediție a HipTrip Film Festival va avea loc anul acesta în perioada 8-11 octombrie la Cinema Union și Cinema Eforie

13
/09
/15

CRONICĂ DE FILM Realizat de Baltasar Kormákur, „Everest” este un blockbuster inspirat din întâmplări reale. Un film ce chestionează transformarea ideii de aventură în afacere cu adrenalină şi oferă destule cadre spectaculoase, dar abordarea regizorului rămâne incoerentă.

12
/09
/15

Filmul BOX, în regia lui Florin Șerban este selectat în competitiția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Toronto și în programul BFI London Film Festival, în cadrul selecției Films in Love. Prima proiecție publică a filmului la Toronto va avea loc în data de 13 septembrie, iar la BFI London Film Festival, pe 16 octombrie.

12
/09
/15

Actriţa şi modelul Mădălina Ghenea apare alături de fotbalistul portughez Cristiano Ronaldo în reclama pentru "Legacy", primul parfum al jucătorului de la Real Madrid. CR7 a publicat pe reţelele de socializare şi o fotografie de la evenimentul de lansare a parfumului său, în care sportivul apare alături de zece fotomodele.

11
/09
/15

Filmul Un etaj mai jos, în regia lui Radu Muntean, aduce pe ecranele din România, începând din 18 septembrie, o distribuție formată din actori talentați, pe care publicațiile internaționale i-au remarcat deja la Festivalul de la Cannes. Teodor Corban și Iulian Postelnicu au rolurile centrale în film, alături de Oxana Moravec, iar performanțele lor sunt unul dintre punctele forte ale peliculei. Din 18 septembrie, Un etaj mai jos poate fi văzut în cinematografele din România

10
/09
/15

Filme recent lansate pe marile ecrane, premiere, avanpremiere, drame, filme de ficţiune sau documentare. Pasionații de film din București și Cluj sunt așteptați la cea de-a șașea ediție a maratonului dedicat cinematografiei autohtone, Noaptea Albă a Filmului Românesc, în noaptea de vineri, 18 septembrie 2015.

10
/09
/15

Joi, 10 septembrie, de la ora 20.00, la sediul Institutului Cultural Român (Aleea Alexandru 38), va avea loc proiecția filmului Aferim!, în regia lui Radu Jude. La eveniment va fi prezentă producătoarea Ada Solomon. Proiecția are loc în cadrul celei de-a doua ediții a BUCHAREST PHOTO WEEK festival.