Scurtmetrajul „Limba paternă”, de Cristina Juks, în competiția Short Film Festival in Drama
https://www.ziarulmetropolis.ro/scurtmetrajul-limba-paterna-de-cristina-juks-in-competitia-short-film-festival-in-drama/

Scurtmetrajul „Limba paternă”, debutul în regie al actriţei Cristina Juks, a fost selectat în competiţia celei de-a 23-a ediţii a International Short Film Festival in Drama (Grecia), unde va fi prezentat pe 20 septembrie 2017. „Limba paternă” va concura cu scurtmetraje din ţări ca Franţa, Spania, Marea Britanie, Albania, Turcia şi China.

Un articol de Petre Ivan|11 septembrie 2017

Juriul festivalului va acorda șapte premii la care se adaugă unul oferit de Federația Internațională a Criticilor de Film (FIPRESCI). Pelicula câștigătoare a Prix EFA-Drama va intra automat în selecția Premiilor Academiei de Film Europene.

Filmul prezintă încercarea unei tinere de a-și întâlni tatăl care a abandonat-o în urmă cu mai bine de 30 de ani. Sub impactul evenimentelor petrecute recent în viața ei (moartea mamei și divorțul), ea încerca să se adune pentru această revedere. Oamenii pe care îi întâlnește într-un sat din România aflat la intersecția culturilor germană, maghiară și română o fac pe Andreea să iasă din starea de confort și să își depășească limitele.

Inițial, aveam în minte să fac o comedie: Andreea pleacă să își întâlnească tatăl care a abandonat-o când era copil, dar pe drum primește de la el un mesaj de respingere în limba maghiară, limba lui maternă, respectiv limba ei paternă, pe care femeia nu o cunoaște. După o aprofundare a subiectului, lucrurile au migrat de la sine către dramă, subiectul părând a fi unul mult mai potrivit pentru a arăta golul imens ce se ascunde într-un om care trăiește în realitate așa ceva – cum e să fii respins de propriul tată. – Cristina Juks

Cristina Juks interpretează rolul principal în film, iar din distribuție mai fac parte actorii Teatrului Național Târgu Mureș: Berekmėri Katalin și Korpos Andrȧs, dar și Lucica Titirișcă, Alexandru Stătescu, Alexandru Constantin, Andrei Rotaru și Avram Icloza.

Scenariul și regia filmului sunt semnate de Cristina Juks. Pătru Păunescu este directorul de imagine, montajul a fost realizat de Theodora Penciu, iar Sabina Veșteman și Bianca Veșteman au semnat costumele. Muzica originală este compusă de Cari Tibor.

„Limba paternă” este o producție a casei Reber Management & Services și este distribuită de Ultra Violet Media.

Foto: Limba paternă – facebook

 

18
/10
/23

Trofeele „Contele Dracula” vor fi înmânate anul acesta unora dintre cei mai populari cineaşti din cinematografia italiană contemporană, ambii ajunşi la respectabila vârstă de 85 de ani, Enzo G. Castellari şi Sergio Martino, invitaţi de onoare ai festivalului de la Braşov, ajuns la ediţia a XI-a.

09
/10
/23

Ediţia în română a unei cărţi despre legendarul regizor Martin Scorsese şi un volum în engleză scris de Andrei Gorzo şi Veronica Lazăr despre cinemaul lui Radu Jude sunt două recomandări de lectură pentru această toamnă, pentru cei pasionaţi şi de discursul despre filme, nu doar de vizionarea lor.

09
/10
/23

Les Films de Cannes à Bucarest (20 - 29 octombrie) le-a pregătit bucureștenilor un maraton de cinema de 10 zile cu 43 de lungmetraje, 15 scurtmetraje și mai mult de 65 de proiecții ale unor autoare și autori care au un cuvânt greu de spus în cinematografia momentului.